Dinamo a ieşit din insolvenţă şi va avea drept de a evolua în cupele europene în sezonul 2026-2027. „Câinii” speră să repete evoluţiile din stagiunea precedentă şi pe lângă calificarea în play-off, speră să revină şi în Europa.
Dar, pentru acest obiectiv îndrăzneţ, Zeljko Kopic are nevoie urgentă de transferuri. Iar, din informaţiile FANATIK, „urmaşul” lui Josue Homawoo la Dinamo va fi Mohammed Umar. „Câinii” au pus ochii pe fundaşul central al celor de la Poli Iaşi.
Negocierile cu echipa din Copou sunt avansate. Chiar dacă a retrogradat, Umar este unul dintre jucătorii care sunt încă sub contract cu Poli Iaşi, astfel că nu va putea pleca gratis la Dinamo. Dar, oficialii din Şoseaua Ştefan cel Mare au pus pe masă 100.000 de euro pentru această mutare.
Poli Iaşi îşi doreşte o sumă mai mare, dar, din informaţiile noastre, sunt şanse mari ca cele două cluburi să ajungă la un acord. Mohammed Umar a venit liber de contract la Iaşi în finalul lunii octombrie a anului trecut.
Evoluţiile bune ale fundaşului ghanez au atras atenţia cluburilor mari. Aşa cum FANATIK a anunţat, scouterii lui Feyenoord au venit să îl vadă pe fundaş în confruntarea din play-out cu FC Botoşani.
La Dinamo, Umar ar urma să acopere golul lăsat de plecarea lui Josue Homawoo. Internaţionalul togolez a refuzat prelungirea contractului cu Dinamo şi va face pasul în această vară la Standard Liege, acolo unde a fost convins de Mircea Rednic, noul antrenor.
„Câinii” sunt în plină campanie de mercato şi negociază şi transferul lui Danny Armstrong. Din informaţiile FANATIK, Kopic îl vrea pe atacantul care poate juca atât în banda dreaptă, cât şi în banda stângă a atacului. Armstrong a jucat ultima dată la Kilmarnock, în prima ligă scoţiană şi este liber de contract.
Până acum, Dinamo i-a transferat în această perioadă de mercato pe Alexandru Musi, Charalampos Kyriakou, Codruţ Sandu şi Cristi Mihai, pe care au plătit 350.000 de euro celor de la UTA Arad.