News

Din 15 iunie, apocalipsa gunoaielor începe și la Craiova! Sănătatea oltenilor, în mare pericol din cauza birocrației de la APM Dolj

De la mijlocul lunii iunie, problema gunoaielor pe străzi ar putea începe și la Craiova.
05.06.2021 | 10:34
Din 15 iunie apocalipsa gunoaielor incepe si la Craiova Sanatatea oltenilor in mare pericol din cauza birocratiei de la APM Dolj
ADVERTISEMENT

Scenariul pe care îl întâmpină în aceste zile cetățenii Sectorului 1 din Capitală, care întâlnesc munți de gunoaie pe străzile celui mai important oraș al țării, are șanse mari de a se muta, de pe 15 iunie, și în Cetatea Băniei.

Recent, județul Dolj și municipiul Craiova au intrat și ele în rândul zonelor care se confruntă cu problema deșeurilor.

ADVERTISEMENT

Apocalipsa gunoaielor începe și la Craiova din 15 iunie

La baza acestei situații, care s-ar putea agrava în mai puțin de două săptămâni, stă o întârziere a deciziilor luate la nivelul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Dolj.

De remarcat faptul că, la nivel național, județul Dolj era unul din județele fruntașe în ceea ce privește gestionarea deșeurilor, fiind unul din primele județe ale țării care au acordat o atenție specială sistemului de management integrat al deșeurilor, în conformitate cu normele europene de mediu.

ADVERTISEMENT

Zona din Oltenia a reușit să realizeze, prin atragerea de fonduri europene și fonduri private, un sistem funcțional care să asigure confortul cetățenilor și protecția sănătății locuitorilor din această regiune.

Problemele care ar putea declanșa criza gunoaielor la Craiova

În Bănie, totul a funcționat bine până în prezent. Problemele au apărut când, din cauza prelungirii pentru mai bine de un an și jumătate a eliberării actelor de reglementare de către APM Dolj, prin blocarea procedurii normale de autorizare a depozitării deșeurilor, a fost indusă o criză artificială în întreg județul Dolj, care urmează să-și facă văzute efectele în zilele următoare.

ADVERTISEMENT

Dacă situația nu se va rezolva până pe 15 iunie, depozitul de deșeuri al Primăriei Municipiului Craiova situat în localitatea Mofleni se va confrunta cu imposibilitatea recepției deșeurilor din județul Dolj și orașul Craiova.

Astfel, în Bănie, gunoaiele vor rămâne pe străzi și problemele create populației vor fi similare cu cele pe care le au în prezent cetățenii din Sectorul 1 al Bucureștiului.

ADVERTISEMENT

Locuitorii din Craiova sunt panicați și speră să se rezolve cât mai repede această chestiune. În acest context, aceștia fac un apel către Monica Daniela Mateescu, de la APM Dolj.

”Este un lucru inadmisibil! Sperăm că se va rezolva cât se poate de repede și sperăm din tot sufletul ca doamna Monica Daniela Mateescu de la APM Dolj să înțeleagă și să rezolve această problemă.

Nu am mai trăit așa ceva niciodată și nici nu vrem să ne gândim că nu se va rezolva această problemă”, spune un locuitor din cartierul Craiovița Veche, administrator al unui imobil de locuințe.

Edilul Sectorului 1 cere stare de alertă din cauza gunoiului neridicat

Între timp, în cel mai mare sector din Capitală, primarul Clotilde Armand a cerut Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă să înainteze Prefecturii Capitalei o adresă prin care să declare ”starea de alertă” din cauza situaţiei sanitare cauzată de suspendarea colectării gunoiului de Romprest.

”Am solicitat Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă să înainteze Prefecturii Municipiului Bucureşti o adresă prin care să declare starea de alertă din cauza situaţiei sanitare de pe raza teritorială a Sectorului 1 cauzată de şantajul şi suspendarea colectării gunoiului de către operatorul de salubritate.

În paralel, am purtat discuţii cu firmele de sortare a gunoiului din Sectorul 1 şi am ajuns la un acord. Am aflat că staţiile de sortare şi-au redeschis porţile începând de astăzi dimineaţă pentru a primi gunoiul colectat de Romprest.

Aceste staţii erau închise din cauza neachitării de către compania Romprest a facturilor datorate în ciuda plăţilor făcute de Primăria Sectorului 1”, a spus edilul, vineri.

ADVERTISEMENT
Tags: