Dilema lui Andrei Vochin după golul lui Alex Stoian din FCSB – Petrolul: „Dacă juniorii joacă mai intens ca seniorii, de ce ne mirăm că ne ia Europa la șuturi?”

La interval de numai 5 zile, Alex Stoian a jucat două meciuri care, prin contrast, spun mai mult despre fotbalul românesc decât toate conferințele de presă la un loc. Marți, la Chiajna, în tricoul naționalei U19, împotriva Islandei (3-0, victorie a României și calificare în Turneul de Elită). Sâmbătă seară, pe Arena Națională, în SuperLiga, împotriva Petrolului. Două competiții, două ritmuri, același puști de 18 ani. A marcat în ambele, semn că instinctul de atacant nu ține cont de context. Dar corpul lui ne-a arătat altceva.

Ce a remarcat Andrei Vochin după golul marcat de Alex Stoian în FCSB – Petrolul 1-1

Marți, după vreo jumătate de oră, Adi Dulcea ar fi trebuit să-l schimbe. Era terminat fizic, sufocat de ritm, de presing, de alergare constantă. La juniori, da, la junior!!! La pauză a rămas la cabine. Sâmbătă seară, în campionatul nostru mare și tare, a dus liniștit mai mult de o oră de joc. A avut timp, spațiu, respirație. Și atunci vine întrebarea pe care fotbalul românesc o evită ca pe o minge fierbinte: cum e posibil ca un meci internațional U19 să fie mai intens decât ceea ce se joacă azi în primul nostrum eșalon?

Nu există preparator fizic capabil să transforme un adolescent în două zile. Nu există program de refacere-minune. Există doar realitatea: fotbalul românesc se joacă prea încet. Prea comod. Prea lipsit de agresivitate pozitivă. Între presing și „hai să vedem ce iese”, noi alegem a doua variantă. Între duel și pasă înapoi la portar, preferăm să nu riscăm. Apoi ne mirăm că, la națională, adversarii ne sar pe gât din primul minut.

E simptomatic faptul că un tânăr de 18 ani, care încă învață fotbalul mare, simte mai multă intensitate și consum fizic într-un meci de juniori decât într-unul de campionat de seniori. Dacă la U19 e nevoie de sprinturi, reacții, contacte, în SuperLiga e loc pentru gândit, pentru aranjat mingea, pentru privit tribuna. Și noi ne întrebăm de ce ajung jucătorii români în străinătate și par depășiți de ritm.

Digi24.ro

Planul SUA de a „retrage din UE” patru țări, conținut în versiunea nepublicată a Strategiei de Securitate

Adevărul e simplu: intensitatea nu se învață după 20 de ani. Trebuie formată. Cultivată. Repetată până devine reflex. Iar dacă liga noastră îi protejează pe jucători de disconfort, de înfruntări, de dueluri fizice, atunci îi pregătește perfect pentru… nimic. Pentru pase sterile, pentru statistici false, pentru iluzii.

Digisport.ro

Indignare în Europa, după anunțul americanilor: "O trădare monumentală"

Concluzia tristă exprimată de cunoscutul jurnalist în FANATIK

România produce talent. Stoian e dovada proaspătă. Dar talentul fără intensitate rămâne poster frumos pe perete. Iar până când SuperLiga nu va ridica nivelul de joc, până când echipele nu vor alerga, presa, sufoca adversarul vom continua să suferim internațional. Vom merge la baraje, vom spera la minuni, vom analiza „detalii”.

Concluzia e tristă, dar corectă: nu lumea ne e prea puternică, noi suntem prea comozi. Și până nu înțelegem că fotbalul modern e despre intensitate, nu despre posesie sterilă, vom rămâne acolo unde suntem — cu chin, cu emoții, cu șanse mici. Iar puștii ca Alex Stoian vor suferi, dar, în același timp, vor continua să ne arate diferența. Numai să vrem s-o vedem.

PS. În același meci cu Islanda U19, Toma, celălalt junior al FCSB, a fost cel mai bun de pe teren, rezistând ritmului până la sfârșit. Asta n-a contact pentru antrenorul lui de la club, care l-a ținut rezervă până în minutul 64, iar după 10 minute de prestație bună ca aripă stângă, l-a trecut fundaș dreapta. De ce-o mai fi fost Charalambus marți, la Chiajna, că și așa a plouat torential tot meciul?