Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dinamo – FCSB, surprize mari în primul 11 al celor două echipe. Juri Cisotti, vârf! Exclusiv

Derby-ul dintre Dinamo și FCSB este unul dintre cele mai importante meciuri din acest final de sezon. Cele două rivale se luptă pentru un loc de Conference League, iar surprizele din echipele de start sunt nelipsite
29.05.2026 | 11:01
Dinamo  FCSB surprize mari in primul 11 al celor doua echipe Juri Cisotti varf Exclusiv
Cum vor arăta echipele de start în Dinamo - FCSB. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Dinamo – FCSB este un meci de o importanță uriașă. „Câinii roșii” luptă pentru revenirea în cupele europene după o pauză de șapte ani, în timp ce roș-albaștrii vor să-și continue seria de 22 de ani consecutiv în care au jucat în  cel puțin în preliminariile cupelor europene. FCSB pregătește surprize în echipa de start.

Cum arată echipele de start în Dinamo – FCSB

Partida dintre Dinamo și FCSB se joacă pe un stadion mult prea mic pentru suporterii care și-ar fi dorit să fie prezenți la cel mai important meci din acest sezon pentru ambele formații. Derby-ul se joacă cu calificarea în Conference League „pe masă”, iar pentru acest lucru cele două rivale vor pune în teren cele mai bune garnituri posibile.

ADVERTISEMENT

În cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, moderatorul Cristi Coste a dezvăluit cum vor arăta echipele de start, dacă nu vor apărea probleme de ultimă oră în tabăra celor două cluburi: „Să vă spun care sunt garniturile de start. La Dinamo este cam clar, odată cu revenirea lui George Pușcaș. Modificări neprevăzute pot apărea în ziua meciului. Ba o accidentare, ba o problemă de altă natură, ba o inspirație tehnico-tactică de ultimă oră. La Dinamo echipa de start va arăta astfel: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Mărginean, Gnahore, Cîrjan – Armstrong, Pușcaș, Musi.

FCSB, cum îl întrebam și pe Ioan Andone, a pregătit o formulă cu Cisotti vârf împins, iar Toma va fi jucătorul U21. Târnovanu – Crețu, Dawa, Popescu, Radunovic – Tănase, Joao Paulo – Toma, Olaru, Octavian Popescu – Cisotti. Thiam rezervă, Stoian rezervă și puține soluții pe bancă pentru FCSB”, a informat Cristi Coste la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Ce face meciul de pe „Arcul de Triumf” atât de important

Făcând abstracție de faptul că partida se va disputa între Dinamo și FCSB, echipe ce au cea mai mare rivalitate din fotbalul românesc, miza meciului este una uriașă indiferent de cele două formații care intră în teren, mai ales că învingătoarea se poate alege cu sume impresionante din Conference League.

ADVERTISEMENT

O simplă calificare pe tabloul principal ar însemna aproximativ 4 milioane de euro, bani frumoși pentru fotbalul românesc. Dinamo vrea să-și încoroneze sezonul bun făcut sub comanda lui Zeljko Kopic, în care echipa a terminat pe locul 4 în play-off, peste Rapid și FC Argeș, iar o victorie ar însemna revenirea în cupele europene după o pauză destul de lungă.

ADVERTISEMENT

De partea cealaltă, FCSB tremură întrucât își poate încheia seria de participări consecutive în cupele europene. Campioana ultimelor două sezoane a făcut o stagiune slabă, însă a mai primit o șansă după ce a terminat pe locul 8 în play-out. În semifinala barajului au trecut de FC Botoșani, iar o victorie în fața lui Dinamo ar putea salva un sezon ce părea complet ratat.