Dinamo s-a despărțit în luna iulie de „simbolul” clubului după 24 de ani și jumătate de activitate neîntreruptă în Ștefan cel Mare. Johnny Culina e istorie, însă Andrei Nicolescu și ceilalți oameni din conducere au scos la concurs postul de ofițer de presă al clubului.
Dinamo își caută „Manager de Relații Publice” pe una dintre cele mai cunoscute platforme pentru job-uri din lume. Este vorba despre LinkedIn. Anunțul tocmai a fost postat, iar în acest moment se așteaptă candidaturile celor interesați.
Iată care sunt principale cerințe pe care noul ofițer de presă trebuie să le îndeplinească: „Suntem în căutarea unui om care să îmbine competența cu pasiunea în vederea coordonării și dezvoltării comunicării clubului nostru, în calitate de Manager de PR și Comunicare”.
Conducerea lui Dinamo are și o condiție esențială: „Ce ne dorim de la tine: diplomă de jurnalist sau în comunicare; să implementezi strategia și direcția de comunicare a clubului pentru toate canalele; să gestionezi și să menții relația cu mass-media; să participi la evenimentele clubului (meciuri, conferințe, evenimente extrasportive); să coordonezi prezența media (interviuri, declarații, apariții, evenimente); background sportiv (nu neapărat profesional, cât personal).
Dinamo îi atrage pe cei interesați cu o promisiune financiară și deja s-au înscris 57 de aplicanți: „Ce oferim: salariu corespunzător pieței; cursuri de formare și dezvoltare decontate; program hibrid în funcție de calendarul competițional/programul echipei; acces la meciurile și evenimentele organizate de către club; program flexibil; zi liberă cu ocazia aniversării”, se mai arată în descrierea job-ului.
Clubul „alb-roșu” și-a luat la revedere de la Ionel „Johnny” Culina cu un mesaj emoționant: „Mai mult decât o mulțumire pentru Ionel ‘Johnny’ CULINA. În fotbal, cel mai des și pentru cât mai mult timp rămân în amintirea suporterilor jucătorii, protagoniștii din iarbă. Cei mai în vârstă, dar și cei care au auzit de ei doar din povești, încă își iau tricouri cu etichetă, ca să le personalizeze cu nume mai puțin noi pe spate, precum DĂNCIULESCU, NICULESCU și BRATU.
În birouri, pornind de la Ștefan cel Mare, trecând pe la Rin și până la Piața Victoriei, Culina este un nume de legendă, purtat în suflet de toți cei care i-au fost colegi. Cu instinctul primordial al dinamovistului de a produce doar calitate, Johnny termină astăzi activitatea în cadrul clubului nostru.
Ionel Culina nu a putut să stea însă departe de Dinamo și a rămas în Ștefan cel Mare la Clubul Sportiv: „24 de ani și jumătate a petrecut Johnny la Dinamo, timp în care a evoluat în sala de conferință de la Săftica, la birouri, pe stadioane mai mari și mai mici. A luat loc lângă unicul Cătălin Hîldan în autocarul clubului, în anul 2000 și i-a urat ‘la mulți ani’ lui Costin Amzăr, în 2024.
A bifat Dinamo TV, Ora de Dinamo, revista Dinamo și deține titlul de ‘jucătorul’ cu cele mai multe apariții în sacoul alb-roșu. Clubul îi urează succes în carieră lui Ionel Culina, doar ca formă de încheiere a acestui mesaj, căci Johnny nu caută succes, Johnny îl produce”.