Fotbal intern

Dinamo arată ca echipa națională în mandatul lui Cosmin Contra! ”Cățeluși” în primele 45 de minute, ”dulăi” după pauză

28.09.2020 | 16:58
Dinamo arata ca echipa nationala in mandatul lui Cosmin Contra Catelusi in primele 45 de minute dulai dupa pauza
ADVERTISEMENT

Dinamo poate spera la play-off în acest sezon, jucătorii veniți în această vară, e clar că au adus un plus în joc, iar Contra a reușit să închege o echipă cu care să scoată clubul din situația limită în care se afla la finalul sezonului trecut.

Însă Contra are în continuare o mare problemă, pe care a avut chiar și ca antrenor la echipei naționale și anume că Dinamo are un început de joc foarte slab, prima repriză practicând un joc slab, iar în repriza a doua parcă pe teren intră alți jucători, iar ,,cățelușii” se transformă în ,,dulăi”, după pauză.

ADVERTISEMENT

Cosmin Contra s-a lovit de aceeași problemă și la echipa națională, datorită faptului că mai tot timpul greșea ceva în primul 11, iar după 45 de minute încerca să își repare greșeala și făcea schimbări sau modifica din mers.

Cifre dezastruoase pentru Dinamo în prima repriză în acest început de campionat

Dacă Dinamo vrea să ajungă în play-off, Contra ar trebui să rezolve această problemă, deoarece ,,câinii” au pierdut destul de multe puncte, datorită jocului prestat în prima repriză în primele 4 etape ale campionatului.

ADVERTISEMENT

Fotbaliștii lui Contra au tras doar trei șuturi pe poartă în prima repriză și cinci spre poartă, în cele patru meciuri din acest campionat. În partidele cu Chindia Târgoviște și Gaz Metan Mediaș, Dinamo nu a trimis niciun șut pe spațiul porții și a avut doar opt cornere, fără să înscrie nici măcar un gol, ba mai mult, în meciul cu Botoșani Lopez a marcat în proprie poartă.

Aceste cifre pot fi explicate, ținând cont că Dinamo are foarte mulți jucători noi, care nu s-au integrat încă la echipă și care au nevoie de puțin timp pentru a intra în meci, iar asta se vede după primele 45 de minute, când pe teren parcă intră o altă echipă.

ADVERTISEMENT

Dinamo renaște în repriza a doua

Dacă în primele 45 de minute ale celor patru meciuri disputate în acest sezon, echipa lui Contra nu a reușit să tragă pe poartă decât de trei ori, alte cinci șuturi fiind trimise pe lângă poartă, în repriza a doua cifrele sunt cu mult mai bune pentru ”câinii roșii”.

Doar în repriza a doua a meciului câștigat cu 3-1, la Mediaș, Dinamo a tras pe poartă cinci șuturi, cu două mai mult decât în toate cele patru prime reprize ale meciurilor din acest început de sezon.

ADVERTISEMENT

În total, Dinamo în repriza a doua a celor patru meciuri, a trimis 14 șuturi pe poartă și 12 pe lângă poartă, înscriind toate cele șase goluri din acest campionat, în repriza a doua.

Dacă Dinamo va reuși să remedieze aceste probleme, Contra va putea să își îndeplinească obiectivul și să o califice pe Dinamo în play-off, poate chiar să spere la participarea în cupele europene.

ADVERTISEMENT