Sebastian Beccacece (45 de ani), selecționerul naționalei Ecuadorului, își anunțase demisia, înaintea ultimului meci din faza grupelor a Campionatului Mondial, împotriva Germaniei, scor 2-1, în cazul în care nu obținea victoria.
Decizia argentinianului, care aduce fizic foarte mult cu fostul atacant Claudio Canniggia, venea după ce familia sa a fost insultată în tribune, la finalul meciului egal, 0-0 contra Curacao, din faza a doua a grupelor Cupei Mondiale.
Beccacece a recunoscut că e conștient de faptul că nu este foarte popular printre ecuadorieni, deși a calificat echipa la Mondiale și e singurul antrenor care a învins Argentina în preliminarii. „Îmi pare foarte rău că nu am ajuns în inima fanilor ecuadorieni. Este ceva ce nu le place la mine și e în regulă… Trebuie să accept asta” a spus Beccacece, în America.
Ecuadorul a învins însă Germania, iar planul antrenorului argentinian s-a schimbat, prin calificarea echipei în fazele eliminatorii. El este la cârma naționalei sud-americane din 2024, dar a mai participat la Cupa Mondială.
Beccacece a fost mult timp antrenor secund, fiind discipolul lui Jorge Sampaoli. A fost alături de acesta la World Cup 2014, la naționala statului Chile, iar un an mai târziu, cei doi au câștigat prima Copa America din istoria chilienilor.
Din 2016, el și-a început cariera de antrenor principal, punând capăt unei colaborări de 13 ani cu Sampaoli. A luat-o pe cont propriu,mai întâi la Universidad de Chile, apoi la Defensa y Justicia, dar în 2018, când Sampaoli l-a chemat la naționala Argentinei, a revenit pentru o lună lângă el.
Omul care e născut în același oraș cu Messi, și-a continuat cariera la Independiente Buenos Aires, Racig Club Buenos Aires, Defensa y Justicia (pe care a antrenat-o de trei ori), iar în 2023-2024 a pregătit Elche, din Spania.
Omul care conduce Ecuadorul din 2024 are doar două înfrângeri ca selecționer al acesteia. A pierdut doar cu Brazilia, în preliminarii, și contra Coastei de Fildeș, la turneul final. În rest, palmaresul său la naționala lui Pacho și Caicedo cuprinde doar victorii și egaluri.
O performanță meritorie pentru un antrenor care a jucat fotbal doar la nivel teoretic. Chepa, cum era poreclit când era copil, s-a născut în Rosario și a locuit în cartierul La República împreună cu părinții săi, Julio și Monica, geamănul său Aníbal (care a jucat pentru Central Córdoba) și fratele său mai mic. A jucat fotbal de la vârsta de patru ani la clubul Lavalle și apoi în Juan XXIII, până când și-a dat seama că nu întrunea condițiile pentru a ajunge în prima divizie.
Din acest motiv, el s-a apucat de antrenorat la doar 18 ani. Deoarece nu avea licențe necesare a pregătit doar echipe de copii din Argentina, timp în care l-a descoperit pe Marcelo Bielsa, actualul selecționer al Uruguayului. Bielsa e tot din Rosario și fusese idolul copilăriei lui, deoarece a câștigat campionatul în 1991, cu Newell’s Old Boys, una dintre puținele echipe din afara capitalei Buenos Aires, care a luat titlul în Argentina.
La 22 de ani, Chepa a făcut cunoștință cu Jorge Sampaoli, care a rămas impresionat de cunoștințele lui și, un an mai târziu, l-a cooptat în echipa lui. Unde a rămas timp de 13 ani. Acum, Beccacece a pus capăt unei serii de 11 victorii consecutive a Germaniei, răpind nemților șansa de a câștiga toate cele trei meciuri din grupă pentru prima dată de la turneul din 2006. Cum însă nemții erau deja calificați din grupă, și ei sunt pe plus, deoarece în 2018 și 2022, au plecat acasă înaintea începerii fazelor eliminatorii.