Fotbal intern

DINAMO. Anunţ fabulos! Adio, insolvenţă! Liber pentru Europa!

DINAMO. Formaţia din Ştefan cel Mare poate ieşi din insolvenţă mai devreme decît cele şase luni care sînt necesare implementării planului de reorganizare. Oficialii clubului urgentează...
06.03.2015 | 00:11
DINAMO Anunt fabulos Adio insolventa Liber pentru Europa

DINAMO. Formaţia din Ştefan cel Mare poate ieşi din insolvenţă mai devreme decît cele şase luni care sînt necesare implementării planului de reorganizare. Oficialii clubului urgentează îndeplinirea procedurii pentru a putea participa în cupele europene în sezonul 2016-2017, iar pentru asta termenul de pe 25 martie 2015 este decisiv. Graţie aprobării planului de reorganizare, datoriile clubului au scăzut de la 17,5 milioane de euro la doar 4,48 %, cu aproximativ 16,5 milioane de euro, însemnînd că dinamoviştii aveau de plătit suma de 3.486.133 de lei.

“Jucăm în cupele europene în sezonul următor”

DINAMO. “Cîinii” au intrat oficial în procedura de insolvenţă pe 13 mai 2014, cu o zi înainte de data aniversară a clubului şi vor ieşi, cel mai probabil, înainte de a se împlini un an de la această decizie. Planul de reorganizare presupunea o serie de paşi ce trebuiau îndepliniţi pînă în luna mai a acestui an, cînd trebuiau achitate datoriile către cel mai mare creditor, Veneto Banca, salariaţii actuali sau foşti angajaţi ai clubului, iar în ultimele două luni ale perioadei “cîinii” trebuiau să facă plăţile la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Administratorul judiciar al clubului consideră planul de reorganizare o reuşită, întrucât s-a realizat plata integrală a creanţelor într-o perioadă mai scurtă, respectiv 3 luni, faţă de cea propusă în plan:

“S-au plătit toate datoriile pînă la primul termen, programat după aprobarea planului de reorganizare din decembrie. Pe 11 martie va avea loc adunarea creditorilor, iar clubul poate ieşi din insolvenţă înainte de termenul calendaristic de şase luni dat de judecătorul sindic, pe 25 martie, atunci cînd Tribunalul va decide. Astfel, clubul poate evolua în cupele europene în sezonul 2016-2017, aceasta fiind şi motivul pentru care am urgentat achitarea datoriilor înainte de luna mai”, a declarat Andrei Dascăl, administratorul judiciar al lui Dinamo, pentru FANATIK.RO.

Cel mai mare creditor, achitat cu apartamente

DINAMO. Veneto Banca, cel mai mare creditor al “cîinilor”, a fost achitat de oficialii clubului în prima lună după aprobarea planului, după ce au fost vîndute şapte apartamente în Popeşti Leordeni. Suma în valoare de 1.024.506 lei a fost achitată pe 16 ianuarie, însemnînd prima acţiune întreprinsă de oficialii clubului pentru a înlesni ieşirea din procedura de insolvenţă.

“Pentru achitarea creanţei creditorului Veneto Banca SCPA s-a avut în vedere vînzarea unui număr de şapte apartamente situate în Popeşti Leordeni care garantau creditul acordat de banca debitoarei şi în subsidiar creditarea societăţii debitoare de către acţionarul majoritar. Avînd în vedere valorificarea activelor propuse spre vînzare prin Planul de reorganizare s-a procedat la achitarea sumei de 1.024. 506 lei către creditorul garantat Veneto Banca SCPA la data de 16. 01. 2015, respectiv, astfel cum s-a prezăvut prin plan în primele 30 de zile de la confirmarea acestuia de către judecătorul sindic”, se arată în raportul trimis de oficialii clubului către Buletinul procedurilor de insolvenţă.

Creanţele bugetare, plătite

DINAMO. Una dintre condiţiile îndeplinirii planului de reorganizare o constituie achitarea drepturilor salariale către foştii sau angajaţii actuali ai clubului, precum şi primele şi bonusurile: “Creanţele salariale în cuantum de 993.627 au fost achitate la începutul de celei de-a treia luni de Plan. Parte din creanţele salariale, deţinute fie de angajaţi existenţi în societate, fie de angajaţi care nu mai deţin această calitate în prezent au fost cesionate către o terţă persoană juridică”.

DINAMO. Creanţele bugetare, însemnînd datoriile către bugetul de stat, şi anume Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în valoare de 1.450.000 de lei, au fost achitate mai devreme de dinamovişti decît se impunea, pentru a grăbi finalizarea planului şi implicit posibilitatea de a juca în Europa: “Cuantumul creanţelor bugetare au fost achitate la începutul celei de-a treia luni de Plan, mai accelerat decît a fost prevăzut, către ANAF – DGRFP Bucureşti, Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement, Institutul Naţional de Medicină Sportivă, Administraţia Fondului pentru Mediu, ITM Bucureşti şi DVBL”.

Gino, cerere la UEFA pentru insolvente

DINAMO. Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal sprijină echipele aflate în insolvenţă pentru a putea participa în cupele europene. Gino Iorgulescu a trimis în acest sens forului european o cerere, iar Dinamo are astfel şanse mai multe de a reveni în competiţiile intercluburi de pe continent.

“Numai UEFA poate să hotărască dacă o echipă aflată în insolvenţă are voie să joace în Europa. Am făcut o adresa la UEFA şi aşteptăm un răspuns să vedem, pentru că au fost situaţii cu ani în urmă cînd au jucat echipe în insolvenţă. S-a schimbat regulamentul şi de asta am făcut adresa să vedem ce ne răspund”, a spus Iorgulescu.

Ce dramă! S-A SINUCIS după victoria echipei iubite! O ţară întreagă îl plînge!

GIGI BECALI. EXCLUSIV/ LIBER din partea COMISIEI! “Luni e acasă!” 

DINAMO. Şoc! Cum a oprit Stanciu REVOLTA care arunca în aer Liga 1!

STEAUA. Gigi a luat foc la Poarta Albă: “Unde SÎNT BANII MEI?!” 

STEAUA. EXCLUSIV / Costea, nemulţumit că e liber! “Ajungem la Lausanne. E incredibil!”