Nistor, declarat liber de contract! ”Vreau la DINAMO, de ce nu!?”

Cristian Blanuta   
in Stiri sportive
11/08/2016, 00:02
Nistor, declarat liber de contract! ”Vreau la DINAMO, de ce nu!?”

UPDATE 18:42 / Dan Nistor este tot mai aproape de Dinamo. Comisiile l-au declarat pe jucătorul de la Pandurii liber de contract, astfel că Dinamo l-ar putea lua gratis.

Cei de la Pandurii pot face însă recurs, în termen de cinci zile.

”Aş vrea să devin jucătorul lui Dinamo, de ce nu?”, a spus Nistor.

––––––––––––––––––––––––––

DINAMO. ”Cîinii” îl vor în echipă pe Dan Nistor, cel care şi-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract. Narcis Răducan, preşedintele gorjenilor, spune că îi aşteaptă la discuţii pe cei din ”Ştefan cel Mare”.

”Problemele financiare au generat o serie de litigii, unele rezolvate, la altele am început să plătim către cei în cauză. Sînt jucători la care nu am găsit rezolvare, iar litigiile sînt pe rol, cum este şi în cazul lui Nistor sau al lui Axinte.

Eu sînt deschis la discuţii, să găsim soluţii, cu ei, cu agenţii, cînd se va da un verdict. În cazul lui Nistor nu ne-am prevalat de clauza de a cere 350.000 de euro, cît are stipulat în contract, sîntem conştienţi că va fi dificil ca cineva să aducă aceşti bani.

Nu am dorit decît echivalentul la ce are de primit, pentru noi nu contează dacă aceşti bani îi primim de la un club sau renunţă el la bani. Nicidecum nu am anulat meritele lui atunci cînd i-am spus să renunţe la bani. A fost o formă de negociere.

Dinamo sau oricare alt club poate plăti ceea ce are de primit Nistor, iar fotbalistul va avea banii la zi, sub 100.000 de euro, ceea ce nu e mult pentru un jucător ca el. Şi Dinamo a fost doar aşa, la nivel declarativ, interesată”, a spus Narcis Răducan.

Oficialul spune că nu mai e cale de întoarcere pentru Nistor, de aceea a şi venit Sănmărtean.

”Este dificil să putem continua, atâta timp cît am luat un alt jucător în locul lui, a venit pe un salariu mai mic. Nu putem spune că Lucian Sânmărtean este un jucător slab”, a mai zis Narcis Răducan.

Ştirea MOMENTULUI

Gnohere, în presa luxemburgheză: “Nu îmi place echipa din Cluj. Sunt aroganţi!”

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×