Sport

Dinamo – Elverum 26-24. Victorie uriașă în primul meci din Liga Campionilor

13.09.2018 | 00:05
Dinamo  Elverum 2624 Victorie uriasa in primul meci din Liga Campionilor

Dinamo a început perfect noua ediție a Ligii Campionilor. Românii au reușit să debuteze cu o victorie în fața formației Elverum, campioana Norvegiei, scor 26-24, după ce în sezoanele precedente au început cu o înfrângere.

Norvegienii au dominat prin combinații, lăsându-i fără replică pe români în cele mai multe momente, dar Dinamo a rămas constantă, a muncit în apărare și a condus în permanență meciul cu Elverum, scor 26-24.

Dinamo – Elverum 26-24. Pas uriaș făcut în Liga Campionilor

Dinamo a avut noroc pe finalul meciului cu Elverum, atunci când campioana Norgeviei a trimis de două ori în bară, în momente cheie. Portarul Nergaard a avut 17 intervenții foarte bune, dar nu a fost suficient, iar Dinamo a reușit să se impună cu 26-24 și pornește cu dreptul în grupa D a Ligii Campionilor, în care speră să ocupe unul dintre primele două locuri la final.

Citește și:

La 23-23, dinamoviștii au avut foarte mari emoții, reușind să înscrie de două ori consecutiv și s-a făcut 25-24 pentru Dinamo. Francezul Huge Descat a avut șansa desprinderii, dar a ratat. Antrenorul Constantin Ștefan a cerut time-out în ultimele 9 secunde, iar Elverum a folosit o strategie foarte rar întâlnită. Toți jucătorii campioanei Norvegiei au stat în terenul românilor, lăsându-l singur pe portarul Nergaard. “Am sperat într-o aruncare apărată și un contraatac rapid. Ca să egalăm”, a motivat decizia antrenorul Michael Apelgren. Șandu a înscris golul de 26-24.

Wisla Plock și Ademar Leon, favoriți în grupa lui Dinamo

În grupa lui Dinamo, polonezii de la Wisla Plock și spaniolii de la Ademar Leon sunt considerați favoriți la primele două locuri în grupă, cele care duc în “optimi”. Finlandezii de la Riihimaen Cock sunt singura echipă debutantă în grupele Ligii Campionilor!

Cum au arătat cele două echipe:

Dinamo 26
Bannour 5, Kuduz 4, Komogorov 4, Șandru 3, Gavriloaia 2, Savenco 2, Zulfici 2, Descat 2, Mousavi 1, Szasz 1.

Antrenor: Constantin Ștefan

Elverum 24
Sandell 7, Frederiksen 4, Gudjonsson 3, Langas 2, Pettersen 2, Linderud 2, Westby 2, Nergaard 1, Orsted 1.

Antrenor: Michael Apelgren

Programul lui Dinamo în Liga Campionilor

  • 12 septembrie Dinamo-Elverum
  • 22 septembrie Ademar Leon-Dinamo
  • 26 septembrie Dinamo-Wacker Thun
  • 3 octombrie Riihimaen Cocks-Dinamo
  • 14 octombrie Dinamo-Wisla Plock
  • 3 noiembrie Wisla Plock-Dinamo
  • 8 noiembrie Dinamo-Ademar Leon
  • 18 noiembrie Elverum-Dinamo
  • 21 noiembrie Dinamo-Riihimaen Cocks
  • 29 noiembrie Wacker Thun-Dinamo

În Grupa D, acolo unde joacă Dinamo, Cocks (Fin) și Real Ademar (Spa) au remizat, scor 19-19.

Cum arată grupele din Liga Campionilor:

GRUPA A

  • Vardar Skopje (Mac)
  • Vive Kielce (Pol)
  • Barcelona (Spa)
  • Meșkov Brest (Blr)
  • Telekom Veszprem (Ung)
  • Montpellier (Fra)
  • IFK Kristianstad (Swe)
  • Rhein Neckar Lowen (Ger)

GRUPA B

  • Paris Saint Germain (Fra)
  • Pick Szeged (Ung)
  • Flensburg (Ger)
  • Skjern (Dan)
  • PPD Zagreb (Cro)
  • Motor Zaporojie (Ucr)
  • Celje Lasko (Slo)
  • HBC Nantes (Fra)

GRUPA C

  • Metalurg Skopje (Mac)
  • Bjerringbro Silkeborg (Dan)
  • Sporting Lisabona (Por)
  • Beșiktas Istanbul (Tur)
  • Cehovski Medvedi (Rus)
  • Tatran Presov (Svk)

GRUPA D

  • Wilsa Plock (Pol)
  • Ademar Leon (Spa)
  • Elverum (Nor)
  • Wacker Thun (Elv)
  • DINAMO BUCUREȘTI (Rou)
  • Riihimaen Cocks (Fin)

Primele două echipe se califică în optimi, urmând ca apoi să se întâlnească într-un meci tur retur cu primele două clasate din grupa C: 1C-2D, 1D-2C. Învingătoarele vor juca împotriva locurilor 2 din grupele A și B.

“Am avut emoții, s-au ținut de noi tot meciul, dar până la urmă am reușit să câștigăm. A fost mai frumos poate așa” – Dan Savenco