Fotbal intern

Dinamo era la un pas să intre într-un nou top al ruşinii! Cele mai scurte mandate de antrenor din istoria fotbalului românesc

05.06.2019 | 19:53
Dinamo era la un pas sa intre intrun nou top al rusinii Cele mai scurte mandate de antrenor din istoria fotbalului romanesc

Dinamo era la un pas să intre într-un nou top al ruşinii. Sezonul recent încheiat a adus cea mai slabă clasare din istoria clubului, locul 9, iar “câinii” puteau să bifeze o nouă bornă negativă dacă Eugen Neagoe, noul antrenor al echipei, ar fi plecat la doar două zile după ce a fost anunţat drept noul tehnician al echipei. Miercuri, când trebuia să fie prezentat oficial, fanii echipei din “Ştefan cel Mare” au protestat şi i-au obligat pe oficialii clubului să anuleze conferinţa de presă.

Dinamo era la un pas să intre într-un nou top al ruşinii. Marius Lăcătuş a fost izgonit de fanii Universităţii Craiova

Dinamo era la un pas să intre într-un nou top al ruşinii, unul în care se află U Craiova sau FC Braşov. În februarie 2004, Marius Lăcătuş îi lua locul lui Nicolo Napoli la Universitatea Craiova, însă fanii echipei nu au digerat schimbarea. Ajuns la sediul clubului, fiind adus de Dinel Staicu şi Pavel Badea, simbolul Stelei a fost înjurat şi bruscat de ultraşi după ce semnase contractul cu echipa. La scurt timp, “Fiara” a dat înapoi şi a părăsit formaţia din Bănie.

“Orice antrenor tânăr visează să pregătească o echipă precum Craiova. Din păcate, când suporterii ajung să ia decizii, nu mai rămâne nimic de făcut”, declara Marius Lăcătuş la scurt timp după ce părăsea formaţia din Bănie.

Marius Lăcătuş, antrenor de-o noapte la U Craiova
Marius Lăcătuş, antrenor de-o noapte la U Craiova

Giuseppe Materazzi, trei zile antrenor la FC Braşov

Giuseppe Materazzi este un alt caz de antrenor care a stat la echipă doar câteva zile. În vara anului 2010, Ioan Neculaie, patronul lui FC Braşov, îl aducea la echipă pe tatăl lui Marco Materazzi, dar tehnicianul italian a stat la echipa de sub Tâmpa doar trei zile. Finanţatorul formaţiei braşovene a susţinut că neînţelegerile au dus la ruperea contractului.

“Am încheiat astăzi colaborarea cu antrenorul Giuseppe Materazzi. Au fost ceva neînţelegeri şi am convenit că este mai bine să ne despărţim. De pregătirea echipei se vor ocupa Daniel Isăilă, Robert Ilyeş şi Andrei Şanta. Avem câteva variante de antrenor, iar în câteva zile sper să şi anunţ numele celui care va sta pe banca tehnică”, spunea Ioan Neculaie pe site-ul oficial al clubului.

Giuseppe Materazzi, trei zile antrenor la FC Braşov
Giuseppe Materazzi, trei zile antrenor la FC Braşov

Laurenţiu Reghecampf, demis de U Craiova după o lună

Laurenţiu Reghecampf a antrenat-o pe U Craiova timp de o lună, între 5 aprilie şi 1 mai 2011. Actualul antrenor al lui Al Wasl a fost demis de Adrian Mititelu după un incident cu fraţii Costea şi Mihai Dina. “Am fost anunţat că voi fi suspendat. Probabil voi fi trimis la echipa a doua. Aştept să văd motivele. Eu nu am fost de acord cu unele lucruri. Ieri a fost un incident cu cei trei jucători, care au revenit la echipă, cu care nu am fost de acord. Aceştia şi-au permis să mănânce pizza şi eu i-am suspendat pentru meciul de azi, considerând că nu e normal ceea ce fac ei. Am fost anunţat că sunt suspendat. Au fost aleşi ei şi nu eu. Eu mi-am făcut datoria”, spunea atunci Laurenţiu Reghecampf.

Esteban Vigo a prins doar cantonamentul de iarnă

În sezonul 2005-06, Esteban Vigo a fost adus la Dinamo de Ioan Becali, dar antrenorul spaniol a prins doar pregătirea de iarnă. Chiar înainte de începerea returului, conducătorii “câinilor” au anunţat că au reziliat contractul cu tehnicianul iberic. Peste ani, Ianis Zicu a dezvăluit care a fost motivul care a dus la demiterea lui Esteban Vigo. “Am plecat cu Esteban Vigo în cantonament în Antalya și l-au dat afară după ce au auzit că am făcut acolo un joc cu porțile întoarse, exercițiu pe care îl practică și alte echipe, despre care am mai auzit. În țară s-a aflat despre asta, era un fel de hochei, cu porțile întoarse, dar era un exercițiu mai mult pentru pregătirea fizică, ca să te ajute să poți să alergi, să faci tranziția”, a povestit Ianis Zicu.

Esteban Vigo a pregătit-o pe Dinamo doar în cantonamentul de iarnă
Esteban Vigo a pregătit-o pe Dinamo doar în cantonamentul de iarnă

Claudiu Niculescu a stat la Dinamo 20 de zile

În sezonul recent încheiat, Claudiu Niculescu a stabilit recordul de cel mai scurt mandat pe banca unei echipe din Liga 1 Betano. Adus la echipă pe 24 septembrie 2018, fostul atacant al alb-roşilor a pregătit formaţia din “Ştefan cel Mare” până pe 13 octombrie 2018, mandatul acestuia însumând 20 de zile. “În postura în care suntem acum, am luat această decizie şi ne-am asumat pata pe care am lăsat-o pe imaginea clubului. În judecata noastră, vom vedea dacă a fost corect sau nu, a contat interesul clubului”, declara Alexandru David după ce Claudiu Niculescu o părăsea pe Dinamo.

Cel mai scurt mandat de antrenor din istoria fotbalului: Leroy Rosenior, 10 minute la Torquay United

Pe 10 mai 2007, Leroy Rosenior a fost anunţat drept noul antrenor al lui Torquay United, formaţie aflată atunci în liga a patra din Anglia. La zece minute după ce a semnat contractul, clubul şi-a schimbat acţionariatul, clubul fiind preluat de un consorţiu local. Leroy Rosenior a fost demis şi înlocuit cu Paul Buckle, devenind antrenorul cu cel mai scurt mandat din istoria fotbalului.