Fotbalul românesc este în mare regres. Nu sunt un mare fan al statisticilor, dar uneori recunosc, sunt necesare. Fără îndoială ele scot în evidență adevăruri despre persoane, instituții, locuri, țări șamd. În sport, esențial în prezentarea lor mi se par a fi progresul și regresul, în principal. Pentru a observa și a înțelege cam pe unde ne aflăm cu fotbalul nostru mioritic, am luat la întâmplare niște cifre banale din ultimii 7 ani. Să zicem ale deceniului 3 din mileniul 2. M-au interesat în special cele referitoare la ocupantele primului loc în primele 7 etape din ultimele 7 sezoane. Sunt sau nu ele relevante?, veți întreba cu siguranță. Vor fi capabile ocupantele acestui loc în această etapă să țină trena sau vor sucomba pe parcurs? Ar fi a doua întrebare. Și ultima, cea de-a treia, ar fi, dacă merită aceste echipe acest loc actual?
Ia să vedem!
Se observă clar că numărul de puncte acumulate de lider în această etapă a campionatului este în scădere drastică, excepție făcând sezonul precedent cu cele 19 puncte acumulate de către U Craiova.
E adevărat că nu toate au obținut un final fericit câștigând campionatul, ci doar au trezit speranța în rândul suporterilor și poate și a jucătorilor. Totuși, în 3 sezoane din 6, ocupanta locului 1 în etapa a 7-a a devenit și campioană la final. Statistica prezentată arată că această posibilitate are doar 50 de procente grad de reușită.
Pentru ca o trenă de campioană să poată fi susținută este nevoie de câteva ingrediente esențiale constând în lot egal valoric, buget cert, staff tehnic, spirit/mentalitate de învingător și constanță. Poate și tradiție.
Au avut aceste echipe aceste ingrediente în ultimii 6 ani?
Cam acestea au fost, în mare, conjuncturile în partea de sus a modestului nostru campionat. Descreșterea punctajului primului loc ocupat în ultimele 7 sezoane, după consumarea a 7 etape este un progres sau un regres?
Aș zice că un regres. De ce? Pentru că absolut toate campioanele noastre n-au depins doar de ele, de valoare și constanță. Absolut toate au beneficiat de împotmolirile puținilor adversari reali. Nu este ca și cum PSG, Man City, Barca, Real sau Bayern ar domina un campionat în care duce pomenita deja trenă, cap-coadă, prin valoare, buget, constanță și tradiție. Poate vă veți întreba ce contează locul ocupat în etapa a 7-a? Păi, după cum spuneam, acea echipă este deja campioană în proporție de 50%, dar și ne-campioană în aceeași proporție.
Aveți dreptate, dar, doar parțial. Desigur că am avut parte în România și de echipe care au mai făcut poze de-a lungul campionatului cu primul loc ocupat. Am avut parte și de campioane retrogradate și chiar desființate, vezi Urziceni, Galați, Astra.
Poți s-o freci în campionat și în final s-ajungi în Europa. „Finis coronat opus”– zicea unul Ovidiu pe latinește. Nimic mai adevărat. Poți s-o freci un campionat și să te desprinzi în învingător în final. David Popovici, de exemplu, nu strălucește în prima parte a cursei, dar mai mereu o câștigă pe ultimii metri.
Mă bucură că pe lângă CFR, FCSB, U Craiova și Farul, mai aud că și alde Dinamo și Rapid și-ar dori un titlu. Doar că îl enunță cu jumătate de gură, neanunțându-și obiectivul clar și răspicat. Asta denotă frică, nepregătire, lipsă de încredere și de posibilități. Am vrea, dar să vedem ce-o fi!, își zic ei mai în surdină. Ce-ar putea fi decât că nu ești pregătit pentru așa ceva. Încă.
Pe de altă parte, FRF, în lipsă de idei, de originalitate și de știință aș putea spune, a inventat cu ajutorul unor străini plătiți din banii cluburilor să născocească un sistem competițional unic cu play-off și play-out, cu baraje pentru Europa și baraje pentru retrogradare.
Știți când se iau asemenea măsuri? Când nu ești stăpân pe tine și nu știi ce ai de făcut. Adaug aici și aberațiile Competițiilor Liga a 2-a, a 3-a, Cupa României și Elită juniori. Adaug și inepta și unica Regulă U21 după care nu avem niciun beneficiu ca sport național. Credeam în 2014 că Mircea Sandu este răul absolut. M-am înșelat.
A venit la putere altul (n. mea- recunosc și cu sprijinul meu) care a introdus și chiar a patentat măsura generală de dezvoltare a fotbalului numită “FORMA FĂRĂ FOND”. Toate măsurile luate în cei 12 ani și 4 mandate au fost pur electorale.
Să nu se supere votanții, să le găsim locuri în comisii, să le mai luăm un jucător la loturile de juniori, un arbitraj mai de-al casei, o deplasare peste hotare șamd. Au organizat conferințe, simpozioane, au plătit străini să le predea alor noștri, au înmulțit licențele, au botezat nimicul ca fiind “Academii”, susțin construcția de stadioane supradimensionate pe care le populează nimeni vreodată 100%, acceptă nonșalant ca fotbalul mioritic să fie finanțat în proporție de 90% de către bugetele locale, încurcă fotbalul cu sportul școlar etc.
Timp de 12 ani s-a instaurat politica struțului. Culmea, acceptată de către toți profitorii. Ce să vezi? „Înnoirea prin corporatism” n-a dat roade. Coeficienții UEFA și FIFA nu mint. Am coborât vertiginos și nici cale de revenire nu se întrevede.
În aceste condiții ce pot face profesioniștii fotbaliatori ai Ligii a 1-a? Fac ce pot, se străduiesc cei mici să nu retrogradeaze, alții se joacă de-a competiția așteptând răbdători play-off-ul și play- out-ul.
Este suficient pentru o pretendentă la titlu să o lălăie și să țintească strict punctele necesare intrării în play-off pentru ca acolo să obțină victorii la rând și să devină campioană. Asta a fost atitudinea FCSB-ului și CFR-ului în sezonul trecut și au reușit să ne reprezinte în Europa.
Că acolo echipele românești încasează, doar în preliminarii, de la 7 goluri în sus nu mai interesează pe nimeni. Ne arătăm mușchii intern, cu pene de struț și rămânem goi-goluți în extern, când penele nu ne mai ajută și rămânem cu poponețul gol și întrebător: Mi-o fur sau nu mi-o fur?
Inconstanța financiară, raportul străini slabi/ români de perspectivă, sistemul competițional unic și neofertant performanței externe, au dus la această stare de fapt menită să alunge lumea de pe stadioane și copiii să nu aibă modele.
Despre locul temporal în clasament al unei echipe sau a alteia se poate vorbi la modul statistic și poate explicit, dar pentru realitatea cruntă oferită de fotbalul românesc trebuie să ne revoltăm. Mai jos nu se poate! Sau, poate că da.