Sport

Dinamo, de Caragiale. „Lanțul slăbiciunilor”, de la Eșanu la… insolvență. Există viață după retrogradare sau faliment?

Dinamo a retrogradat, într-un lanț al slăbiciunilor desprins din opera lui Caragiale, în care simptomaticul Eșanu a oferit imaginea falimentului, de la insolvența clubului la amatorismul jucătorilor.
30.05.2022 | 00:36
Dinamo de Caragiale Lantul slabiciunilor de la Esanu la insolventa Exista viata dupa retrogradare sau faliment
Tabela de marcaj, la finalul meciului Dinamo - U. Cluj. O rușine istorică, pentru „câinii roșii” (FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES)
ADVERTISEMENT

U. Cluj a arătat că există viață în Liga a 2-a, dar au răbdare „câinii roșii”? E greu să pici, cu tot cu fracul și cu ghetrele, în noroaiele Ligii a 2-a, după 74 de ani în care retrogradarea părea cea mai prostă glumă și în care se părea că Bulă n-are domiciliul în „Ștefan cel Mare”. Cu toate astea, personajul de banc a fost înlocuit de dramaturgul Caragiale, care a împletit „Năpasta” cu schița „Lanțul slăbiciunilor”, într-un cockteil Molotov. Un cockteil precum o rușine istorică, dar care nu este preparat într-o singură seară, ci lăsat la… macerat.

Dinamo, în Liga a 2-a. De la firescul gafelor lui Eșanu, la falimentul unei „gândiri” și viața de după viață

„Am retrogradat, trăiți-ar!”, ar putea suna cea mai realistă reacție, scoasă cu forcepsul umorului din arealul Haz de Necaz, din sufletul unui dinamovist. Asta pentru că se pare că există viață după moarte, și ce discutăm acum n-are legătură cu misticismul, ci cu religiozitatea spiritului de luptător, iată, marca U. Cluj. Din păcate, umorul a pierit și, așa cum am aflat, furia justificat – pe undeva – de oarbă și-a pus ștampila pe actul final.

ADVERTISEMENT

De ani buni, în „Ștefan cel Mare” se bate apa-n piuă, încă de la ora micului dejun și până seara, la șprițul drumețului, despre sintagmele „insolvență”, „planuri de salvare” și „strategie”. Au venit acționari fantomă, s-au scurs cu vâltoarea apei Rinului pe derdelușul haosului, au apărut jucători repetenți chiar și în arta legatului șireturilor, în timp ce pseudo-strategii s-au tras de șireturi cu istoria unui club–fanion.

La Dinamo, legendele au fost îndepărtate cu bună știință, pentru că prostul dacă nu-i fudul, nu e prost destul. Nu (doar) acest portar, Eșanu, despre ale cărui gafe monumentale se tot discută, a retrogradat-o pe Dinamo, ci incompetenții care au creat în buricul capitalei un club de Eșeni. La toate „nivelurili”, vorba stelistului Nea Nicu…

ADVERTISEMENT

Eșanu a rasolit-o și în retur, e drept, ceva mai grațios față de prestația la fel de aiuritoare din prima manșă. Însă, în contextul general, lipsa de reacție a goal-primitorului alb – roșu nu reprezintă decât o stare de normalitate. Falimentul apare în retina dinamovistă precum singura stare de fapt logică, în condițiile în care, la poalele Spitalului de Urgență, au fost aduși, pe brânci, resuscitatori ale căror minți luminate au aprins bezna generală. Eșanu este doar stema haosului, dar profunzimea acestuia se găsește, la kilogram, în lipsa de educație, de cultură și în mentalitatea de ageamiu, convins că se pricepe la toate, când, de fapt, singura sa valență este de repetent.

De câțiva ani, Dinamo se străduiește să treacă clasa, iar la finalul fiecărui sezon, fericite că pupilul a supraviețuit, Mamițica, Mam Mare și cu Tanti Mița îl poartă pe tânărul Goe cu trenul de plăcere, ca și când și-ar fi dobândit coronița cu lauri. Imaginea n-are legătură cu „Lanțul slăbiciunilor”, decât în ipostaza în care toate aceste zale care compun respectivul „bijou” s-au avariat atât de tare, încât până și schița umoristică s-a transformat în dramă.

ADVERTISEMENT

Marii incendiatori au rămas mai mici

Pe stadionul „Dinamo” a plouat cu rachete care au semnalizat, progresiv, drumul spre „B”, cum îi spuneam Ligii a 2-a, în epoca romantică. Trebuie, totuși, menționat că galeria a salvat acest club, în dese rânduri. Acum, n-a mai reușit și probabil că era firesc ca nervul nervilor să cedeze. La ora târzie în care vântul înfoaie cornițele mugurilor de salcie, peste centrul Bucureștiului miroase a praf de pușcă. Aflăm că suporterii au vrut să intre pe teren, să-și croiască favoriții. Până la urmă, au fost potoliți, mai ales că respectiva „corecție” tot s-ar fi dovedit inutilă. Dacă atâta pot „băieții”, ce să le mai faci?…

Ca și lumea artei sau cea științifică, sportul este oglinda societății. Totuși, am privit cu o bizară mirare modul în care „ultrașii” lui Dinamo amenințau că pârjolesc arena din „Ștefan cel Mare”, în cazul în care favoriții lor vor retrograda. Din păcate, de vină pentru situația deloc divină în care se găsesc „câinii roșii” este fiecare ins cu suflare dinamovistă, fie el cantonat în iarbă, în peluză ori în birou. Pentru simplul motiv că, dincolo de scandări și de furia organică, au tolerat un sistem tot mai betegit, pe zi ce trece.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, dacă e bal cu ciomăgari, bal să fie! La fel de imperceptibilă pentru o minte normală, care vede și înțelege fenomene simple într-un stat de drept, este și reacția „forțelor de ordine”, care i-au cotonogit pe câțiva suporteri dinamoviști, în plină stradă, înaintea meciului, nu doar în timpul incidentelor de la final. Așa, mai mult preventiv… Într-un moment încins, în care știam cu toții că situația putea degenera în orice clipă, aceste acte de represiune exagerată nu pot decât da tonul unor conflicte de stradă generalizate. A preveni nu înseamnă a provoca, ba din contră, dar aceasta e altă discuție.

ADVERTISEMENT

Dincolo de situația din teren și de contextul general al unei duminici morocănoase și cinice, șefii acelor „jindari” ar trebui trimiși la meditații prin Europa, pentru lipsă de diplomație și de tact. Nu-i poți cere „ultrasului” peluzar să se comporte civilizat, când tu, „autoritatea statului”, te manifești precum Ivan, pe scena teatrului absurdului din Ucraina.

Atitudinea, venită într-un moment în care s-a tot vorbit despre „schimbarea la față” a autorităților, este lipsită de logică, ba chiar aberantă și provocatoare, dar ea nu mai surprinde, într-un context generalizat în care un militar visează să fie șeful unui partid… liberal. E de noaptea minții, precum întregul „pastel” pictat pe zidurile stadionului „Dinamo”…

E drept, suporterii și-au dat, până la urmă în petec, dar nu atât de abitir precum o promiteau. Purificarea se naște mai ales din foc, însă acest foc este unul spiritual. Este firesc, ba chiar obligatoriu, să ne înțelegem semenii. Să fim serioși… Adevăratul „război civil” care poate marca o societate nu se poartă, previzibil, pe străzi, ci în mentalul colectiv. Până la urmă, după cum stau lucrurile la Dinamo, acești suporteri au tot dreptul din lume să fie supărați, chiar furioși. Nu și violenți! Însă, tot de ei depinde să aflăm dacă există viață după retrogradare sau, într-adevăr, vom discuta despre faliment deloc metaforic.

O vină generală și un manageriat inconștient. „SMURD-ul” a dat cu oiștea-n gard!

La Dinamo, ca și în alte zone ale vieții sociale românești, chestiunea ține de substanță, nu de fațadă. Vina este generalizată, și să te „prinzi” la spartul târgului că ai ajuns pe buza prăpastiei, dând vina în exclusivitate pe alții, este mai degrabă exemplul dependenței de frustrare, decât o „pedeapsă” promisă pentru o nedreptate iluzorie.

Cum spuneam, de câțiva ani buni, Dinamo se tot chinuiește să retrogradeze, dar până acum nu i-a „ieșit”. Dintr-un complex bizar de împrejurări s-a întâmplat ca norocul să salveze o echipă manageriată prost, antrenată după ureche și construită pe scheletul unor garnituri formate deseori din fotbaliști ageamii. A venit acum acest Eșanu și, cu un simț al dreptății care ține de vastul domeniu al inconștientului, a pus lucrurile într-o ordine logică.

Dincolo, însă, de istoric, Dinamo a ajuns în această postură pentru că a jucat prost sau chiar foarte prost, așa cum s-au petrecut lucrurile în meciul tur de la Cluj. În retur, n-am priceput nici după vreo două algocalmine schimbările efectuate de Uhrin. Dar există antrenori care se pricep la „fenomen”, și este firesc ca aceștia să ofere adevărata măsură a tehnicianului adus drept „SMURD”.

Alb – roșiii au mai avut portari care au gafat în momente cruciale, de la Iliev la Figueiredo. Sigur, grația lui Eșanu va rămâne mult timp proverbială. Dar asta pentru că ea a încununat un haos perfect.

Dinamo merge în Liga a 2-a precum un colos care se topește, cu o mutră de copil crescut de bone. Destinul său nu este aberant. Până acum fusese previzibil. Abia acum devine incitant.

„SMURD-ul” a dat cu oiștea-n gard. Rămâne, însă, o dilemă: Ce trebuie resuscitat, mai întâi? Osia, gardul, falimentul sau sistemul…