Antrenorul secund al lui Dinamo, Florentin Petre (50 de ani), și-a prelungit contractul cu formația „roș-albă” până în vara anului 2028. Anunțul a fost făcut miercuri chiar de gruparea din Superliga, care a confirmat faptul că fostul mare fotbalist, care a revenit la club în 2024, va continua ca antrenor secund timp de încă două sezoane.
Dinamo a anunțat oficial că Florentin Petre și-a prelungit contractul până în 2028. „Simbolul și puterea continuității! Orice club cu o istorie bogată este definit nu doar de performanțele obținute, ci și de oamenii care au scris istorie pentru culorile apărate pe teren, pentru simbolul în care au crezut și pentru clubul în numele căruia au luptat.
Florentin Petre este unul dintre căpitanii emblematici ai istoriei moderne a clubului nostru. Crescut în centrul de copii și juniori al lui Dinamo, a câștigat 9 trofee majore ca jucător și a bifat 259 de meciuri oficiale, în care a marcat 43 de goluri. Revenit la Dinamo în vara anului 2024, Florentin face parte din staff-ul condus de Željko Kopić, unde ocupă funcția de antrenor secund.
Numele său este strâns legat de revenirea sportivă a clubului în zona superioară a Superligii. Astăzi, ne bucurăm să anunțăm că Florentin Petre și-a prelungit contractul cu Dinamo până în data de 30.06.2028! Ne bucurăm să te avem alături, Florentin, și îți dorim mult succes în drumul spre noi trofee!”, a anunțat gruparea „roș-albă” pe Facebook. Astfel, Florentin Petre se află acum în aceeași situație ca antrenorul principal Zeljko Kopic, al cărui contract expiră tot în 2028.
Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, dezvăluia la începutul acestei luni, în cadrul unei intervenții la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, că înțelegerea lui Florentin Petre va fi prelungită până în 2028, aspect confirmat miercuri de către gruparea „roș-albă”. „(n.r. îi veți face contract pe 2-3 ani și lui Florentin Petre?) Păi cred că o să aibă pe același contract ca și Kopic. (n.r. doi ani din vară?) Probabil, da”, afirma oficialul lui Dinamo.
Antrenorul secund al lui Dinamo a fost criticat recent pentru faptul că a înjurat rivalele lui Dinamo alături de suporteri, fiind chiar și amendat de către Comisia de Disciplină pentru acest gest. „La meciul cu Hermannstadt au fost niște momente care au atras puțin atenția asupra noastră. E normal să încerc să protejez atât clubul, cât și oamenii. Noi discutam despre zona de potențială discriminare, gesturi care să aibă conotație de discriminare.
Nu m-am referit la scandările istorice, ele nu au nicio legătură cu discriminarea. Am văzut că lumea mi-a reproșat că nu i-am luat apărarea lui Florentin Petre. El a ieșit public să spună asta, dar eu cred că între noi era totul clar dinainte, nu era nevoie de nicio clarificare. Am avut o discuție despre zonele de discriminare ce trebuie evitate, nu tradiționalele scandări”, afirma Andrei Nicolescu în luna februarie, la FANATIK SUPERLIGA.
Florentin Petre a debutat în fotbalul mare la Dinamo, în 1994, și, cu excepția unei scurte perioade petrecute la UTA sub formă de împrumut, a evoluat până în 2006 pentru gruparea „roș-albă”. A cucerit 3 titluri, 5 Cupe și o Supercupă ca jucător al „câinilor” înainte de a pleca în străinătate, unde a evoluat pentru ȚSKA Sofia (în două perioade) și Terek Grozny. Și-a încheiat cariera de jucător la Victoria Brănești, în 2011, iar mai apoi a activat în mai multe perioade la Dinamo, ca antrenor secund la prima echipă sau ca „principal” la formația secundă, până în 2015. După 9 ani în care a antrenat alte grupări, a revenit la Dinamo în 2024, ca secund în staff-ul lui Zeljko Kopic.