Fotbal intern

DINAMO. Danciu, sărbătorit! Ce URĂRI i-au făcut “cîinii”

DINAMO. Ionel Dănciulescu este un fotbalist emblematic pentru clubul din "Ştefan cel Mare", care, de curînd, a lăsat costumul de team manager şi a coborît pe banca tehnică a "cîinilor roşii"....
06.12.2014 | 13:20

DINAMO. Ionel Dănciulescu este un fotbalist emblematic pentru clubul din “Ştefan cel Mare”, care, de curînd, a lăsat costumul de team manager şi a coborît pe banca tehnică a “cîinilor roşii”. Aniversarea celor 38 de ani îl va prinde dînd directive de pe margine în confruntarea din ultima etapă a returului Ligii 1, din deplasare, contra Astrei Giurgiu. “Danciu” va fi sărbătorit de elevii pe care îi antrenează, dar alături de care a şi jucat la Dinamo sau i-a întîlnit ca adversari pe parcursul carierei sale. Căpitanul Lazăr, Grecu, Cosmin Matei, Filip, Rotariu sau Alexe  sînt o parte din elevii care i-au transmis, prin intermediul FANATIK.RO, mesaje aniversare celui care a doborît recordul prezenţelor în Liga 1.

“Sîntem foarte apropiaţi! Merită să ne fie antrenor!”

DINAMO. Constantin Grecu, fundaşul “cîinilor”, i-a transmis gîndurile sale tehnicianului pe care l-a avut şi coleg în ultima perioadă în care a făcut parte din ofensiva dinamovistă: „Îi doresc să aibă multă sănătate şi mult succes în carieră. Nu depinde de noi, jucătorii, dacă va rămîne sau nu pe bancă şi la începutul returului, însă ne-am dori foarte mult acest lucru, sîntem foarte apropiaţi, am jucat şi împreună la Dinamo, este un om foarte deosebit, cu experienţă şi  merită să ne fie acum antrenor. Din păcate nu sînt alături de ei în cantonamet, sînt suspendat şi voi rata meciul cu Astra, însă sînt covins că băieţii îl vor sărbători aşa cum se cuvine”, a spus Constantin Grecu, fundaşul dinamovist pentru  FANATIK.RO.

“El ştie cel mai bine ce înseamnă Dinamo”

DINAMO. Ionuţ Şerban crede că sărbătoritul din “Ştefan cel Mare” este cel mai potrivit pentru a continua în funcţia de tehnician, dat fiind faptul că, în opinia sa, Danciu ştie cel mai bine ce înseamnă spiritul dinamovist: “Îi doresc să aibă mult succes în cariera de antrenor, să fie sănătos şi să aibă cît mai multe rezultate pozitive. Mi-aş dori foarte mult să rămînă antrenorul nostru pentru că el ştie cel mai bine dintre toţi ce înseamnă . Îi pregătim o surpriză, pe care nu pot să o dezvălui, dar care sper să îl surprindă într-un mod plăcut”, a spus Şerban.

 

“Jucăm din respect pentru el!”

DINAMO. Andrei Cordoş este jucătorul ce l-a întîlnit ca adversar pe Danciu de-a lungul carierei sale. Fundaşul joacă alături de colegii săi motivaţi fiind de respectul pe care i-l poartă noului tehnician dinamovist: “Îi doresc multă, multă sănătate şi un sincer , să reuşească în această experienţă ca antrenor, dacă se hotărăşte să continue pe acest drum pe care a început foarte bine, într-un mod suprinzător atît pentru noi cît şi pentru el. Pînă acum eram obişnuiţi cu toţii să îl vedem îmbrăcat la costum, să facă parte din conducere. Acum a coborît în iarbă, este alături de noi tot timpul iar asta nu ne face decît să jucăm mult mai motivaţi şi să avem rezultate pozitive din respect pentru el şi pentru tot ce a însemnat pentru . L-am întîlnit ca adversar pe vremea cînd jucam la Mureş, în urmă cu trei ani, el bineînţeles făcea parte din ofensiva dinamovistă, era periculos, mă făcea să alerg foarte mult după el”, a spus Cordoş.

 

“A avut grijă de mine! Avem o relaţie foarte specială!”

DINAMO. Steliano Filip este unul dintre jucătorii pe care Dănciulescu i-a luat sub aripa sa protectoare încă de pe vremea în care “Corbul” rupea plasele porţilor adverse: “Multă sănătate să aibă! Sper să ne rămînă antrenor pentru că avem o relaţie specială, şi eu, dar şi ceilalţi jucători şi este persoana care ne cunoaşte cel mai bine. L-am cunoscut cînd am venit la Dinamo, el era jucător şi de atunci a avut grijă de mine, comunicăm tot timpul”, a spus Filip.

“Să fie la fel de muncitor ca şi pînă acum!”

DINAMO. Marius Alexe este unul dintre jucătorii emblematici ai clubului din “Ştefan cel Mare”, cu care noul tehnician a împărţit golurile marcate în porţile adverse. Rămas fără “Danciu” în ofensivă, atacantul speră ca acesta să strîngă aceleaşi roade în munca de antrenor al clubului, precum nenumăratele reuşite atinse ca jucător: “La mulţi ani! Îi doresc să fie sănătos şi la fel de muncitor în cariera pe care şi-a ales-o la fel cum a fost şi în cea de fotbalist. Îi doresc din suflet să ajungă acolo unde îşi propune”, ne-a spus Alexe.

“Să aibă tot binele alături de familia Dinamo!”

DINAMO. Ştefan Bărboianu, vicecăpitanul echipei, speră ca antrenorul să rămînă la fel de roditor în familia Dinamo precum a fost şi în cea de jucător: “La mulţi ani, multă sănătate şi să aibă parte de tot binele din lume alături de familia Dinamo. Îi mai doresc din toată inima să aibă rezultate ca antrenor cel puţin la nivelul celor pe care le-a avut ca jucător”, ne-a dezvăluit Bărboianu.

 

“Îi vom face cadou victoria cu Astra!”

DINAMO. Ionel Dănciulescu îşi va aniversa cei 38 de ani în ziua ultimei partide din turul campionatului Ligii 1, iar “cîinii”, în frunte cu Cosmin Matei, speră că îi vor oferi în dar victoria din meciul cu Astra Giurgiu: “Să aibă parte de multă, multă sănătate el şi toţi cei dragi lui. Sperăm să-i facem cadou şi să ne bucurăm împreună după victoria cu Astra şi , în plus, vreau să aibă o carieră ascendtentă, la cel mai înalt nivel, iar rezultate să-l recomande pentru o frumoasă carieră ca antrenor”, a spus Cosmin Matei.

 

“Să aibă rezultate mult mai bune ca antrenor!”

DINAMO. Căpitanul “haitei” dinamoviste este alături de Dănciulescu, dorindu-i ca rezultatele obţinute ca antrenor să le depăşească pe cele realizate ca jucător: “Îi urez un sincer , multă sănătate şi să ajungă să aibă rezultate mult mai bune în calitate de antrenor decît a avut ca jucător”, a spus Lazăr.

 

“Îi doresc o carieră de vis!”

DINAMO. Dorin Rotariu, văzut ca “Perla” echipei din “Ştefan cel Mare”, îi doreşte proaspătului antrenor o carieră strălucită, încununată cu realizări: “La mulţi ani, mister! Ce-mi doresc mie şi familiei mele vă doresc şi dumneavoastră! Să vă dea dumnezeu o carieră de vis şi multe trofee ca antrenor”, ne-a spus Dorin Rotariu.

 

UPDATE 10:19 / Ionel Dănciulescu a fost sărbătorit în cantonament de jucătorii şi staff-ul lui Dinamo. Fotbaliştii i-au oferit un tort, cu emblema clubului alb-roşu. „Le mulţumesc tuturor celor care mi-au dat mesaje şi m-au încurajat. Le transmit dinamoviştilor să aibă încredere în mine şi în oamenii de aici. Vom face tot ce depinde de noi pentru ca Dinamo să redevină o forţă pe plan intern şi extern”, a fost mesajul lui Ionel Dănciulescu la 38 de ani pentru toţi dinamoviştii, transmis prin intermediul site-ului oficial la lui Dinamo.

500 Ron BONUS, 5 runde gratuite + 15 dupa prima depunere doar la cazinoul Unibet!

DINAMO. Ionel Dănciulescu împlineşte astăzi 38 de ani, în ziua în care disputa, în calitate de antrenor al lui Dinamo, un meci extrem de important, la Giurgiu, împotriva Astrei. Fostul atacantul dinamovist, devenit acum antrenor al grupării din “Ştefan cel Mare”, este unul dintre puţinii fotbalişti care s-au dedicat trup şi suflet sportului-rege, sport pe care nu l-a păcălit prin scandaluri sau apariţii mondene, preferînd să cinstească meseria pe care a avut-o de-a lungul timpului. Fotbalul i-a adus satisfacţii, bifînd o serie de recorduri şi devenind un profesionist desăvîrşit, graţie autodisciplinei. Acum, a coborît în iarbă pentru a antrena echipa clubului pe care l-a slujit ca jucător şi în tricoul căruia a scris istorie. Danciu a fost protagonistul a numeroase evenimente rămase întipărite în sufletele dinamoviştilor.

Astăzi, FANATIK.RO îţi prezintă zece momente-cheie din cariera lui Ionel Dănciulescu care l-au transformat în omul care este astăzi.

DEBUTUL 

DINAMO. Ionel Dănciulescu a început fotbalul pe postul de portar, promovat fiind de profesorul Ion Pârvulescu, la Slatina, pe cînd avea nouă ani. Grigore Sichitiu avea să-şi pună amprenta asupra viitorului fotbalistului ajuns simbol al dinamoviştilor, cînd îl reprofila pe postul de atacant, post care i-a adus nenumăratele roade ale muncii sale asidue. Primii paşi importanţi în fotbal aveau să fie făcuţi pe data de 6 octombrie 1993, atunci cînd debuta cu Electroputere Craiova în Liga 1. Partida se termina la egalitate, scor 2-2, contra Universităţii Craiova, iar la doi ani distanţă, puştiul în vîrstă de 19 ani era lansat în fotbalul mare prin transferul la Dinamo.

Primul transfer în străinătate

DINAMO. După doi ani petrecuţi în curtea clubului din Ştefan cel Mare, timp în care îmbrăcat de 64 de ori tricoul “roş-alb”, Danciu se transfera la Altay Izmir, dar exeprienţa în Turcia nu avea să-i fie pe plac. Însoţit de colegul Marius Coporan, atacantul se întorcea cu greu în ţară după un sezon în care nu a reuşit să se acomodeze, însă clubul dinamovist nu-l mai aştepta cu braţele deschise, motiv pentru care semna cu rivala de-o viaţă a “cîinilor”, Steaua Bucureşti. Trei ani din viaţa sa i-a dedicat formaţiei din Bulevardul Ghencea, timp în care reuşea nu mai puţin de 54 de goluri în 129 de meciuri. Cu Steaua cucerea primele trofee din cariera sa de fotbalist profesionist, o Cupă şi o Supercupă a României şi două campionate.

 

594933-000110-ionel-danciulescu-steaua

Revenirea în Ştefan cel Mare

DINAMO. Dănciulescu avea să se întoarcă în 2002 în sînul echipei în faţa căreia şi-a jurat pentru prima dată dragostea. Evoluţiile sale nu au fost pe placul suporterilor dinamovişti, care-l înjurau chiar şi atunci cînd îşi scria numele pe tabela marcatorilor şi care îi făceau viaţa un iad. Atacantul depăşea cel mai greu moment al carierei sale în urma vizitelor frecvente la psiholog, dar şi după contribuţiile decisive la cucerirea de trofee şi îngenucherea rivalei de moarte, Steaua.

FOTBAL:DINAMO BUCURESTI-RAPID 3-4,DIVIZIA A (26.10.2003)

Dubla cu Germania

DINAMO. Evoluţiile apreciate semnau convocarea lui Dănciulescu la echipa naţională, condusă de selecţionerul Anghel Iordănescu, pentru o partidă amicală care avea să şocheze întreaga Europă, după 5-1 cu Germania. Era aprilie 2004 şi România conducea la pauză cu scorul de 4-0.

FOTBAL:ROMANIA-GERMANIA 5-1,AMICAL  (28.04.2004)

Dănciulescu îşi trecea numele pe tabela marcatorilor printr-o dublă reuşită într-un interval de opt minute. Ruşinea istorică trăită de nemţi se petrecea pe un stadion giuleştean arhiplin, cu 12.000 de spectatori, iar atacantul dinamovist marca singurele sale goluri în tricoul echipei naţionale, unde a bifat opt selecţii.

Cuplul N&D

DINAMO. Ionel Dănciulescu şi Claudiu Niculescu se cunoşteau pe vremea cînd jucau la CSS Slatina. Fără să spere măcar la performanţele ce aveau să vină în acest cuplu letal, “Corbul” şi Clau-gol cîştigau primul turneu împreună, la vîrsta de 12 ani. În 2007, 19 ani mai tîrziu, Niculescu şi Dănciulescu aduceau ultimul titlu de campioni în Ştefan cel Mare. Cei doi, însumau în Liga 1 nu mai puţin de 318 reuşite (Niculescu, 127, Dănciulescu, 191) şi cîştigau pe rînd, cîte două titluri de golgheter, Danciu era primul, în 2004, cu 21 de goluri .

poza-crop-650x390-upl_-_photos_-_-articles_27638_34941

Golul din foarfecă pe Ghencea

DINAMO. Ziua de 6 aprilie 2007 va rămîne întotdeauna întipărită în amintirea tuturor dinamoviştilor. “Roş-albii” se impuneau în Ghencea, în faţa Stelei, scor 2-4, iar Dănciulescu marca un gol de zile mari în minutul 23 al partidei din foarfecă, execuţie în faţa căreia goalkeeper-ul stelist de atunci a rămas înmărmurit.

Meciul cu Lazio, august 2007

DINAMO. Cîştigarea ultimului campionat îi propulsa pe “cîini” în preliminariile Ligii Campionilor, acolo unde aveau să întălnească Lazio. Turul dublei s-a disputat la Roma, iar Dănciulescu deschidea scorul în minutul 22 al partidei după ce-l învingea pe portarul Ballotta cu o superbă lovitură de cap poziţionată la vinclu. Partida se termina la egalitate, scor 1-1, după o evoluţie neaşteptat de bună a dinamoviştilor, iar calificarea avea să se joace la Bucureşti. Tot dinamoviştii deschideau scorul prin Bratu, însă italienii s-au repliat şi au cîştigat partida cu scorul de 3-1.

Vezi golul lui Dănciulescu pe Olimpico

Dinamo – Steaua, 2008

1.FOTBAL:STEAUA BUCURESTI-DINAMO BUCURESTI 0-1,LIGA 1 (30.08.2009)

DINAMO. Istoria derby-urilor îl au pe Ionel Dănciulescu în prim-planul acţiunii. Atacantul îşi trecea numele pe tabela marcatorilor cu aceaşi urşurinţă cu care îşi încheia şireturile ghetelor cu care îi “călca” în picioare pe adversari, iar în 2008, în victoria 2-1 din Ştefan cel Mare, Dănciulescu şi-a pus amprenta pe ambele reuşite dinamoviste. “Mitraliera” Florin Bratu deschidea scorul din penalty-ul obţinut de Dănciulescu, cel care, mai tîrziu avea să marcheze golul de 2-0.

Golul 200, marcat într-o victorie cu 5-0

DINAMO. Prima filă importantă din istoria lui Dănciulescu s-a scris în 2011, atunci cînd ajungea la borna 200, la vîrsta de 34 de ani într-un meci cîştigat la Piatra Neamţ, contra Ceahlăului, cu scorul de 5-0. Atacantul a fost premiat de legenda clubului, Cornel Dinu, în partida ce a urmat, primind o plachetă în dar pentru atingerea pragului de 200, performanţă reuşită doar de un alt dinamovist legendar, Dudu Georgescu, cel care deţine recordul all-time al marcatorilor din primul eşalon fotbalistic, cu 252 de reuşite şi patru titluri de golgheter. După acea partidă, Dinamo se afla la zece puncte în faţa Stelei şi patru de Rapid, însă echipa care cîştiga campionatul în acel sezon era Oţelul Galaţi, condusă de Dorinel Munteanu.

Danciu, omul recordurilor! Meciul 500

DINAMO. Ionel Dănciulescu este deţinătorul recordului de prezenţe în Liga 1. Partida cu numărul 500 a fost bifată pe Stadionul “Ilie Oană”, din Ploieşti, într-o partidă cu Petrolul, în martie 2013. “Corbul” a fost premiat de Liga Profesionistă de Fotbal înainte de fluierul de start al partidei, primind un fanion aniversar şi  o cupă.

38505_38505_danciulescu_ioneldanciu fb

 Debut cu succes pe banca tehnică

DINAMO. La 37 de ani, pe 6 octombrie 2013, Dănciulescu bifa ultimul meci oficial în tricoul “roş-alb”, într-un Dinamo – Ceahlăul încheiat la egalitate, scor 1-1 şi urca în loja oficialilor dinamovişti, de unde îşi ajuta foştii colegi cu directive venite din postura de director general. Plecarea lui Flavius Stoican l-a propulsat pe cel care a scris istorie în teren ca jucătorul al clubului Dinamo pe banca tehnică a clubului. Neobişnuit cu această funcţie, dar cu imaginile liniilor spre poarta adversă adînc întipărite, Dănciulescu şi-a condus echipa către prima victorie din cariera de antrenor, după 2-1 contra celor de la Gaz Metan.

10562967_753757828011781_567094343646852799_n-660x244

515 partide a jucat Dănciulescu în primul eşalon fotbalistic

214 goluri a înscris atacantul dinamovist, devenind al doilea marcator all-time după Dudu Georgescu