Ionuţ Negoiţă, omul cu muşchi din aţă de papiotă e înconjurat doar de lingăi care aşteaptă ziua de salariu

Visele de mărire, a se citi play-off, ale dinamoviştilor se îndepărtează, graţios, pe apa Sâmbetei. În locul ratangiului Miriuţă, e aproape adus Gigi Mulţescu, asta după ce s-ar fi negociat cu… Dan Alexa, o „salvare” care claxona din Liga a 2-a. Oare ceea ce se întâmplă nu pare simptomatic pentru întreaga stare de spirit care domneşte de ani buni în „Groapă”?

La Dinamo, ca şi la FCSB, se trăieşte numai la mâna ruletei ruseşti. Nu există decât varianta sportului sângeros şi, din acest motiv, cei slabi sunt sortiţi morţii rapide. Din păcate, situaţia actuală de la Dinamo, îmi aminteşte de cinismul lui Silviu Brucan, cel care, întrebat fiind de ce nu discută cu greviştii foamei din Piaţa Universităţii, răspundea: ”Păi cum să vorbeşti cu nişte oameni care n-au mâncat?”.

Aşa stau lucrurile şi cu manageriatul lui Negoiţă, ai cărui muşchi din aţă de papiotă se gonflează isteric, căutând soluţii „la ciupeală”. Să ai pe umeri, precum un set de galoane, ditamai clubul şi să te comporţi precum un patronel de la… Atletico Tequilla înseamnă să-ţi dai singur foc la valiză şi la istorie. Probabil, cel mai graţios vis al domnului Negoiţă e că, în unele nopţi în care crede că se pricepe la fotbal, îl vede în oglindă pe Nicu Badea. Nimic mai fals, între cei doi e o diferenţă ca de la cer la pământ. Sau mai exact, ca de la manager la portar de hotel.

Aşa zisul „manageriat” al lui Negoiţă se caracterizează exclusiv prin „soluţii de criză”, când, de fapt, el însuşi – adică patronul – este cel care provoacă aceste crize. Înconjurat, în proporţie de 99,99% de ageamii, boss-ul dinamovist a îndepărtat de club majoritatea valorilor care au adus gloria acestei echipe. Dănuţ Lupu, spre exemplu, a fost cel mai dur procuror al lui Negoiţă, acuzând lipsa de viziune a acestuia, transferurile defectuoase şi maniera haotică în care este dirijat clubul. Asta, în condiţiile în care „procurorul” Cornel Dinu, din ce se auzea – culmea – chiar prin fieful lui Negoiţă, ar fi fost, uşor, „uns” ca să nu dea de pământ cu dom’ patron…. Pe scurt, principalul motiv al decăderii lui Dinamo este amatorismul celor care stau în moţul clubului. Cu excepţia unei singure persoane, preşedintele Alexandru David, un tip care a dovedit, în timp, că ştie să ia decizii drepte în momente critice, Negoiţă e înconjurat de lingăi, care aşteaptă să vină ziua de salariu, hibernând precum elicopterele americane deasupra ruinelor din Afghanistan. Şi cel mai important nu e că dorm, ci că habar n-au de fotbal…

Digi24.ro

Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece

Un al doilea motiv pentru care acest dezastru creşte frumos şi comic e că banii nu contează, dar e grozav să-i ai. La Dinamo, ca şi la FCSB (cum spuneam la început…), nu poţi să vii cu teşchereaua goală. Vorba lui Mitică Dragomir, „te cureţi” imediat… Una e să investeşti, alta e să păcăleşti. Nea Negoiţă, ce mai… „scorniceşti”?

În foarte multe ocazii am auzit cu toţii cum „oamenii de fotbal” care ţin să se spele pe mâini de propria neputinţă, dau vina pe jucători, deşi nu întotdeauna aceştia sunt de vină în cazul unor eşecuri grosolane. Dacă Astra şi-a bătut joc de Dinamo, chinuind-o cu acest usturător 2-0, asta s-a întâmplat nu graţie valorii superioare a fotbaliştilor giurgiuveni, ci faptului că Edi Iordănescu este un tehnician mai puţin târât în tensiune decât Miriuţă. Lui Miriuţă i s-a spus să facă din… câine bici şi el chiar a luat-o de bună, fără să se uite în oglindă. Valoarea unui antrenor stă în felul în care „naşte”, în fiecare zi, bucuria necesară pentru a „droga” fiecare jucător cu plăcerea meseriei (vezi Mircea Lucescu), nu în modul în care se face simpatic, printr-o sinceritate alarmantă, la conferinţele de presă.

Sigur, coşmarul devine comedie, atunci când, din (teoretic) candidată la titlu, o echipă ajunge să se bată pentru evitarea retrogradării. Mentalitatea este cea care decide un asemenea regres. Celebra şi pompoasa sintagmă „mentalitate de învingător”, ca şi obsesivul cuvânt „spartan” fac mai mult rău decât bine, pentru că ele reflectă un soi de spoială „ideologică”, o bidinea care încearcă să ascundă mucegaiurile de pe pereţii neputinţei. Oamenii puternici tac şi fac. A priceput-o până şi Gigi Furnali, care, după ce a luat 5 „boabe” de la Lazio, a revenit printre muritori şi şi-a amintit de cuvântul „smerenie”. Sigur, n-o să-l ţină mult, dar măcar a avut un puseu de bun simţ. Ei bine, la Dinamo, nu există aşa ceva. La Dinamo, când e de rău, mereu sunt alţii de vină…

Ultima perlă de pe coroana umilinţei alb-roşii este pregătirea defectuoasă a echipei, combinată cu presiunea pusă pe jucători şi pe antrenor. Când lucrezi cu sabia lui Damocles deasupra capului, neavând resurse, te găseşti în situaţia armatei germane care, la debarcarea din Normandia, n-a fost în stare să scoată tancurile din parcare pentru că nimeni nu îndrăznea să-i spună tăntălăului de Hitler că americanii tocmai aterizaseră la plajă. Frica nu păzeşte pepenii, ci doar îi mută din calea hoţilor în cea a hârciogilor. Dezastrul poate fi amânat, mutat pe altă stradă, dar el pândeşte, ocheşte şi loveşte, când e vorba despre incompetenţă. Şi de frică. Miriuţă nu este un antrenor rău, dar cu siguranţă nu este un pedagog potrivit pentru stilul „heirupist” al lui Dinamo. Dincolo de suflet, trebuie să existe şi inimă, una care să pompeze energia potrivită în locul potrivit. Şi mai e ceva. Dacă eşti antrenor, cu adevărat, trebuie să ştii să discuţi şi cu… Messi şi cu Hanca. Să-i înţelegi. Să ţi-i asumi. Să-i convingi. Chiar dacă ei nu pot, tu trebuie să poţi. Eşti condamnat să poţi. Altfel, te joci, precum buldozeriştii, de-a bomba de la Hiroshima, iar în spatele tău răsar numai „gropi”. Ca în „Ştefan cel Mare”. Una singură, da’ mare!

Digisport.ro

Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea

În fine, aducerea lui Gigi Mulţescu poate însemna un balon de oxigen. O alegere, în sfârşit, înţeleaptă. Rămâne, însă, de văzut dacă, de data asta, primăvara va veni (doar) graţie unei flori.