Din Peluza Nord la Universitatea: „Mamă, te iubesc, dar nu ca pe Craiova. Dragostea este iremediabilă”

Iubirea pentru culorile „alb-albastre” l-a împins să trăiască aproape de Universitatea Craiova încă din copilărie pe Andrei Coadă Nicolaescu. Ofițerul de presă al formației din Bănie și-a tatuat emblema clubului și a oferit un interviu în exclusivitate pentru FANATIK despre dragostea pe care le-o poartă „juveților”.

Ofițerul de presă al Universității Craiova a crescut în Peluza Nord: „Mi-am început cariera de suporter în forță cu Dinamo”

Suporterii „alb-albaștrii” și atmosfera din familie în zilele de meci ale Universității Craiova l-au făcut pe Andrei Coadă Nicolaescu să se îndrăgostească de formația din Bănie. Tradiția se păstrează în familia ofițerului de presă al oltenilor de trei generații, încă de la bunicul său.

Într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK și-a mărturisit dragostea pentru Universitatea Craiova din copilărie, dar și cel mai mare coșmar. Andrei Coadă Nicolaescu a declarat că le-a fost aproape „alb-albaștrilor” și din Peluza Nord și anunță semnificația tatuajelor sale dedicate grupării din Bănie.

Cum a început povestea dintre tine și Universitatea Craiova?

– Cred că este povestea oricărui copil care s-a născut în Craiova și a simțit din prima spiritul Universității Craiova, spirit pe care mi l-a oferit bunicul și tatăl meu, ambii au crescut cu Universitatea Craiova în sânge la bine și la greu, abonați pe stadion.

Digi24.ro

Spionul care s-a întâlnit cu cel mai enigmatic lider al Coreei de Nord. A îndrăznit să îl refuze pe tatăl lui Kim Jong-un

Au început povestea inițial la tribuna a doua, apoi s-au mutat la tribuna întâi, acolo am stat pentru prima oară când am venit pe stadionul Ion Oblemenco, asta cred că s-a întâmplat în 1999 la un derby cu Dinamo, mi-am început cariera de suporter în forță, dar ne-au învins atunci pentru că echipa nu traversa o perioadă foarte bună. Era invers proporțional cu ce se întâmpla în tribune, era un spirit de echipă campioană. Am fost atras de atmosferă, de ceea ce se întâmpla înaintea meciului și suporterii pe vremuri se strângea lângă terasa Niva.

Fiind foarte mic nu înțelegeam multe din ce se întâmpla pe teren. O poveste amuzantă despre cum mi-am luat una dintre cele mai mari bătăi de când eram mic, tot la un meci cu Dinamo. Auzind scandările din tribună și anumite trivialități din tribună împotriva celor de la Dinamo m-am dus și eu în fara blocului și am strigat acele trivialități pe care nu le înțelegeam la acea vreme.

Înțelesesem că suporterii strigau Dinamo nu e Dinamo, m-a strigat mama pe geam și m-a chemat în casă, m-a certat și m-a și bătut la acea vreme pentru că înțelesese că scandam acea trivialitate. Ulterior a venit și tata acasă m-am întrebat și am zis că am strigat Dinamo nu e Dinamo, atunci am realizat că de fapt asta înțelesesem nu alte lucruri.

Orașul și suporterii ți-au hrănit dragostea pentru Universitatea Craiova.

– Orașul, tradiția, familia și tot ceea ce am văzut în casă, ceea ce am văzut pe stadion lângă tatăl și bunicul meu s-a transpus automat în mine, atunci mi-am dat seama că dragostea este una iremediabilă.

Digisport.ro

O unguroaică a făcut un scandal monstru, dar nu s-a oprit și a exclamat: ”Urâm România!”. A primit cea mai dură sancțiune

O moștenire „alb-albastră”…

– Întotdeauna, cred că asta se întâmplă în mai mult de 90% dintre cazuri când vine vorba de Craiova, tot ceea ce se întâmplă, cred că așa se transmite.

Din Peluza Nord la Universitatea Craiova: „Dincolo de angajat al clubului o să fiu suporter toată viața”

Ai fost și în Peluza Nord, dar ulterior ai urcat la birourile Universității Craiova?

– Ulterior când am crescut am început să merg în peluză, mi-a plăcut să văd din inima stadionului ceea ce înseamnă pasiunea, spiritul. Umblam cu băieți care erau mult mai mari decât mine și care m-au învățat ulterior mai multe lucruri. Am fost cu băieții de la Seziune Ultra, am acumulat foarte multe amintiri la meciurile de acasă și din deplasări, nopți nedormite și anumite probleme întâmpinate.

Nu aș vrea să zic neapărat că am avut o viață ultra pentru că eu cred că trebuie să ai o continuitate foarte mare și să faci lucruri care să te definească pe tine ca ultras în adevăratul sens al cuvântului. Acuma este la latitudinea oamenilor, prietenilor lor cu care am cochetat să mă definească ce am fost.

Dincolo de angajat al clubului o să fiu suporter și o să fiu toată viața prieten cu oamenii cu care am cântat, am băut o bere și la colțul blocului, am mâncat. Astea sunt amintiri pe care le-am clădit, care vor fi cu siguranță de neuitat.

„Ce se întâmplă pe terenul de fotbal se transmite și la birou”. La ce partidă a izbucnit în lacrimi

Îți mai aduci aminte cum te-ai simțit când ai îmbrăcat sacoul cu însemnele clubului?

– Prima oară când am fost sunat am crezut că este o glumă prin care alți prieteni încercau să glumească cu mine. Sincer nici când am ajuns la birouri nu mi-a venit așa să cred. Era cu totul și cu totul ceva nou, e practic primul job din viața mea, deci practic sunt șapte ani de când lucrez la Universitatea Craiova. La momentul respectiv când am ajuns eram cel mai mic și toată lumea cumva încerca să mă țină în puf, deși fotbalul din punctul meu de vedere este un mediu greu, destul de dificil de gestionat.

Un mediu care te călește cu timpul, te maturizează și responsabilizează pentru că ai de aface cu fel și fel de evenimente, mai bune sau mai puțin bune. Pratic ce se întâmplă pe terenul de fotbal se transmite și la birou, automat când echipa nu are rezultate sau un joc reușit atmosfera din vestiar se transmite și la birou pe un termen scurt, mediu, depinde cât de bine am reușit să gestionăm aceste momente.

Care este cea mai frumoasă amintiri dintre cei șapte ani petrecuți deja la Universitatea Craiova?

– Am ceva în minte, pot să spun că anticipam întrebarea asta. Cea de-a șaptea Cupa a României obținută pentru că a fost primul trofeu din viața mea trăit pe viu ca suporter și ca angajat. Nu are rost să dezvolt ce s-a întâmplat la partida cu Hermannstadt de la București, dar a fost un moment de descătușare pentru mine ca suporter. M-a îngenunchiat pe Arena Națională, am izbucnit în plâns pentru că așteptasem cu nerăbdare un trofeu la Craiova.

Eram invidios pe tatăl meu, bunicul meu, pe generația de dinainte de 90 care apucase să prindă perioade de glorie cu campionate și Cupe ale României. Cel mai tare moment pe care l-am trăit în acea seară a fost când am urcat pe masă în vestiar și am putut să dau tonul alături de echipă: Toată lumea știe, Cupa e-n Bănie. A fost un moment senzațional, să fiu stropit cu șampanie și bere de jucători, a fost ca un vis devenit realitate și toată viața o să îl port în gând.

Mare coșmar al lui Andrei: „ Să mor și să nu apuc să văd titlul la Craiova”

Aștepți și titlul…

– Ar fi ceva incredibil, cred că cel mai mare coșmar al meu în momentul de față ar fi să mor și să nu apuc să văd titlul la Craiova. Este un lucru de care mă tem cel mai mult, dar este un lucru de care sunt convins că îl vom atinge poate sezonul acesta, poate sezonul următor. Așa cred că sunt premisele pentru că toată lumea a văzut ce ascensiunea a avut Universitatea Craiova din toate punctele de vedere și cred că este o chestiune de timp.

Poate ar fi putut să vină mai devreme dacă este să ne raportăm la meciul cu CFR Cluj din ultima etapă, sunt mulți de dacă. Dacă, dacă, dacă am fi jucat cu spectatori, dacă nu am fi jucam cu spectatori sau dacă am fi jucat cu spectatori toate acele partide până să avem ocazia să jucăm titlul decisiv poate ar fi fost presiunea mare pe jucători, poate nu ar reușit să câștige toate acele partide. Sunt fel și fel de întrebări care în momentul de față nu își au răspunsul. Cred că cel mai important este să ne focusăm pe viitor.

Cred că o dată pe săptămână sau o dată pe lună mereu le povestesc și jucătorilor ce s-ar întâmpla în Craiova în noaptea în care am deveni campioni. Cred că s-ar „da foc” la oraș cu ghilimelele de rigoare, cred că ar fi o nebunie de nedescris. Toată lumea conștientiează de la antrenor, jucători, magazioner și îngrijitor de gazon, dar până acolo trebuie să muncim!

Povestea tatuajelor dedicate iubirii „alb-albastre”: „Simbolizează foarte bine tot ceea ce reprezintă Universitatea Craiova”

Iubirea pentru Universitatea Craiova ți-ai tatuat-o și pe piele.

– Mi-am făcut un tatuaj acum trei ani pe gamba piciorului drept este un tatuaj care reprezintă Universitatea Craiova. Este stema alături de o minge retro, anul nașterii clubului nostru, 1948, și mai am și un steag pe care scrie keep walking, este un steag din Peluza Nord Craiova care simbolizează foarte bine tot ceea ce reprezintă Universitatea Craiova, întotdeauna trebuie să mergem înainte și să luptăm pentru club.

Pot să zic că l-am făcut umpic cam târziu, aș fi vrut să îl fac mai devrem, dar până la urmă dincolo de tatuaj cel mai important este ceea ce simțim în suflet și ce suntem dispuși să facem pentru clubul nostru dincolo de tatuaje și vorbe, cel mai important este să facem fapte pentru club.

„Mamă te iubesc, dar nu ca pe Craiova”

Cum ți-au exprima iubirea pentru Universitatea Craiova?

– Este simplu, o să o zic într-o singură propoziție: „Mamă te iubesc, dar nu ca pe Craiova”. Este o declarație de dragoste specială, fac un fel de distincție între ce înseamnă Universitatea Craiova și familia din punctul meu de vedere sunt lucruri total diferite, dar Universitatea Craiova este familia mea.

Am moștenit-o, am dobândit-o în suflet de mic copil și toți cei care avem parte de așa ceva murim cu Universitatea Craiova în suflet dincolo de trofee și alte aspecte. Dincolo de trofee și alte aspecte, cel mai important este că suntem noi, Campioana unei Mari Iubiri și ăsta este spiritul care ne-a definit de-a lungul istorie.