Priștina e un oraș ca o stațiune, pare că locuitorii sunt într-o continuă petrecere. E greșită impresia că ar fi Kosovo un sinonim pentru război, o imagine pe care mai toți românii, și nu numai ei, și-au creat-o ca urmare a conflictului care a avut loc aici în anii 90. Masacrele în care au fost implicați și sârbi, și albanezi au avut loc înainte ca micul stat cu o populație majoritară albaneză să declare independența.
Capitala țării a cărei existență România nu o recunoaște e într-o dezvoltare continuă, cu șantiere în toate zonele, cu cartiere întregi nou-nouțe, unele gata construite, altele aflate în stadiu de șantier. Oamenii umplu nonstop restaurante, cafenele, baruri. De dimineața până noaptea, localurile sunt pline, la fel sunt și străzile.
E lume îmbrăcată frumos, o lume care trăiește, în mod evident, mai bine decât ar crede străinii atunci când ei pronunță cuvântul Kosovo. A trecut războiul sângeros care atrăsese atenția întregii Europe și pe a Americii. Din cauza acelei dispute, SUA au bombardat Belgradul și apoi au susținut independența Kosovo. Cu sprijin american puternic, țara a fost înființată în 2008.
Sârbii nu au renunțat în nicio clipă la ideea că pământul acesta le aparține și că e chiar o parte importantă din istoria lor. Ei au continuat să protesteze. În Priștina nu se mai simte influența sârbă, orașul e albanez-kosovar. În Kosovo mai există, însă, și o zonă care a rămas tensionată și care se mai aprinde din când în când.
Cu un an și jumătate în urmă, când tricolorii au mai evoluat aici, la o oră de mers cu mașina din Priștina patrulau trupele KFor. Soldați ai NATO creaseră baricade în fața sutelor de sârbi care protestau. În încleștarea care a durat câteva săptămâni au murit oameni, mulți au fost internați cu răni grave.
Locul e aparent liniștit astăzi și nu indică deloc că ar fi vreun teatru de război. Zvecan e un sat în care sârbii sunt majoritari. Ei au boicotat alegerile locale pe care le-au câștigat candidați albanezi. De la evenimentul acesta a pornit disputa din urmă cu 15 luni. Sârbii au fost atacați de trupele NATO și de Poliția kosovară, ei au ripostat rănind mulți militari din Alianța Nord Atlantică.
Acum nu mai sunt la vedere soldații NATO, deși tot ei garantează granița aceasta ciudată și volatilă. Pentru Serbia nu există nicio graniță, Kosovo e tot un pământ sârbesc. Locuitorii albanezi din micul stat joacă fotbal, beau cafea și ceai la terase, muncesc, merg în școli liniștiți numai fiindcă în nord, aproape de Serbia, există militarii internaționali. Trupele pe care le-au rănit sârbii în 2023 erau alcătuite din maghiari și din italieni. Tensiunea s-a păstrat, chiar dacă n-o vezi cu ochiul liber. În aprilie anul acesta, o grenadă a explodat în curtea unei case din Zvecan. Proprietarul sârb era distribuitor de lactate și de carne în zona de Nord a Kosovo, o afacere pe care conaționalii au considerat-o o dovadă că el ar colabora cu autoritatea albaneză din noul stat.
În Priștina și în împrejurimile orașului sunt afișate sute de steaguri ale Albaniei, în Zvecan există numai drapelul Serbiei etalat în fața caselor, pe stâlpii de pe marginea drumurilor, în restaurante. Oamenii vorbesc sârbește, nu albaneză, ca în capitală. Și doar aici se mai poate plăti cu dinari sârbești, o monedă pe care administrația kosovară a scos-o în afara legii.
În capitală și în celelalte orașe în care albanezii sunt majoritari, moneda oficială este euro, chiar dacă Uniunea Europeană nu include Kosovo. Prețurile sunt peste tot în euro, toate bancomatele eliberează euro. Două popoare care se urăsc și care s-au omorât la propriu în ultimii 40 de ani sunt despărțite de o graniță invizibilă și ținute la distanță de cea mai mare alianță militară din istoria omenirii, NATO.