DINAMO. Vine Budescu în Ştefan cel Mare? Anunţul lui Ioan Andone

Iuliana Spirache   
in Stiri sportive
21/07/2016, 00:06
DINAMO. Vine Budescu în Ştefan cel Mare? Anunţul lui Ioan Andone

DINAMO. Ioan Andone, antrenorul formaţiei din “Ştefan cel Mare”, a vorbit despre situaţia din lotul antrenat de el şi a dezvăluit că mai are nevoie de cîţiva jucători pentru a întări echipa.

DINAMO. Cea mai mare problemă pe care o întîmpină Ioan Andone este cea a găsirii unui fotbalist ce poate evolua pe postul de atacant. Tehnicianul “cîinilor” nu a uitat să comenteze în legătură cu un viitor transfer a lui Constantin Budescu la Dinamo.

“Atacanţii buni sînt rari. De ce nu îl am eu pe Dănciulescu acum cu zece ani mai tînăr? Sau pe Claudiu Niculescu. Un atacant mare mai repede îl creşti decît să-l cumperi, să-l aduci. Încă îmi mai doresc trei-patru jucători. Nu am deloc mulţi. Noi vom  juca în sistem 4-2-3-1 sau 4-3-3. În funcţie de adversar o să aleg şi de ce jucători am în formă.

Vom vedea ce va alege Budescu, e decizia lui. El mai întîi trebuie să-şi rezolve situaţia în China. Şi abia apoi va lua decizia dacă va juca la noi sau la Astra. Am înţeles că a discutat şi cu Astra Giurgiu, acum e opţiunea lui. Noi nu forţăm nici un jucător. Noi ni-l dorim pe Budescu. Avem nevoie de orice jucător valoros”, a spus Andone.

DINAMO. Tehnicianul din “Ştefan cel Mare” are planuri mari pentru sezonul 2016-2017. Dacă anul trecut au terminat pe poziţia a patra în clasamentul Ligii 1, “cîinii” îşi doresc ca în noul sezon să se claseze pe primul loc.

“Dinamo trebuie să crească, să ajungă în frunte. Noi sperăm anul acesta să facem mai mulţi paşi. Anul trecut a fost locul 4, dar anul acesta sperăm la locul 1. Avem încredere în noi, mergem să jucăm în prima etapă cu echipa campioană. Ei au cîştigat şi Supercupa, deci întîlnim cea mai bună echipă a campionatului. Dar sînt sigur că vom face un joc bun. Oricum, noi mergem să cîştigăm la Giurgiu”, a spus Andone.

Partida dintre Astra Giurgiu şi Dinamo are loc sîmbătă, 23 iulie, de la ora 21:00, la Giurgiu, LIVE VIDEO pe FANATIK.RO

Ştirea MOMENTULUI

Harlem Gnohere a devenit netransferabil. Becali cere o sumă imensă

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×