Fostul internațional român, Cristi Chivu, este pregătit să scrie istorie în Italia. Antrenorul a primit mai multe cuvinte de laudă de la una dintre cele mai faimoase prezentatoare din această țară. Ce a spus, de fapt, Diletta Leotta despre fostul jucător de fotbal.
E pe banca tehnică de multă vreme, după ce sezonul trecut a preluat Parma și a salvat-o de la retrogradare. Cristi Chivu (45 ani) este unul dintre cei mai cunoscuți tehnicieni la ora actuală și nu este deloc de mirare că performanțele sale sunt lăudate de foarte multe persoane din întreaga lume.
La capitolul aprecieri fostul internațional se bucură de o comunitate uriașă. Românul a primit cuvinte de laudă de la una dintre cele mai atrăgătoare moderatoare din Italia. Diletta Leotta (34 ani), considerată cea mai frumoasă prezentatoare, a pus punctul pe ”i” legat de celebrul antrenor al lui Inter.
Blondina a decis să-și spună punctul de vedere în contextul în care fostul fotbalist este la un pas să cucerească primele trofee în calitate de antrenor. Unul dintre acestea este Cupa Italiei, unde a ajuns în finală, precum și titlul de campioană. Echipa lui se află în prezent pe primul loc cu 78 de puncte, la o distanță considerabilă de AC Milan și Napoli, care au 66 de puncte.
Jurnalista italiancă a subliniat că a rămas surprinsă de Cristi Chivu cu care a realizat mai multe interviuri de-a lungul timpului. Prezentatoarea de la DAZN, căsătorită cu portarul Loris Karius, a declarat pentru o publicație internațională că tehnicianul român i-a lăsat o impresie extraordinar de bună.
„Chivu cunoștea Inter din interior, era obișnuit cu cultura de acolo de ani buni, iar condițiile pentru succes existau deja. Un singur lucru m-a surprins însă în mod plăcut – faptul că a reușit să readucă acea unitate în cadrul lotului, acea foame de succes și acea atmosferă pozitivă în primul său sezon complet ca antrenor.
Mă așteptam la o diferență mai mică de puncte la vârf și la o luptă mai strânsă pentru Scudetto. Concentrarea se mută însă acum pe lupta pentru Champions League”, a spus Diletta Leotta, conform Gazzetta dello Sport.
În același dialog cu publicația italiană, Diletta Leotta a răspuns la o întrebare legată de jucătorii de fotbal. Moderatoarea nu a stat deloc pe gânduri când a fost nevoită să aleagă cel mai bun sportiv al sezonului din Serie A. Blondina a ales un elev de-ai lui Cristi Chivu.
Mai exact, este vorba de un portughez în vârstă de 28 de ani. Acesta este unul dintre cei mai importanți atacanți ai lui Inter Milano. A fost cumpărat de către italieni în anul 2018, de la o echipă din Argentina, denumită drept Racing Club. A fost achiziționat pentru suma de 25 de milioane de euro.
În prezent, tânărul este căpitanul echipei lui Cristi Chivu. Concret, este vorba de Lautaro Martinez, al treilea cel mai prolific marcator din istoria clubului milanez. Fotbalistul a disputat două finale de Liga Campionilor cu gruparea italiană, în 2023 şi 2025, ambele pierdute.
„Lautaro Martinez, având în vedere cum a condus-o pe Inter în momentele dificile. E un căpitan în adevăratul sens al cuvântului, un om care își asumă responsabilitatea atunci când contează cel mai mult”, a completat prezentatoarea, mai arată aceeași sursă.