Dario Bonetti a câștigat litigiul cu Dinamo! Antrenorul italian în vârstă de 60 de ani a cerut ca roș-albii să-i achite 48 de mii de euro, echivalentul a opt salarii restante din perioada septembrie 2021 – mai 2022.
Dario Bonetti a plecat de la Dinamo anul trecut, la jumătatea lunii septembrie, după ce echipa a suferit cel mai drastic eșec din istoria derby-urilor FCSB, scor 0-6. Italianul a fost astfel demis la numai două luni după ce fusese numit antrenor în „Groapă”.
Tehnicianul italian a dat în judecată clubul roș-alb și a solicitat să i se achite toate salariile până la finalul contractului, care, în mod normal, i s-ar fi terminat în mai 2022.
Tribunalul București i-a dat dreptate lui Bonetti și a obligat-o pe Dinamo să plătească suma de 48 de mii de euro. Datoria reprezintă opt salarii restante, din perioada septembrie 2021 – mai 2022. Plus 1567 RON, bilete de avion.
În ciuda faptului că Dinamo a făcut apel, acesta a fost respins de Curtea de Apel București. Astfel, decizia este definitivă și noua echipă a lui Ovidiu Burcă trebuie să îi plătească datoria lui Dario Bonetti.
„Au schimbat foarte mulți jucători și antrenori dar fără rezultate. Pentru ce aduci 54 de jucători? Ca să retrogradezi? Asta e problema la Dinamo!
Vinovați sunt cei care au ales jucătorii. Ăsta este rezultatul acestor decizii. Sunt sigur că aș fi putut face lucrurile diferit.
Repet, dacă cei din conducerea clubului mi-ar fi urmat strategia și mi-ar fi adus jucătorii pe care i-am cerut, sunt convins că lucrurile ar fi stat diferi”, a declarat Dario Bonetti, în exclusivitate pentru FANATIK.
Cu tehnicianul italian la timonă, „câinii roșii” s-au impus în doar două partide din startul ediției trecute de SuperLiga, cu FC Voluntari (3-2) și Academica Clincei (3-1). În rest, Dinamo a pierdut șase meciuri, în care nu a reușit nici măcar să înscrie un gol.