DINAMO. Scandal monstru între Andone şi Răducan. “Sesizăm FRF!”

Mirela Apostol    Răzvan Scarlat   
in Stiri sportive
31/07/2016, 12:45
DINAMO. Scandal monstru între Andone şi Răducan. “Sesizăm FRF!”

DINAMO. UPDATE 12.40/ Narcis Răducan i-a răspuns lui Ioan Andone, după ce tehnicianul lui Dinamo l-a acuzat pe preşedintele Pandurilor că a stabilit un preţ ridicol de transfer pentru Dan Nistor.

“Pe mine nu mă poate urechea domnul Andone! Cel mult îşi poate spune o opinie subiectivă în funcţie de interesul dînsului şi al clubului Dinamo. Probabil era bucuros după ce-au trecut pe primul loc în clasament cu două victorii, ceea ce-l felicit, sau dimpotrivă e încă supărat că a plecat Anton înainte să pună mîna pe Nistor, aşa cum i s-a promis!

Îi transmit că vom sesiza comisiile FRF dacă mai negociază cu jucătorii noştri aflaţi sub contract! Să vorbească despre jucătorii pe care îi are sub contract Dinamo, nu cu cei ai Pandurilor”, a spus Narcis Răducan.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

DINAMO. Ioan Andone l-a criticat pe Narcis Răducan, oficialul celor de la Pandurii Târgu Jiu, care i-a stabilit preţul lui Dan Nistor la 50.000 de euro, sumă care este considerată una umilitoare de tehnicianul dinamovist.

“Nu ştiu, cînd va termina litigiul cu Pandurii îi vom face o ofertă. Pînă atunci nu este frumos. Să-i facem un preţ de 50.000 de euro, mi se pare un preţ de matineu. Să-i plătească salariul băiatului, să nu-l mai ia la mişto. Nu poţi să vorbeşti aşa de un jucător.

Plăteşte-i salariul şi apoi poţi să zici ce vrei de el. Nu mi-ar fi convenit, eu să fi fost jucător, nu era bine pentru el”, a spus Andone.

Ştirea MOMENTULUI

Mihai Stoica îl atenționează pe Bălașa! “Nu îmi convine că i-a dat replica lui Andrei Ivan”

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×