Dinamo a lansat în luna iunie o aplicație menită să aducă laolaltă toți suporterii „alb-roșii”. În doar trei luni, „Dinamo 1948” a ajuns la un număr important de utilizatori. Dan Gătăianțu, detalii interesante într-un interviu pentru FANATIK.
Dan Gătăianțu, acționar minoritar al lui Dinamo și omul care se ocupă de partea financiară la club, a stat de vorbă cu FANATIK despre aplicația „Dinamo 1948”, care a reușit în doar trei luni să depășească deja 10.000 de membri.
De ce era nevoie de aplicația Dinamo 1948?
– Va fi platforma prin intermediul căreia suporterii vor intra în contact cu cele mai proaspete informații despre Dinamo și unde în timp va apare și conținut exclusiv. E locul în care toți suporterii de pretutindeni se pot întâlni.
Cum au evoluat lucrurile în aceste 3 luni de la lansare?
– Suntem însă în continuare într-o fază de construcție, dar am avut parte și de multe erori pe parcurs, am primit și mult feedback din partea suporterilor. Mai avem încă până când va arăta așa cum ne dorim noi.
E un proiect unic în România, nu?
– Nu mai are niciun club de la noi așa ceva și e o aplicație cu gândire nouă. În ziua de azi oamenii s-au obișnuit să aibă totul la un buton distanță. Mie îmi place să văd această aplicație ca o casă virtuală a fanilor dinamoviști. Să ai totul în același loc.
Dar ați integrat și componenta de comunicare…
– Exact. Încercăm să stabilim un mod de comunicare mai direct între club și suporteri, dar și între fani. Există grupări dedicate pentru anumite zone geografice. Asta e o dimensiune foarte nouă și o provocare foarte mare. Chiar vrem să creem ceva nemaivăzut.
O să mai dureze însă ceva timp…
– Observ că mergem mult mai fluent, dar mai este mult de lucru. Mai avem cu siguranță un drum lung. E tipul de proiect care se dezvoltă continuu și se pune pe picioare din mers.
Ce planuri aveți cu aplicația Dinamo 1948?
– Magazinul clubului va fi integrat aici. Toată componenta de shop. Eu cred că această funcționalitate o să fie deplin integrată până la finalul anului, cam în 2-3 luni. Suporterii vor putea să își cumpere și bilete și abonamente tot din aplicație.
Noi mai avem deja pregătite mai multe funcționalități, însă trebuie să ne organizăm intern mai bine pentru a le putea întrebuința la maximum. Plus toate materiale care vor fi puse la dispoziție: quiz-uri, trivia, jocuri. Sunt puncte pe care le poți câștiga și se folosi în anumite contexte.
Va fi și conținut dedicat pentru fani?
– Noi publicăm anumite conținuturi exclusiv pe aplicație sau mai întâi acolo. De exemplu, transferurile sunt anunțate oficial mai întâi pe aplicație și abia apoi pe site-ul oficial și pe celelalte conturi de socializare. Cu siguranță vor fi însă și multe altele. Cred că va fi ceva foarte frumos și care o să seteze un standard nou.
De la ce cluburi v-ați inspirat?
– Ne-am uitat cu atenție la multe cluburi din Vest și există niște exemple foarte frumoase. Manchester City e unul dintre ele, dar pe de altă parte nu există această componentă de interacțiune, comunicare directă între suporteri. Vrem să creem un reper digital pentru tot ceea ce înseamnă comunitatea Dinamo.
Ce număr de utilizatori aveți?
– În acest moment sunt peste 11.000 de utilizatori. Am apreciat foarte mult interesul care s-a generat și avem obiective foarte îndrăznețe. Am mare încredere că vom crește și mai mult. Cred că cifra asta arată un potențial impresionant
Cum pot intra suporterii lui Dinamo pe aplicație? De ce ar trebui să o instaleze?
– Păi poate fi descărcată de oricine și nu costă nimic din AppStore sau GooglePlay. Durează foarte puțin instalarea și așteptam ca suporterii să se înscrie în număr din ce în ce mai mare. Eu cred că suporterii lui Dinamo au suferit foarte mult în ultimii ani din mai multe motive.
Această aplicație este o posibilitate de se transforma într-o platformă virtuală, o „casă” a lui Dinamo. Asta ne poate ajuta să fim și mai uniți ca dinamoviști. Asta este foarte important pentru toți. Ne dorim ca fiecare suporter să se simtă un pic mai aproape de Dinamo.