Dinamo îsi aşteaptă suporterii la stadion. “Sper să vină în număr cât mai mare”

Razvan Nicolae   
în Fotbal intern
19/05/2017, 00:02
Dinamo îsi aşteaptă suporterii la stadion. “Sper să vină în număr cât mai mare”

Dinamo este aproape de a câştiga primul trofeu după o pauză de cinci ani, dacă o va învinge sâmbătă, de la ora 20:00, pe ACS Poli Timişoara, în finala Cupei Ligii. Dinamoviştii îi aşteaptă pe suporteri în număr cât mai mare la stadion, biletele fiind deja puse la vânzare.

La casa de bilete de la arena din Şoseaua Ştefan cel Mare, fanii care au venit să-şi cumpere bilete la meci au avut ocazia să se întâlnească cu Laurenţiu Brănescu. “Sper să vină în număr cât mai mare la stadion sâmbătă, să ne încurajeze şi să aducem împreună în Ştefan cel Mare primul trofeu după câţiva ani”, a declarat portarul împrumutat de Dinamo de la Juventus.

Biletele pentru finala Cupei Ligii, care se va disputa pe Arena Naţională, pot fi cumpărate atât de la casele de bilete ale stadionului unde se va disputa meciul, cât şi de la cele situate la arena din Şoseaua Ştefan cel Mare. Cel mai ieftin bilet costă 10 lei, tichetul permiţând accesul în peluze.

Închide ×