Fotbal intern

Dinamo, ce-ai fost și ce-ai ajuns! Clinceniul speră la victorie în Ștefan cel Mare, după 3 înfrângeri și 9 goluri luate

26.07.2019 | 21:02
Dinamo ceai fost si ceai ajuns Clinceniul spera la victorie in Stefan cel Mare dupa 3 infrangeri si 9 goluri luate

Academica Clinceni a pierdut și în etapa a treia din Liga 1. După 2-3 la Craiova și 1-4 la Cluj, pe terenul CFR-ului, nou-promovata a fost învinsă și la Iași, cu 2-0. Cu toate acestea, cei din Clinceni speră că vor  obține prima victorie din noul sezon etapa viitoare, când merg în șoseaua „Ștefan cel Mare”, pentru meciul cu Dinamo, „haita roșie” aflându-se într-o situație extrem de complicată.

Dinamo, ce-ai fost și ce-ai ajuns! Clinceniul speră la victorie în Ștefan cel Mare

Problemele majore de la Dinamo, care nu are antrenor și a pierdut primele două meciuri din acest sezon, dau speranțe noii-promovate Academica Clinceni pentru meciul din etapa a patra, care se va desfășura pe stadionul din Șoseaua „Ștefan cel Mare”. După meciul pierdut la Iași, Ilie Poenaru și Gabi Matei au vorbit despre meciul cu Dinamo într-o notă pozitivă, considerând că au șanse reale împotriva „câinilor roșii”.

Am văzut că la Dinamo sunt probleme. Vedem și noi ce se întâmplă acolo, avem șansa noastră și sperăm să obținem prima victorie etapa viitoare, în «Ștefan cel Mare»”, a declarat fundașul dreapta Gabi Matei după meciul cu Poli Iași.

Ilie Poenaru speră ca echipa sa să obțina prima victorie contra lui Dinamo. Sursă Foto: Sportpictures.eu
Ilie Poenaru speră ca echipa sa să obțina prima victorie contra lui Dinamo. Sursă foto: sportpictures.eu

În plus, antrenorul de la Academica Clinceni a acuzat și problemele pe care formația sa le-a întâlnit în deplasarea la Iași, care s-a făcut cu un autocar cu probleme.  Am avut probleme grave cu autocarul, am făcut 11 ore până la Iași, băieții au fost foarte obosiți. Nu mai zic că sper să obținem prima victorie etapa viitoare, dar mergem, totuși, cu speranța că putem obține punct sau puncte cu Dinamo”, a spus Ilie Poenaru după partida de vineri.

Dinamo nu mai sperie pe nimeni. Cel mai slab start de sezon din istorie pentru „alb-roșii”

Dinamo, care are același număr de puncte ca Academica Clinceni după cele două jocuri disputate în acest sezon, ambele pierdute, fără gol marcat, a ajuns să nu mai sperie pe nimeni în Liga 1. „Câinii”, rămași fără antrenor după incidentul în care a fost implicat Eugen Neagoe la meciul cu Universitatea Craiova, pierdut cu 0-2 pe „Arena Națională”, vor merge la Cluj, pentru meciul cu CFR de sâmbătă, cu antrenorul secund al lui Neagoe, Sebastian Moga, în rolul de “principal”. Dinamo este la primul sezon din istoria clubului în care pierde ambele meciuri din primele două etape ale sezonului, fără să marcheze vreun gol.

  • „Nu mai zic că sper să obținem prima victorie etapa viitoare, dar mergem, totuși, cu speranța că putem obține punct sau puncte cu Dinamo” – Ilie Poenaru
  • „La Dinamo sunt probleme, avem șansa noastră și sperăm să obținem prima victorie etapa viitoare, în «Ștefan cel Mare»” – Gabi Matei
  • 9 goluri a încasat Academica Clinceni și a marcat 3 în primele 3 meciuri disputate în Liga 1
  • 7 goluri a primit Dinamo, fără să înscrie niciunul, în primele 2 meciuri jucate în această ediție de campionat
Tags: