News

DIICOT, explicații după clasarea din dosarul 10 august: ”A existat o complicitate morală a protestatarilor pașnici din Piața Victoriei”

16.07.2020 | 12:21
DIICOT explicatii dupa clasarea din dosarul 10 august A existat o complicitate morala a protestatarilor pasnici din Piata Victoriei
ADVERTISEMENT

La doi ani de la protestul diasporei din Piața Victoriei, de pe 10 august 2018, procurorii DIICOT au dat o soluție parțială de clasare în dosarul violențelor din stradă.

În cursul zilei de joi, procurorii au emis explicațiile privind decizia de a clasa o parte dintre acuzațiile importante din acest dosar.

ADVERTISEMENT

În acest act, în care au fost scoși de sub urmărire penală șefii de atunci ai Jandarmeriei, DIICOT notează că a existat o complicitate morală a protestatarilor paşnici din Piaţa Victoriei.

Procurorii DIICOT explică decizia de clasare a dosarului 10 august: ”A existat o complicitate morală a protestatarilor pașnici”

În actul întocmit de DIICOT, prin care şefii Jandarmeriei au fost scoși de sub orice vină pentru intervenţia în forţă împotriva manifestanților din Piaţa Victoriei, procurorii susțin că o parte dintre protestatari “au exercitat acţiuni violente asupra dispozitivului de jandarmi“, în care au aruncat cu sticle şi pietre.

ADVERTISEMENT

Totodată, cei de la IICOT spun că nu toate “victimele colaterale” ale violenţelor din Piaţa Victoriei au fost şi “victime inocente”.

Conform actului citat de Agerpres, procurorii arată că încercarea jandarmilor de a-i extrage din mulţime pe cei violenţi a înregistrat un eşec, mai ales din cauza atitudinii protestatarilor paşnici.

ADVERTISEMENT

“Începând cu această oră (n.r. ora 16:00), efectivele Jandarmeriei Române au folosit materialele şi mijloacele din dotare, inclusiv substanţe iritant-lacrimogene, punctual, pe direcţia unde se aflau persoanele care se manifestau violent, în scopul împiedicării pătrunderii în obiectiv, asigurării protecţiei personalului, respectiv realizării manevrei de forţe în vederea izolării şi extragerii din mulţime a persoanelor violente, operaţiuni sortite de cele mai multe ori eşecului, în condiţiile în care protestatarii asumaţi ca fiind paşnici dezavuau prin huiduieli, gestică şi manifestări violente demersurile forţelor de ordine”, precizează DIICOT.

DIICOT: ”Nu toate victimele “colaterale” ale intervenției jandarmilor au fost şi “victime inocente”

Cei de la DIICOT au făcut şi o analiză a unor concepte precum “complicitate morală”, “victime colaterale” şi “victime inocente”, pentru a descrie atitudinea protestatarilor pașnici, care nu au colaborat cu forţele de ordine.

ADVERTISEMENT

Anchetatorii au tras concluzia că nu toate victimele “colaterale” ale intervenţiei jandarmilor au fost şi victime “victime inocente”.

“Conceptul de complicitate morală, utilizat în Dreptul penal ca desemnând ‘un ajutor sau sprijin care vizează latura psihică a faptei săvârşite de autor şi constă în actul de natură să întărească moralul acestuia la comiterea faptei’, impune în cauză luarea în discuţie a distincţiei existente între conceptul de ‘victimă colaterală’ a confruntării unor terţi şi cea de ‘victimă inocentă’ a aceluiaşi gen de manifestare.

Urmărirea penală efectuată în cauză a materializat probator faptul că nu toate victimele asociate conceptului de ‘victimă colaterală’ a acţiunilor întreprinse de jandarmi împotriva persoanelor care manifestau un comportament violent sunt şi ‘victime inocente’ în sensul în care, deşi au depus toate diligenţele pentru a nu fi asociate pe palierul susţinerii sau încurajării acţiunilor persoanelor violente, delimitându-se de acestea, au suferit totuşi vătămări în urma acţiunii forţelor de ordine”, se arată în documentul DIICOT.

“Cu titlu de exemplu şi fără pretenţia de a constitui cea mai reprezentativă dintre multiplele situaţii de acelaşi fel, ilustrăm prin câteva capturi de ecran modul sugestiv în care protestatari, aparent paşnici, cad victime colaterale, dar nu inocente, acţiunilor jandarmilor de respingere a atacurilor iniţiate asupra lor de către protestatarii violenţi”, adaugă DIICOT.

ADVERTISEMENT