Autoritățile au reținut mai multe persoane suspectate de trafic cu droguri, iar printre acestea se numără și un bărbat cunoscut pentru faptul că plasează droguri vedetelor! Trei persoane au fost arestate preventiv în urma unor percheziţii efectuate de către poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi şi Constanţa.
Potrivit Antena 3, una din cele trei persoane reținute aproviziona vedetele cu droguri la festivalurile de pe litoral. DIICOT susține că bărbatul reținut avea legături cu organizatorii festivalurilor, în sensul că îl protejau – prin ridicarea gardurilor în momentul în care apărea acolo pentru a distribui drogurile mult mai ușor, relatează Antena 3.
IGPR a anunțat că două persoane au fost depistate în flagrant delict, pe raza judeţului Constanţa, în timp ce efectuau tranzacţii cu cocaină şi ecstasy şi ulterior, în urma efectuării a trei percheziţii domiciliare, în perioada 26-27 aprilie, la patru persoane cercetate în cauză, au fost descoperite şi ridicate diferite cantităţi de droguri de mare risc, bani, precum şi alte bunuri care au servit la derularea activităţii infracţionale.
„Din cercetările efectuate au rezultat indicii că, din 2018 până în prezent, una dintre persoanele în cauză s-ar fi aprovizionat, periodic, cu cantități importante de droguri de mare risc (cocaină şi MDMA), pe care le-ar fi comercializat atât în mod personal, cât şi prin intermediul altor persoane, în Bacău, Iaşi şi Constanţa, obţinând astfel beneficii materiale ilicite”, se precizează în comunicatul IGPR.
Trei persoane au fost conduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale, iar la data de 28 aprilie procurorii DIICOT Iaşi au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a celor trei. Ulterior, Tribunalul Iaşi a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a fost implicat, în vara anului trecut, în scandalul de amploare privind Dosarul „Cocaina pentru VIP-uri”.
Trei persoane au fost reținute atunci în urma audierilor care au avut loc la DIICOT Ploiești și în care mai multe vedete au fost implicate, printre care și Răzvan Ciobanu. Creatorul a recunoscut în fața anchetatorilor că a deținut droguri de risc, însă numai pentru consum propriu.