“Baby Federer”, la fel ca idolul său! Încheie grupa neînvins şi se califică în semifinalele Turneului Campionilor

Marian Popovici   
în Sporturi
18/11/2017, 08:04
“Baby Federer”, la fel ca idolul său! Încheie grupa neînvins şi se califică în semifinalele Turneului Campionilor

În ultimul meci al grupei, Grigor Dimitrov a trecut fără emoţii de Pablo Carreno Busta, scor 6-1, 6-1, partida fiind încheiată după o oră şi două minute. Bulgarul a avut o evoluţie stelară, fiind în acest moment unul dintre favoriţii pentru victoria finală. 

Dimitrov va evolua în semifinale împotriva lui Jack Sock. Americanul are un final de an excelent. După ce a câştigat turneul de la Paris-Bercy, Sock a reuşit să îi învingă la Turneul Campionilor pe Marin Cilic şi Alexander Zverev şi să se califice în semifinale.

Trei debutanţi, în semifinale 

În cealaltă semifinală se vor întâlni Roger Federer şi David Goffin. Federer a câştigat tot în grupă, în timp ce Goffin a reuşit să îi învingă pe Rafa Nadal, ulterior retras, şi pe Dominic Thiem. 

Este o situaţie inedită la Turneul Campionilor. Trei dintre semifinalişti sunt debutanţi: Dimitrov, Sock şi Goffin. Singurul cu ştate vechi în această competiţie este Roger Federer, care a câştigat de 6 ori competiţia.

Programul semifinalelor: 

16:00 Roger Federer – David Goffin 
22:00 Grigor Dimitrov – Jack Sock
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles