Florin Prunea, președintele lui Dinamo, a vorbit despre Mattia Montini și încearcă să-l facă pe atacantul italian să nu se ducă la Craiova, acolo unde este dorit, declarând că clubul poate să-i ofere prelungirea contractului.
Dinamo încearcă să-l oprească pe Mattia Montini să meargă la Craiova, cum a dezvăluit FANATIK
Florin Prunea, președintele lui Dinamo, a vorbit despre viitorul lui Mattia Montini, fotbalist căruia i se va încheia contractul cu formația din „Ștefan cel Mare”, dar susține că i se poate propune o prelungire a înțelegerii.
FANATIK a dezvăluit în exclusivitate acum câteva zile că atacantul lui Dinamo are varianta unui transfer la Craiova, fiind contactat de către oficialii olteni chiar înaintea venirii lui Cristiano Bergodi.
-
Răsturnare de situație în cazul accidentării lui Valentin Mihăilă! Când ar putea juca din nou pentru Parma
-
Cinci lucruri pe care nu le ştiai despre Supercupa României! Cum se numea competiţia pe vremea comuniştilor! Video
-
Loteria online te face miliardar. Cote de la 3,90 la 135.000 pentru câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
„Mattia este un jucător foarte bun, este un marcator. El știe cel mai bine ce are de făcut. Din câte știu el trebuie să notifice clubul. În momentul de față, din câte știu, nu i s-a propus prelungirea contractului. Dar i se poate propune.
El vine după o perioadă de accidentare și sper să fie apt. S-a prelungit destul de mult accidentarea asta a lui”, a mai spus Florin Prunea conform antenasport.ro.
- 28 de ani a împlinit Mattia Montini pe 28 februarie
Montini a fost contactat de olteni
Mattia Montini este unul dintre cei mai râvniți atacanți străini care evoluează în Liga 1, iar Universitatea Craiova încearcă să profite de faptul că înțelegerea sa cu Dinamo expiră în vară și să-l aducă în Bănie.
-
Louis Munteanu a calificat-o pe Fiorentina U19 în finala Cupei Primavera. Video / Antrenorul Mihai Iosif şi-a prelungit contractul cu Rapid
-
Cornel Dinu despre parteneriatul lui Dinamo cu Real Madrid: „I-am scris lui Florentino Pérez”. Contra din... DDB! Exclusiv
-
Povestea celui mai bun parior din lume. Juca un milion de dolari pe zi!
Italianul este și acum pe lista de transferuri a Craiovei, unde a fost dorit în iarnă și de Victor Pițurcă, înainte ca fostul selecționer să plece de la Craiova.
„În ianuarie am vorbit cu Pigliacelli. Apăruse că mă dorește cineva la Craiova, din ce am înțeles mă dorea Pițurcă, iar Pigliacelli mă întreba non-stop când vin la Craiova”, a declarat Mattia Montini pentru FANATIK.
În actualul sezon, Mattia Montini a înscris 4 goluri în 18 partide pentru Dinamo, față de sezonul anterior, în care a marcat de 13 ori.
- 675.000 de euro este cota de piață a lui Mattia Montini, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com