Dinamo a fost umilită vineri seara pe teren propriu de Viitorul Constanța, scor 0-5, iar acum i se caută înlocuitor antrenorului Jerry Gane.
Suporterii din DDB n-au mai rezistat după ce au făcut toate eforturile necesare să asigure strictul necesar pentru echipă și să salveze clubul. Ei au doi favoriți care să-i ia locul lui Gane pe banca tehnică a „câinilor”.
„E clar că nu suntem pe drumul cel bun. Avem probleme mari pe plan sportiv și acolo nu mai e treaba suporterilor. Am făcut tot ce a depins de noi. Jucătorii evoluează cu frică, fără nicio idee de joc, fără perspectivă. Avem un singur șut pe poartă după foarte mult timp. Parcă nimeni nu e în stare să le transmită curajul de a juca. Teama și crisparea de pe bancă par a fi resimțite și în teren. Ce credeți că ar trebui schimbat?”, a fost întrebarea pusă de către acționarii din DDB care țin clubul în viață către fanii care cotizează.
Peste 3800 de voturi sunt pentru schimbarea antrenorului, suporterii susținând că „avem nevoie de un antrenor curajos, care să le redea jucătorilor încrederea”. Nici poziția managerului sportiv Mario Nicolae nu este sigură, fanii ajungând la concluzia că Dinamo „are nevoie de un director sportiv care să se priceapă la transferuri”. În plus, deși pare o utopie în acest moment, „alb-roșiii” se gândesc și la varianta unui „antrenor gen Mircea Rednic, care să aducă jucători ieftini și buni”.
Din informațiile FANATIK.RO, dacă vor ajunge la o înțelegere de reziliere cu Ionel Gane, fanii vor alege între Gigi Mulțescu și Dario Bonetti. Ultimul ar veni să antreneze și gratis la Dinamo, așa cum se menționează și pe sondajul făcut de cei din DDB, semn că au vorbit deja despre această variantă cu italianul. Dario Bonetti este antrenorul alături de care Dinamo a cucerit Cupa și Supercupa României, în 2012. Partea neplăcută a numirii acestuia este că nu a mai antrenat din 2016, an în care a pregătit-o pentru trei partide pe ASA Târgu Mureș.
Gigi Mulțescu ar fi însă cel mai în măsură să preia formația din Ștefan cel Mare în acest moment extrem de dificil, mai ales că el este deja angajatul lui Dinamo și a acceptat micșorarea salariului la 500 de euro LUNAR! El a mai revigorat o dată formația după mandatul lui Adrian Mihalcea din vara lui 2020, când echipa era aproape de retrogradare. Din informațiile FANATIK.RO, antrenorul nu ar spune nu unei reveniri pe banca lui Dinamo, dar ar vrea să-l aducă alături de el și pe Ion Marin, dar și un preparator fizic cu experiență.
Foarte mulți fani îl cer pe Ioan Mărginean manager general. De asemenea, suporterii au mai propus soluții de antrenor cum ar fi Dusan Uhrin, Flavius Stoican, Claudiu Niculescu, Ioan Andone, Giani Kiriță sau Ionel Ganea.
Totuși, Jerry Gane este încă oficial antrenorul lui Dinamo până la noi decizii care se vor lua în cadrul programului DDB, singurul care mai conduce clubul din Ștefan cel Mare în acest moment. Tehnicianul s-a prezentat astăzi la antrenamentul de refacere și rămâne de văzut dacă el va mai conduce echipa și la meciul din Cupa României cu Dunărea Călărași.
„Jerry Gane este în momentul de față antrenorul lui Dinamo. Suntem chiar acum la antrenament. Nu și-a dat demisia și nici nu i-a cerut nimeni să plece”, a declarat Marius Nicolae, directorul sportiv al lui Dinamo pentru FANATIK.RO.
Jerry Gane a încercat să explice în conferința după meciul de aseară ce s-a întâmplat și nu a dat niciun moment vreun semn că ar vrea să-și dea demisia sau să părăsească echipa înainte de meciul cu Dunărea Călărași, care se va juca joia, pe 4 martie, de la ora 20:00, la Călărași, în Cupa României.
„Am arătat ca o echipă mult mai bună atunci când am avut probleme mai mari, în noiembrie-decembrie, când știți bine ce probleme mari am avut. Lucrurile au reușit să se rezolve, să fie mai bine în toate planurile și suporterii să ne sprijine mai mult, numai că noi cu Viitorul am fost black-out. A fost un meci de coșmar.
Am discutat cu jucătorii 10 minute în vestiar, suntem și la cald și nu vreau să spun multe lucruri, o să discutăm din nou. În câteva zile vom juca un meci foarte important, o calificare care să ne ducă în semifinală, dacă nu ne revenim nu va fi un meci ușor la Călărași.
Suporterii au fost la Săftica, ne-au încurajat, fac eforturi extraordinare, iar noi în loc să le arătăm bine, chiar dacă poți să pierzi un meci, dar să ai atitudine, să lupți, că până la urmă suntem la un club imens și nu putem să nu ne pese că pierdem la un asemenea scor”, a declarat Jerry Gane la conferința de presă.