Fotbal intern

Dinamo – FC Voluntari 2-0. Prima rază de soare în „Ștefan cel Mare”. „Câinii” speră să se salveze de la retrogradare

29.04.2021 | 18:44
Dinamo  FC Voluntari 20 Prima raza de soare in Stefan cel Mare Cainii spera sa se salveze de la retrogradare
ADVERTISEMENT

După o pauză de trei luni, Dinamo câștigă primul meci în Casa Pariurilor Liga 1 și scapă de locurile direct retrograbile. Grație victoriei 2-0 cu FC Voluntari, „câinii” au ajuns pe loc de baraj, dar acesta este maximul pe care-l pot obține, pentru că distanța față de prima poziție care asigură salvarea este de 5 puncte, iar etapele sunt tot mai puține.

Dinamo – FC Voluntari 2-0 (Bejan 74, Nemec 86) – VEZI VIDEO

  • Dinamo: Eșanu – Bejan, Puljic, R. Grigore – Sorescu, Anton, Răuță, Gol, St. Filip – Nemec. Morsay (60 Fabbrini). Rezerve: Kongshavn, Ehmann, A. Radu, G. Crețu, Achim, Nepomuceno, Mihaiu, Bani, Fabbrini. Antrenor: Dusan Uhrin
  • FC Voluntari: Rîmniceanu – Balaur, Tamaș, Armaș – Costin, I. Gheorghe, Droppa, Remacle (46 Ivanov), Briceag – Pesic (46 Garba), Betancor (60 Angelov). Rezerve: Lavin, Satli, Al. Vlad, Miranda, Ivanov, Borțoneanu, Lopes, Angelov, Garba. Antrenor: Bogdan Andone
ADVERTISEMENT

Min. 6: Șutul lui Sorescu din afara careului este respins greu de Rîmniceanu în corner.

Min. 13: Corner pentru FC Voluntari, Balaur reia cu capul din 6 metri peste poartă.

Min. 18: Morsay șutează de la marginea careului, balonul este deviat de un fundaș al Voluntariului și trece puțin pe lângă bară.

Min. 51: Nemec reia cu capul din 6 metri, foarte puțin pe lângă bară.

Min. 55: Tamaș respinge de pe linia porții reluarea lui Bejan.

Min. 68: Rîmniceanu reține șutul lui Ricardo Grigore.

Min. 74: GOOOL DINAMO! Învălmășeală în careul ilfovenilor după unc corner al lui Dinamo, balonul ajunge la Bejan, care înscrie cu un șut puternic din 6 metri. Dinamo – FC Voluntari 1-0

ADVERTISEMENT

Min. 85: Eroare imensă a lui Eșanu, care se putea solda cu gol în poarta lui Dinmao. Portarul gazdelor a ieșit greșit la marginea careului, Armaș a lovit mingea înaintea lui, dar balonul s-a scurs milimetric pe lângă bară.

Min. 86: GOOOL DINAMO! Sorescu pătrunde în careu pe partea dreaptă, îi centrează pe 6 metri lui Nemec, iar atacantul slovac, nemarcat de nimeni, introduce balonul în poartă. Dinamo – FC Voluntari 2-0

ADVERTISEMENT

Dinamo, doar un egal în play-out

Dinamo a reuşit doar un meci egal în cele trei partide disputate până acum în play-out, la Giurgiu cu Astra, în timp ce FC Voluntari are un parcurs foarte bun, cu două victorii şi un egal. Voluntari are toate şansele să îşi păstreze direct locul pentru viitorul sezon, eliminând şi emoţiile barajului.

La Dinamo fiecare zi este foarte tensionată. Antrenorul Duşan Uhrin recunoaşte că nu credea atunci când a acceptat să preia echipa că situaţia ar putea fi atât de gravă şi că jucătorii sunt blocaţi mental de seria rezultatelor negative care durează de săptămâni bune.

ADVERTISEMENT

Dinamo – FC Voluntari Live stream Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

Partida Dinamo – FC Voluntari se joacă joi, 29 aprilie, de la ora 17:00, pe stadionul din Ştefan Cel Mare. Chiar dacă cerul va fi noros posibilităţile de precipitaţii sunt extrem de reduse şi temperatura poate ajunge la 18 grade, vreme ideală pentru fotbal. Cel mai bun arbitru din fotbalul românesc, Ovidiu Haţegan, va conduce jocul.

Întâlnirea Dinamo – Voluntari se dispută joi, 29 aprilie, de la ora 17:00, în etapa a 4-a din play-out-ul Ligii 1 şi este televizată pe canalele Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport 1. O mai puteţi urmări şi în format LIVE VIDEO pe site-ul FANATIK.RO.

Și-a revenit Eșanu, dar Uhrin are în continuare probleme de lot

Vestea bună la Dinamo este că și-a revenit portarul titular Mihai Eșanu și îi va locul între buturi norvegianului Kogshavn, care după un prim meci bun în Cupa României la Giurgiu, cu Astra, în următoarele jocuri a arătat multe ezitări şi i s-au imputat destule goluri.

Din păcate, cel care părea a fi stâlpul defensivei alb-roşii, spaniolul Albentosa, s-a accidentat, iar ca fundaşi centrali vor fi folosiți Puljic, Bejan și Ricardo Grigore, pentru ca Sorescu să poată avea un rol ofensiv.

FC Voluntari a câştigat doar o dată pe terenul lui Dinamo

FC Voluntari nu s-a simţit prea bine în Ştefan cel Mare, unde nu a reuşit până acum decât o singură victorie, în urmă cu două sezoane. Majoritatea confruntărilor directe pe terenul lui Dinamo s-au încheiat cu victoria gazdelor.

Probabil din acelaşi motiv şi bookmakerii văd pe Dinamo favorită, deşi nu are nici o victorie în play-out, cu o cotă de 2,10, pentru ilfoveni cota de a lua cele trei puncte fiind de 3,40. Dacă Voluntari va înscrie cota va fi de 1,50, deloc neglijabilă.

ADVERTISEMENT