Andrei Nicolescu a transmis la finalul săptămânii trecute că fanii lui Dinamo ar trebui să se aștepte la câteva plecări în viitorul foarte apropiat. Iar acest lucru a început deja să se confirme.
Fundașul dreapta a postat pe Instagram un mesaj de mulțumire la adresa clubului din „Ștefan cel Mare”, dar și față de suporterii echipei antrenate de Zeljko Kopic:
„Mulțumesc, Dinamo București! Vreau să mulțumesc, în primul rând, fanilor, care au fost alături de noi, mai ales în momentele grele! Tuturor jucătorilor și antrenorilor cu care am lucrat în acești doi ani”.
În cursul zilei de luni, „câinii” au anunțat oficial despărțirea de Cristi Costin, fundașul dreapta în vârstă de 27 de ani. El nu a dat randamentul scontat în sezonul trecut și a pierdut astfel în principiu lupta pentru titularizare cu francezul Maxime Sivis.
Așadar, încă de dinainte de finalul campionatului s-a vorbit foarte mult în spațiul public despre scenariul extrem de plauzibil în care Costin să plece din „Ștefan cel Mare” în această vară, urmând ca un alt fundaș dreapta să fie adus în actuala fereastră de mercato pentru a genera concurență pentru Sivis.
Iar acum, după cum s-a notat deja, această ipoteză a fost confirmată oficial. Cristi Costin pleacă astfel de la Dinamo după două sezoane petrecute în tricoul alb-roșu, perioadă în care a bifat în total 70 de meciuri.
„Mulțumim, Cristi Costin!
Clubul a ajuns la o înțelegere amiabilă privind încetarea raporturilor contractuale cu fundașul dreapta, Cristian Costin. Sosit în vara anului 2023, Costin a evoluat în 70 de meciuri, reușind un gol și două pase decisive.
Îi mulțumim lui Cristi Costin pentru contribuția avută în tricoul lui Dinamo și îi dorim mult succes în continuare, în carieră!”, au informat cei de la Dinamo prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului.
Fundașul dreapta a fost adus de Dinamo de la FC Voluntari în iulie 2023. Anterior, el a mai evoluat și pentru CSM Reșița și UTA Arad, club care l-a luat de altfel încă de pe vremea când era doar un junior, de la Liberty Oradea.
Despre Costin se zvonește de ceva timp că ar prezenta un anumit interes pentru U Cluj, dar și pentru alte echipe din Superliga. În mod normal, faptul că vine din postură de jucător liber de contract ar trebui să constituie un plus important pentru el în sensul găsirii unei noi formații într-un timp cât mai scurt posibil.