Dinamo revine încet-încet acolo unde a fost odată, iar suporterii visează din nou la un nou titlu de campioană. În acest timp, micii „câini” trag și ei tare să îmbrace într-o zi tricoul echipei mari a lui Dinamo.
Academia lui Dinamo a trecut prin momente grele după intrarea clubului în insolvență și din cauza facilităților din ce în ce mai precare din „Parcul Dinamo”. Conducerea clubului a fost nevoită să găsească o soluție. Așa a apărut parteneriatul cu Voința Crevedia, unde micii dinamoviști și juniorii clubului au parte de condiții de top.
Tot prin acest parteneriat încheiat în iulie 2024 Dinamo a reușit să se înscrie în Liga Elitelor, cea mai importantă competiție pentru juniori organizată de FRF. În acest moment, toate grupele de copii și juniori se antrenează aici.
Este vorba despre grupele de 2007, 2008, 2009, 2010 și 2011. Voința Crevedia are două baze de pregătire pe care le folosesc și juniorii lui Dinamo. Este vorba despre terenul central Crevedia și sinteticul Samurcași.
Staff-ul dâmbovițenilor este de asemenea bine pus la punct. George Bozieru, angajat al clubului Dinamo, este antrenor coordonator. Antrenorul principal este fostul jucător al Chindiei Târgoviște, Augustin Voinea, ajutat de Marius Penescu. Echipa tehnică este completată de Haytem Ben Salah – preparator fizic, Răzvan Clipea – team manager, Andi Atabong Nkea – antrenor cu portarii, Florin Stanciu – delegat, și președintele Mădălin Ioniță.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2024/12/george-daniel-bozieru-alaturi-de-augustin-voinea-1.jpeg)
Voința Crevedia se transformă într-o academie cunoscută, iar numărul de copii a crescut destul de mult. În acest moment, peste 350 de copii fac fotbal la clubul de lângă București. Voința Crevedia U19 a disputat și un meci amicalul cu tineretul lui Dinamo, câștigat cu scorul de 4-1.
De altfel, echipa Under-19 a reușit o performanță remarcabilă. A marcat peste 500 de goluri și nu a pierdut niciun meci de mai bine de un an de zile. În 52 de meciuri, dâmbovițenii au 50 de victorii un rezultat de egalitate și un singur meci pierdut la loviturile de departajare în cadrul turneului organizat de FRF.
La Crevedia s-au făcut investiții importante în baza de pregătire. Pe lângă stadionul oficial cu gazon natural și cu o capacitate de 3.000 de locuri, mai există un stadion exclusiv pentru antrenament, tot cu suprafață naturală și o capacitate de 500 de locuri.
Voința Crevedia mai deține și un stadion cu o suprafață artificială de ultimă generație, care are de asemenea o capacitate de 1.000 de euro. Lor li se adaugă un teren de minifotbal cu gazon sintetic și un alt teren acoperit cu suprafața artificială și instalație de încălzire și răcire.
Rămâne de văzut dacă echipa va reuși să producă jucători pe viitor și care dintre tinerii de la academia lui Dinamo vor reuși să facă pasul către echipa mare a clubului. Până acum, 6 jucători de la Crevedia au făcut pasul la Liga 2.