Sport

Oficial: slovenul Marko Nunic a semnat cu Dinamo. Toate detaliile transferului anunțat în premieră de Fanatik. Update Exclusiv

Dinamo a mai făcut încă un transfer, iar Mircea Rednic primește un atacant sloven.
29.10.2021 | 15:16
Oficial slovenul Marko Nunic a semnat cu Dinamo Toate detaliile transferului anuntat in premiera de Fanatik Update Exclusiv
Slovenul Marko Nunic a semnat cu Dinamo
ADVERTISEMENT
29-10-2021
12:21

Slovenul Marko Nunic a semnat cu Dinamo

Transferul atacantului sloven Marko Nunic, anunțat în exclusivitate de FANATIK încă de joi seara, a fost perfectat astăzi. Acesta a semnat un contract valabil până la finalul sezonului, cu drept de prelungire pe încă un an, și a intrat deja în programul normal de pregătire al „câinilor”.

„Atacantul sloven Marko Nunic (28 de ani), ultima oară la clubul grec AE Larissa, a semnat un contract cu Dinamo București până la finalul acestui sezon competițional, cu opțiune de prelungire pentru încă un an, a anunțat administratorul special Iuliu Mureșan.

Născut pe 16 martie 1993, Marko Nunic și-a început cariera la Olimpija Ljubljana, a evoluat în campionatul din Slovenia pentru Radomlje, Sencur, Aluminij, Zavrc și Gorica, iar în vara anului 2018 a făcut pasul în prima ligă a Greciei, la AE Larissa.

Noul atacant dinamovist a trecut testele medicale și a intrat în programul de pregătire stabilit de antrenorul Mircea Rednic înaintea deplasării la Sf. Gheorghe pentru duelul cu Sepsi (Liga 1, etapa a 14-a)”, este comunicatul clubului Dinamo.

 

FANATIK a aflat că este vorba despre Marko Nunic, un atacant sloven în vârstă de 28 de ani, care a jucat ultima dată în Grecia, la AE Larisa.

Marko Nunic a avut un început promițător de carieră în fotbalul sloven, fiind chiar golgheterul campionatului în sezonului 2013-2014.

ADVERTISEMENT

Dinamo transferă un atacan sloven

Campania de achiziții de la Dinamo continuă, iar Mircea Rednic mai primește un atacant sloven în vârstă de 28 de ani. Este vorba despre Marko Nunic, un fotbalist care a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale în campionatul Sloveniei.

În iulie, Nunic semna cu AE Larisa, formație din liga a doua din Grecia, însă acesta a rămas liber de contract, iar Dinamo a profitat de ocazie pentru a-l aduce în „Ștefan cel Mare”.

ADVERTISEMENT

Mutarea vine la scurt timp după ce Dinamo a mai reușit un alt transfer, și anume să-l aducă pe Cătălin Carp, mutare dezvăluită în exclusivitate de FANATIK.

  • 1,88 de metri este înălțimea lui Marko Nunic

Marko Nunic fost golgheterul campionatului Sloveniei

Marko Nunic a fost golgheterul campionatului Sloveniei în sezonului 2013-2014, acesta reușind să marcheze 16 goluri, în perioada în care evolua la NK Olimpija Ljubljana.

ADVERTISEMENT

În afară de Olimpija Ljubljana, Marko Nunic a mai jucat de-a lungul timpului pentru: NK Radomlje, SD Sencur, NK Aluminij, ND Gorica și AE Larisa.

Nunic vine la Dinamo care se află într-o perioadă dificilă, trupa lui Mircea Rednic nu a mai câștigat un meci din vară, atunci când o învingea pe Academica Clinceni, scor 3-1, Dario Bonetti fiind antrenorul „câinilor” atunci.

ADVERTISEMENT

Dinamo este penultima echipă clasată în Liga 1, cu doar 8 puncte acumulate în primele 13 etape. Formația lui Mircea Rednic avea mare nevoie de o nouă soluție ofensivă, în acest sezon, până în etapa 13, „câinii” au înscris 11 goluri, dintre care 6 au fost reușite de Deian Sorescu, 3 de Gabi Torje, 1 de către Andreas Mihaiu și 1 de Mirko Ristovski.

Între timp, Dinamo a fost eliminată și din Cupa României, după duelul pierdut cu FC Argeș, piteștenii întorcând soarta meciului în ultimul sfert de oră, după ce Cătălin Țîră deschisese scorul pentru „câini”.

  • 300.000 de euro este cota de piață a lui Marko Nunic, conform transfermarkt.com
ADVERTISEMENT