Dinamo mai are un singur meci din play-off, pe terenul celor de la Universitatea Cluj, partidă care nu mai contează pentru clasament, știindu-se deja că bucureștenii termină pe 4, iar ardelenii pe poziția secundă.
Totuși, pentru gruparea alb-roșie mai există o confruntare, una care ar urma să însemne îndeplinirea obiectivului sau nu. Elevii lui Zeljko Kopic urmează să evolueze în barajul de calificare în cupele europene cu învingătoarea duelului dintre FCSB și FC Botoșani. Pentru tehnicianul croat există vești bune înainte de această partidă și anume revenirea lui Andrei Mărginean, cel care a fost absent în ultimul timp din lotul bucureștenilor.
”Andrei Mărginean revine alături de echipă după perioada de recuperare cauzată de accidentare.”, au scris cei de la Dinamo pe rețelele sociale la o postare în care erau mai multe poze de la ședința de pregătire de astăzi.
Pentru cei de la Dinamo rămâne însă o problemă în zona ofensivă, acolo de unde Mamoudou Karamoko a lipsit în ultimele partide după ce a ieșit accidentat la meciul cu Universitatea Cluj, din turul play-off-ului. Atunci atacantul francez a simțit un disconfort la nivel muscular și chiar înainte de finalul primei reprize a cerut să fie schimbat.
Despre revenirea lui Karamoko nu se știe încă nimic concret și le produce probleme și conducătorilor lui Dinamo. „O să vedem dacă putem să ne bazăm pe el la meciul de baraj, momentan se află în faza de recuperare și urmărim progresul pe care îl face”, a declarat Zeljko Kopic recent.
Un alt mare semne de întrebare este legat și de prezența pe teren al lui George Pușcaș pentru meciul de calificare în cupele europene. Internaționalul român a ieșit accidentat de pe teren din partida cu CFR Cluj, din runda trecută, și a declarat că nu se gândește să rateze barajul, în ciuda problemelor medicale.
„Vedem. Nu e ceva dificil, dar trebuie s-o rezolv, pentru că nu mai pot s-o duc din medicamente. Mă gândesc să terminăm bine sezonul și cât mai avem disponibil până la următoarele meciuri. Cu siguranță sunt optimist, nu mă gândesc să lipsesc (n.r. de la baraj). Trebuie să fac un RMN să văd care e problema, dar nu cred că e ceva rău. Vedem, nu se știe”, a spus Pușcaș după meciul cu CFR.