Dinamo, beţie şi cuţite la Braşov. Tradiţia distracţiei la „câini”

Silviu Ghering   
in Cele mai citite
29/07/2018, 09:55
Dinamo, beţie şi cuţite la Braşov. Tradiţia distracţiei la „câini”

La începutul anului 1963 secţia de fotbal era marea vedetă a Clubului Sportiv Dinamo. Jucătorii antrenaţi de Traian Ionescu şi Dumitru Nicolae Nicuşor câştigaseră titlul în 1962 şi urmau să iasă campioni şi în 1963, şi în 1964 şi în 1965. Ilie Datcu, fraţii Ion şi Lică Nunweiller, Dumitru Ivan, Cornel Popa, Iuliu Uţu, „Piţi” Varga, Ion Pârcălab, Gheorghe Ene, Constantin David, Titi Frăţilă, Haralambie Eftimie sau Ion Ţârcovnicu formau un grup de fotbalişti valoroşi, însă nimeni nu putea să oprească desele escapade ale acestora. „Cultura” distracţiei la Dinamo era foarte puternic intrată în sângele „câinilor roşii”. Tradiţia s-a păstrat.

Povesteşte Cornel Dinu în cartea sa autobiografică „Zâmbind din iarbă” unul dintre episoadele bahice ale unor fotbalişti care, spunea tot „Procurorul”, ştiau şi să bea, dar şi să joace fotbal: „Prin 63, într-o noapte, deranj mare. Uţu, Jean Unguroiu (a contat puţin la Dinamo, dar nu scăpa chefurile), Eftimie (Grecu) şi nelipsitul Piţi (Varga), după o beţie agresivă prin centru, primii trei au luat şi două cadâne, pentru continuarea sexi a delirului bahic într-un apartament. Frumosul cuceritor era jucat mereu de portarul Uţu, un fel de Gregori Peck autohton. (…) El agăţase frumuseţile. Se zice că s-a lăsat cu scandal, vecinii, în fine, a venit potera. Fetiţele au reclamat ceva, chipurile… legate, agresate, ce mai, imaginaţie oriental-latină. S-a făcut un fel de pace cu gradaţii în exerciţiul funcţiunii, dar s-a raportart imediat evenimentul. Mihuţ a ordonat garnizoană”. Nicolae Mihuţ era pe atunci preşedintele clubului, un securist venit de la Piteşti, cu mâinile pătate de sângele multor luptători anti-comunişti. În dosarul de cadre al lui Nicolae Mihuţ era scris: „La 1 ianuarie 1963, a fost mutat în aparatul central şi numit locţiitor şef al Serviciului central de planificare M.A.I., dar a fost folosit ca preşedinte al clubului Dinamo. Aici a lucrat până la 31 mai 1964, când a fost pus la dispoziţia Direcţiei Cadre”. Peste acesta, însă, generalul Stelian Staicu, adjunctul ministrului de Interne, mare fan al lui Piţi Varga, i-a mustrat pe jucători, apoi i-a lăsat în pace. Ei erau Dinamo!

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!

Dinamo, beţie şi cuţite la Braşov. Tradiţia distracţiei la „câini”

Episodul descris de Cornel Dinu este doar unul dintr-o serie lungă. În noiembrie 1963, cu câteva zile înainte de returul cu marele Real Madrid din turul 1 al Cupei Campionilor, liderul Dinamo a jucat la Braşov, cu Steagul roşu, în ultima etapă a turului. Partida a fost una dură, decisă în urma unui penalty acordat gazdelor. Surprinzător, după meci, „Piţi” Varga a fost suspendat de club până la finalul campionatului, la recomandarea amintitului preşedinte Nicolae Mihuţ. Presa vremii – sau a vremurilor… – nu a scris un rând despre motive, astfel că suporterii nu puteau decât să încerce să ghicească. Varga şutase mingea în tribună după ce arbitrul acordase lovitură de la 11 metri pentru Steagul, însă pentru un astfel de gest nu te suspendă nimeni timp de 6 luni. Prin 2015, la 52 de ani după acel meci, Ion Pârcălab şi-a adus aminte pentru Prosport tot ce s-a întâmplat în noiembrie 1963.

„După meciul cu Steagul, am rămas la Braşov pentru câteva zile, apoi urma să plecăm direct la Madrid, unde jucam returul cu Real. În tur, ne bătuseră spaniolii cu 3-1 la Bucureşti, cu 100.000 de oameni în tribunele de pe «23 August». Seara, după jocul de la Braşov, am coborât în barul hotelului Aro, unde eram cazaţi, să vedem şi noi baletul. Traian Ionescu ne teroriza cu cantonamentele, ne băga de miercuri până duminică, aşa că profitam şi noi de puţinele momente de relaxare. Ne-am aşezat la mese şi, la un moment dat, «Gaură» (n.red. – fundaşul Ilie Constantinescu) a provocat un scandal uriaş. Nu ştiu exact ce a făcut, dar cert e că s-a luat la ceartă cu nişte unguri din ăia cu mustăţi pe oală. Cearta a degenerat şi ăia au scos cuţitele din cizme. A ieşit o bătaie ca-n filme, unii dintre jucători au ieşit înţepaţi. Au sărit chelnerii, apoi a venit Miliţia. Totul a picat pe Varga, care era un prost, deşi Constantinescu, un şmecher, fusese autorul”.

Prinşi în ofsaid de Nebunu’ cu nuiaua

Iulie 1966. Dinamoviştii pregătesc campionatul la Predeal, pe Cioplea. Povesteşte acelaşi Cornel Dinu în romanul său autobiografic „Zâmbind din iarbă”: „…vreo două săptămâni, în pregătirea acelui sezon, am mimat că alergăm pe Cioplea. Czaţi în dormitoare lungi de opt, zece paturi ale cabanei, cu masa vizavi. Dimineaţa, uşoară alergare prib pădure, după-amiazş, parcă, tenis cu piciorul, pe acolo. Nea Petrică (n.red. – Petre Steinbach, antrenorul de atunci al echipei de tineret) era un bătrân tare cumsecade, de la care cumpărai, prin imitaţie, lovirea perfectă cu piciorul şi cu capul. Putea el, oare, să-i oprească pe răsfăţaţii lui Dinamo de la şpriţ seara şi somn cu nevestele şi iubitele, spre dimineaţă, în vilele dimprejur? Şi nea Traian (n.red. – Traian Ionescu, antrenorul lui Dinamo între 1959 şi 1969, cu pauză în 1964-1966, înlocuit de Angelo Niculescu, cu titluri în 1962, 1963, 1964 şi Cupa României în 1964, 1968. I-a promnovat la prima echipă pe Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Florea Dumitrache, Ion Pârcălab, Radu Nunweiller şi Constantin Frăţilă), şi prof. Angelo Niculescu erau la CM din Anglia. S-a aflat totul dintr-un telefon la Londra şi, într-o dimineaţă, pe la şapte, ne trezim, în plină ceaţă şi la propriu şi la figurat, cu Nebunu’  în dormitoare: «Deşteptarea! Să vă fie ruşine! Paturi goale, nu?! Unde-s Pârcălab, Haidu, Ghergheli, Nunweillerii? Aaa, dorm cu soţiile. E cantonamnt sau distracţie, neruşinaţilor?!». Avea celebra haină de piele, pălăria pe cap şi fularul la gât. Părea, în plin iulie, o fantomă. «La masă imediat, la nouă antrenament fizic, să văd pe unde sunteţi». Între timp, apăreau fugarii, pleoştiţi, cu capul tras între umeri. Fuseseră aduşi de miliţia locală, în maşini, scoşi din paturile tovarăşelor de noapte, mai serios, mai în glumă, cu verighetele pe degete… Nea Traian , cu o nuia în mână, îi aştepta să-i ungă. «Aaa, Ioane, dormi cu doamna, nu? Şi în Bucureşti te caut până când catadicseşti să ajungi, dimineaţa…». Şi jap cu nuiaua! Doar Nelu Nunweiller a scăpat de atenţie. Era şi căpitanul echipei. Frati-su Lică a luat o şfichiuire pe spate şi una pe şold, din fugă. Toţi îşi apărau capul, care le pune la cale pe toate, dar acolo nea Traian lovea mult mai puternic… cu vorba!”.

„Legiunea străină” din gara Predeal

„Şi la fix 9 dimineaţa, într-o ceaţă de iulie pe care doar munţii o pot pune la cale, a-nceput antrenamentul. De fapt, s-a dovedit imediat un test infernal de rezistenţă, demn de «Legiunea străină», sau de ceea ce mai vedem în zilele de azi în peliculele cu instruirea fizică la puşcaşii marini sau serviciile secrete de intervenţie. Trăiănel era în trening, cu fes şi fularul de nedespărţit când era frig în jurul gâtului, acoperindu-i gura, din care doar şuiera. Un pic de încălzire, cu gimnastică şi încărcătura pentru picioare. Totul se petrecea pe celebra şosea ce coboară sau urcă de la Cioplea până lângă gara Predealului. Când a dat drumul la cursă, s-a suit în maşina lui Drăguţu, din care comanda totul. Şi era atât de simplu… O distanţă între stâlpi (erau cam 50 de metri) alergare uşoară, următoarea sprint. Dus-întors! Adică vreo şase, şapte kilometri. Dar ce pante!… Cum dracu să le urci în sprint? La coborâre mai mergea… Startul a fost la fel de scurt şi obişnuit la nea Traian: «Intraţi la efort!”… Noi, mânjii tineri, am zbughit-o în faţă. D-abia aşteptam să-i curăţăm pe bătrâni măcar la alergat. Ceea ce mi-a plăcut mereu, ca unui «alergător dr cursă lungă». Nu suportam să am pe nimeni în faţă la atâtea crosuri pe care le făceam… ( ) … În lotul de atunci al lui Dinamo, dintre consacraţi, cel mai bine alerga Ghergheli. Ne împrietenisem repede şi ţinea trena. Alături, în faţă, Ivan şi Ştefan, Radu Nunweiller (fugea şi bine), Moxu (pe atunci! …după, când a venit şpriţul…), Roxin şi Marica. Din spate se auzeau vaietele obosiţilor: «Mai uşor, nu vă luaţi după Nebunu’, e în stare să ne omoare». Erau răsfăţaţii: Pârcălab, Frăţilă, Gică Ene, Haidu, Octavian Popescu şi, binenţeles, Piţişor, care venise de la şpriţ pe la cinci dimineaţa. Şi ne-a ţinut de vorbă în dormitorul parcă de cazarmă până cu o oră înainte de acădea peste noi alarma lui nea Traian”.

„Golgota” de pe Cioplea

„Dusul ca dusul, la vale, dar întoarcerea sus ne-a decimat. Din maşină, prin uşa deschisă, nea Traian urla: «Sprint! Intraţi la efort! Să nu văd pe nimeni că păcăleşte că vă…!» Dulcegării de-ale lui. Binenţeles că nu se despărţise de nuia. La întoarcere, în acelaşi ritm, am început să numărăm răniţii. Nunweillerii erau pe la mijloc, cu grupul mai serios al lotului, şi au terminat, totuşi, în vârful Cioplii mai mult mergând. Dar în picioare!… Erau tari şi au înfrânt voma gâlgâielilor alcoolice de cu seară. În schimb, răsfăţaţii de mare talent şi în teren, şi în afara lui, după prima curbă de la urcare pe lângă «Robinson» (hotelul partidului pe atunci) au început să borască pe garduri. Traian cobora din maşină preţ de câteva secunde şi îi număra cu nuiaua până-i punea, iar, în ordine de alergare. Mai mult mers… «Aaa, vă e rău! Aţi băut aseară, nu-i aşa, copiii tatii? Las’ că vă scot eu băutura pe nas! Marş la pregătire, trântorilor, de mâna mea muriţi!» şi jap!, şi jap!, până începeau iar răsfăţaţii să se pună în mişcare. În vârf, în ritmul lui, am mai ajuns doar câţiva. Restul, abandonaţi şi de nea Traian, au venit cam după un sfert de oră. Rupţi!… Ne-a privit cum ajungeam pe platoul din vârf şi n-a scos o vorbă. Îi aştepta pe ceilalţi. Adică majoritatea. «Asta-i pregătire, nesimţiţilor?!» (nimic despre bietul Petrică Steinbach, care asista neputiincios) «Vă arăt eu vouă! Mai stăm o săptămână. Cu primul tren pleacă toate nevestele şi fufele. Verific cu nuiaua la mine. Ştiţi că nu scapă nimeni. S-a terminat cu băutura. De mâine, trei antrenamente pe zi, să scoatem pârleala. Primul la 7:30 dimineaţa şi stingerea la ora 9 fix seara. Să n-aud o vorbă! Vine la masă cine poate». Şi n-au venit la prânz cam jumătate. Zăceau morţi, doar cu apă, pe sfântul cearceaf al zbenguirilor noastre de până atunci”.

Dinamo termina campionatul 1966-1967 pe locul 2, cu 13 victorii, 6 egaluri şi 7 înfrângeri, golaveraj 38-23, la două puncte sub campioana Rapid şi cu două puncte peste Universitatea Craiova. În Cupă ieşea din optimi, eliminată de Progresul Bucureşti cu 1-0.

25.09.1966 este data la care a debutat Cornel Dinu în Divizia A, cum se numea prima ligă în acel sezon. Era etapa 6 şi Dinamo pierdea în „Ştefan cel Mare” cu 0-1 meciul cu Steagu Roşu Braşov

454 de meciuri în care a marcat 53 de goluri a jucat Cornel Dinu în prima divizie, toate pentru Dinamo

18.06.1983 este data la care Cornel Dinu a jucat ultimul meci al unei cariere de 17 ani la una şi aceeaşi echipă, Dinamo, 1-1 cu Universitatea Craiova, în „Ştefan cel Mare”

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles