DIICOT anunță că luni și marți a fost făcută doar reconstituirea parțială a faptelor comise de Dincă

Alexa Serdan   
in Hot News
17/09/2019, 21:42
DIICOT anunță că luni și marți a fost făcută doar reconstituirea parțială a faptelor comise de Dincă
Gheorghe Dincă a luat parte la reconstituirile zilelor de 14 aprilie, respectiv 24 iulie. Sursa foto: playtech.ro

Procurorii DIICOT au reconstituit timp de două zile faptele comise de Gheorghe Dincă. Mai exact, polițiștii și anchetatorii au refăcut traseul zilelor de 14 aprilie, respectiv 24 iulie, zilele în care au dispărut cele două adolescente: Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu. 

Reconstituirile de luni și marți au fost efectuate parțial

În zilele de 16 și 17 septembrie, luni și marți, Gheorghe Dincă a luat parte la reconstituirile din cazul Caracal. Inculpatul le-a indicat polițiștilor și procurorilor momente legat de răpirea celor două fete, dar și cum le-a ucis pe acestea. DIICOT a precizat că aceste reconstituiri au fost efectuate doar parțial. Anchetatorii din cazul Caracal au vrut să afle modalitatea, dar și mijloacele pe care le-a avut criminalul în momentul în care le-a răpit și ucis pe fete.

„În zilele de 16 şi 17.09.2019, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară delegați în cauză, pe baza materialului probator administrat până în prezent, au procedat la reconstituirea parțială a activităților ce reprezintă elementul material al infracțiunilor cercetate în cauza denumită generic “Caracal”. Activitățile întreprinse au vizat indicarea de către inculpatul Dincă Gheorghe a principalelor momente sub aspectul racolării, răpirii, adăpostirii, violării și uciderii celor două victime, precum și modalitatea și mijloacele comiterii infracțiunii de profanare de cadavre, în raport de aceleași două victime”, precizează DIICOT într-un comunicat de presă remis Mediafax.

Dincă le-a sechestrat pe fete când a ajuns la destinație
Dincă le-a arătat anchetatorilor cum a dus cadavrul Luizei Melencu în pădurea din Caracal. Sursa foto: libertatea.ro

Ce au aflat anchetatorii în aceste două zile de reconstituiri

O informație importantă a ieșit la iveală în urma reconstituirilor de luni și marți. Procurorii au aflat că Dincă le-a sechestrat pe adolescente în momentul în care a ajuns la destinație. Mai exact, în ziua de 14 aprilie 2019, duminică, inculpatul a luat-o pe Luiza Melencu din centrul orașului Caracal și a dus-o în satul natal Dioști din județul Dolj. În momentul în care a ajuns la destinație Gheorghe Dincă a imobilizat-o pe adolescenta de 18 ani și a plecat spre casă.

De asemenea, astăzi au fost audiate mai multe persoane la sediul Poliției Municipiului Caracal. Procurorii DIICOT au formulat o propunere de prelungire a măsurii arestului preventiv față de inculpatul Dincă Gheorghe pentru o perioadă de 30 de zile către Tribunalul Olt, potrivit Cancan.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles