Fotbal intern

Dinamo, încă o ruşine istorică! Cea mai slabă echipă din play-out de când s-a schimbat sistemul în Liga 1

02.07.2020 | 21:55
Dinamo inca o rusine istorica Cea mai slaba echipa din playout de cand sa schimbat sistemul in Liga 1
ADVERTISEMENT

Echipa Dinamo București înregistrează încă o ruşine istorică, fiind cea mai slabă formație din play-out de când a intrat în vigoare acest sistem în Casa Pariurilor Liga 1.

”Câinii” traversează cea mai neagră perioadă din istorie și se află pe ultimul loc în clasament, cu șanse foarte mari de a retrograda în Liga 2.

ADVERTISEMENT

Deși la începutul sezonului obiectivul era calificarea în play-off, Dinamo a ratat accederea între primele șase după sezonul regulat, însă a început play-out-ul din poziția a doua, după FC Viitorul.

Rușine istorică pentru Dinamo în play-out

Însă, cinci meciuri absolut catastrofale în play-off au dus-o pe Dinamo pe ultimul loc în clasamentul din Casa Pariurilor Liga 1 și echipa lui Adrian Mihalcea a mai stabilit o rușine istorică: este cea mai slabă formație din play-out de la introducerea acestui sistem.

ADVERTISEMENT

În cinci meciuri jucate, ”câinii” au înregistrat tot atâtea înfrângeri: 0-1 cu Academica Clinceni, 0-1 cu Poli Iași, 1-3 cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 0-1 cu FC Voluntari și 0-1 cu FC Viitorul. În aceste condiții, Dinamo are tot 17 puncte, la fel ca și la începutul play-out-ului.

Vechiul record era deținut de formația FC Hermannstadt și fusese stabilit în sezonul precedent din play-out-ul Ligii 1. Atunci, sibienii nu adunaseră decât un singur punct în cinci partide, un 2-2 în meciul împotriva Concordiei Chiajna.

ADVERTISEMENT

Este al treilea sezon la rând când Dinamo nu reușește să prindă play-off-ul în Casa Pariurilor Liga 1, dar niciodată situația nu a fost atât de dificilă. De altfel, în ultimii doi ani, ”câinii” acumulaseră câte 12 puncte după primele cinci meciuri din play-out.

După înfrângerea cu FC Viitorul, scor 0-1, din etapa a șaptea a play-out-ului, Dinamo se află în continuare pe ultimul loc al clasamentului, cu 17 puncte, la un punct de locul de baraj și la patru de primul care asigură salvarea de la retrogradare. Însă, ”câinii” mai au de jucat și două restanțe, cu Chindia Târgoviște și FC Hermannstadt.

ADVERTISEMENT

Adrian Mihalcea a fost obligat să aştepte trei luni pentru debutul pe banca tehnică a lui Dinamo, iar startul mandatului a fost unul dezastruos. FANATIK îţi prezintă bilanţul tehnicienilor dinamovişti, după trei meciuri, în era Ionuţ Negoiţă.

ADVERTISEMENT