Torje, încrezător: “Batem FCSB şi ne calificăm în play-off”

Iuliana Spirache    Gabriel Esanu   
în Stiri sportive
17/02/2018, 18:13
Torje, încrezător: “Batem FCSB şi ne calificăm în play-off”

Gabriel Torje şi Dan Nistor au vorbit în cadrul unei conferinţe de presă pe care au susţinut-o înaintea partidei cu FCSB, din etapa a 25-a a Ligii 1 Betano. Primul a rememorat un gol marcat în Ghencea, decisiv pentru victoria “câinilor”.

“Golul din Ghencea, când am câştigat 1-0, este cea mai frumoasă amintire. Sperăm să se schimbe şi stadionul în curând. Eu cred că batem FCSB şi suntem calificaţi în play-off în proporţie de 90 la sută. Vor fi mulţi suporteri, minim 30.000. Mi-ar dori stadion plin, dacă punem presiune pe adversar îşi pierde din entuziasm.

Domnul Gigi Becali comentează mereu despre toţi jucătorii, dar eu îmi fac datoria pe teren, nu comentez. Reclama pozitivă sau negativă este importantă. Suntem Dinamo, trebuie să se teamă de suporterii noştri”, a spus Torje la conferinţa de presă.

Dan Nistor a vorbit despre cedarea lui Ionuţ Nedelcearu în Rusia, la Ufa, chiar înainte de derby-ul cu FCSB de duminică:“Nedelcearu e o pierdere, a fost căpitanul nostru. Ne pare rău că a plecat înainte pentru derby. Dar şi clubul a ales pentru binele lui. Un loc în play-off e mai important decât victoria cu FCSB. Meciul cu Lazio a fost greu pentru ei. 

Cred că nu vor folosi aceeaşi echipă pe care au avut-o cu Lazio. Şi la meciul cu Cluj s-a văzut că le-a lipsit un atacant de careu. O să câştigăm acest meci, este important să intrăm în play-off să salvăm acest sezon. Acolo va fi un alt campionat”, a spus şi Nistor.

Închide ×