Sport

Dinamo Minima. Cele mai multe goluri primite într-un tur de campionat în 73 de ani! Ce sezon este la polul opus

Dinamo a primit 36 de goluri în cele 15 etape ale turului. Cele mai multe în prima parte a campionatului în istoria sa de 73 de ani. La polul opus se află sezonul autumnal din 1989.
19.11.2021 | 10:29
Dinamo Minima Cele mai multe goluri primite intrun tur de campionat in 73 de ani Ce sezon este la polul opus
Dinamo a primit cele mai multe goluri dintr-un tur de campionat ăn istoria sa de 73 de ani. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Dinamo e la ATI și respiră din ce în ce mai greu. Locul 15, la 5 puncte sub barajul de salvare. Doar două victorii, în primele trei etape, ultima pe 2 august, 3-1 cu singura echipă mai slabă decât ea, Academica Clinceni.

Dinamo a atins un minim istoric: cele mai multe goluri primite într-un tur de campionat în 73 de ani. Ce sezon este la polul opus, cu cele mai puține goluri primite

Dezastrele din meciurile cu FCSB (0-6), Universitatea Craiova (0-5), Sepsi (1-4), cele mai drastice înfrângeri din istoria întâlnirilor directe, plus scorurile de neprezentare, 0-3, suferite cu Farul sau CFR Cluj, au „îngropat” și golaverajul „câinilor”, ajuns la un incredibil altădată, – 24, respectiv 12-36.

ADVERTISEMENT

Dinamo a „reușit” să atingă și un alt minim, media de goluri marcate pe meci. Nu sunt cele mai puține goluri marcate într-un tur: au fost doar 9, față de 12 acum, în toamna lui 1959, dar au fost și mai puține etape, iar media de atunci este puțin mai mare, 0,81 față de 0,80.

La polul opus, în ceea ce privește golurile încasate de Dinamo, este turul din toamna lui 1989. Când „câinii” au scos mingea din plasă de numai 8 ori. Și au fost mai multe etape, 17, ceea ce a dus la o medie mai mică de… jumătate de gol primit pe meci, mai exact 0,47.

ADVERTISEMENT

„Câinii” lui Mircea Lucescu închideau poarta în 1989

Mircea Lucescu formase atunci o echipă foarte promițătoare, care, la mare luptă cu eterna rivală Steaua, reușea eventul în acel sezon „revoluționar” 1989-1990.

Podiumul campionatului 1989-1990

  1. Dinamo                               34     26     5       3       96-23          57 p
  2. Steaua                                 34     26     4       4       89-30          56 p
  3. Universitatea Craiova        34     19     6       9       56-27          44 p
ADVERTISEMENT

În Cupă a fost o finală-spectacol: 6-4 cu Steaua, goluri marcate de Florin Răducioiu (3′, 42′, 82′), Dorin Mateuț (39′), Ioan Ovidiu Sabău (47′), Dănuț Lupu (56′), respectiv Ilie Dumitrescu (22′), Marius Lăcătuș (68′), Iosif Rotariu (70′), Nicolae Ungureanu (85′).

Dinamo întrerupea astfel hegemonia Stelei, care câștigase 5 titluri consecutive (1985-1989) și 4 cupe (1985, 1987, 198, 1989). În tur Dinamo câștiga cu 3-0 în Ghencea, prima umilință pentru „militari” după 104 meciuri fără înfrângere în campionat.

ADVERTISEMENT

În Europa, Dinamo ajungea în semifinalele Cupei Cupelor, după 0-1 (d) și 2-0 (a) cu Dinamo Tirana (Albania), 2-0 (d) și 6-1 (a) cu Panathinaikos Atena (Grecia), 2-1 (a) și 2-0 (d) cu Partizan Belgrad (Iugoslavia). La doi pași de finală, o elimina Anderlecht Bruxelles (Belgia) cu două victorii la același scor, 1-0.

Lotul lui Dinamo în sezonul 1989-1990

Portari: Bogdan Stelea (22 de meciuri / 0 goluri), Costel Câmpeanu (10 / 0), Sorin Colceag (1 / 0)

Fundași: Alpar Meszaros (15 / 1), Ioan Andone (20 / 2), Mircea Rednic (19 / 1), Michael Klein (23 / 2), Iulian Mihăescu (24 / 7), Anton Doboș (21 / 1), Adrian Matei (10 / 0), Florin Jelea (1 / 0), Adrian Slave (1 / 0), Cornel Mirea (12 / 0), Alexandru Nicolae (5 / 0), Mihail Cristian Țicu (3 / 0), Claudiu Jijie (1 / 0)

Mijlocași: Ioan Ovidiu Sabău (24 / 5), Dorin Mateuț (22 / 9), Ionuț Lupescu (29 / 4), Dănuț Lupu (22 / 6), Daniel Timofte (20 / 8), Cristian Lazăr (11 / 2), Ionel Fulga (7 / 3), Mihai Stoica (7 / 0), George Radu (5 / 0)

Atacanți: Claudiu Vaișcovici (21 / 14), Cezar Zamfir (21 / 6), Florin Răducioiu (24 / 14), Marian Damaschin (5 / 1), Marian Năstase (3 / 0), Nicu Glonț (1 / 0), Mircea Lucescu (1 / 0)

Tururile cele mai „ciuruite” au fost în 1950 și 2010. Până acum, în cea mai neagră toamnă a culorilor alb și roșu…

În campionatul din 1950 (s-a jucat după sistemul sovietic „primăvară-toamnă), Dinamo primea în tur 23 de goluri în 11 etape, cu singura medie peste 2 (2,09) din istorie până la contraperformanța din acest sezon.

Era al doilea campionat pentru echipa Ministerului de Interne, pe care îl termina pe locul 8 din 12 participante în prima divizie, cu golaveraj negativ, 40-45.

Antrenorul Iuliu „Gyuszi” Baratky folosea de obicei următorul „11”: Petre Ivan – Florian Ambru, Caius Novac – Gheorghe Băcuț, Constantin Marinescu, Angelo Niculescu (Ion Șiclovan) – Nicolae Voinescu (Iuliu Farkaș), Carol Bartha, Titus Ozon, Nicolae Dumitru, Constantin Popescu (Vasile Naciu).

În toamna lui 2010, Dinamo încheia turul cu 29 de goluri primite în 17 etape, media fiind de 1,70 goluri încasate pe meci. Antrenor era Ioan Andone, lotul avea valoare, dar, după 7 etape pe podium (de 4 ori pe locul 1), a urmat o scădere de formă și la sfârșitul turului Dinamo era pe locul 6, loc pe care a și terminat acel campionat 2010-2011 (cu Cornel Țălnar pe banca tehnică în retur).

Lotul lui Dinamo în turul campionatului 2010-2011

Portari: Kristijan Naumovski (Macedonia de Nord), Cristian Bălgrădean, Emilian Dolha, George Curcă

Fundași: Zie Diabate (Coasta de Fildeș), Oscar Rubio (Spania), Juan Pablo Garat (Argentina), Cosmin Moți, Dragoș Grigore, Valeriu Bordeanu, Adrian Scarlatache, Sergiu Homei

Mijlocași: Ousmane N’Doye (Senegal), Djakaridja Kone (Coasta de Fildeș), Gabriel Torje, Andrei Mărgăritescu, Cătălin Munteanu, Adrian Cristea, Laurențiu Rus

Atacanți: Ionel Dănciulescu, Marius Nicolae, Andrei Cristea, Marius Alexe, Liviu Ganea

2015, ultimul tur cu puține goluri primite. Antrenor era… Mircea Rednic!

Ultimul tur cu puține goluri primite de Dinamo a fost în toamna lui 2015: 9 în 13 etape (medie 0,69). Antrenor era tot Mircea Rednic, ca și acum. A fost primul campionat cu play-off și play-out.

La sfârșitul sezonului regular Dinamo termina pe locul 2, cu un punct mai puțin decât liderul Astra, care avea să câștige titlul. În play-off „câinii” au cam șchiopătat și au terminat campionatul pe locul 4.

Lotul lui Dinamo în turul campionatului 2015-2016

Portari: Vytautas Cerniauskas (Lituania), Iustin Popescu, Gabriel Abraham

Fundași: Miha Mevlja (Slovenia), Ante Puljic (Croația), Patrice Feussi (Camerun), Antonio Ghomsi (Camerun), Andrei Marc, Ionuț Nedelcearu, Steliano Filip, Laurențiu Corbu

Mijlocași: Aljosa Vojnovic (Croația), Ricky van Haaren (Țările de Jos), Gezim Shalaj (Elveția), Paul Anton, Ionuț Șerban, Andrei Tîrcoveanu, Patrick Petre, Cosmin Matei

Atacanți: Harlem Gnohere (Franța), Marcel Essombe (Camerun), Valentin Costache, Dorin Rotariu, Bogdan Gavrilă, Robert Moldoveanu

În lotul actual, antrenat tot de Mircea Rednic, se mai regăsesc Cosmin Matei și Robert Moldoveanu.

…Și Dinamo ieșea din insolvență…

Toamna lui 2015 aducea ieșirea din insolvența în care băgase patronul Ionuț Negoiță pe Dinamo în iunie 2014. Era primul club românesc care reușea să scape de insolvență, dar și acum Ionuț Negoiță este în proces pentru bancrută frauduloasă reclamată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București…

Mai concret, pentru nereguli la scoaterea clubului din insolvență. Și mai concret, pentru fraude care au permis aprobarea și implementarea planului de reorganizare propus de administratorul special. Cel mai concret, pentru că a ascuns active de milioane de euro „ca să reducă în mod fraudulos creanțele bugetare, în scopul de a frauda bugetul de stat”, am încheiat citatul din actul de acuzare.

Golaverajele lui Dinamo la sfârșitul turului în 73 de ani de existență

1948-1959: Epoca romantică, primele golaveraje negativ, în 1950 și 1959

  • 1948-1949          22-18 (13 etape / medii 1,69 – 1,38)
  • 1950                   22-23 (11 etape / medii 2,00 – 2,09)
  • 1951                   23-14 (11 etape / medii 2,09 – 1,27)
  • 1952                   28-11 (11 etape / medii 2,54 – 1,00)
  • 1953                   20-12 (11 etape / medii 1,81 – 1,09)
  • 1954                   27-18 (13 etape / medii 2,08 – 1,38)
  • 1955                   22-11 (13 etape / medii 1,69 – 0,84)
  • 1956                   18-17 (13 etape / medii 1,38 – 1,30)
  • 1957-1958          18-13 (11 etape / medii 1,63 – 1,18)
  • 1958-1959          28-13 (11 etape / medii 2,54 – 1,18)
  • 1959-1960          9-12 (11 etape / medii 0,81 – 1,09)

1960-1969: 4 titluri consecutive (1962-1965), dar și încă două golaveraje negative, în 1965 și 1967

  • 1960-1961          28-12 (13 etape / medii 2,15 – 0,92)
  • 1961-1962          26-16 (13 etape / medii 2,00 – 1,23)
  • 1962-1963          20-10 (13 etape / medii 1,54 – 0,77)
  • 1963-1964          30-13 (13 etape / medii 2,31 – 1,00)
  • 1964-1965          28-12 (13 etape / medii 2,15 – 0,92)
  • 1965-1966          20-22 (13 etape / medii 1,54 – 1,69)
  • 1966-1967          22-15 (13 etape / medii 1,69 – 1,15)
  • 1967-1968          14-18 (13 etape / medii 1,08 – 1,38)
  • 1968-1969          28-18 (15 etape / medii 1,86 – 1,20)
  • 1969-1970          30-19 (15 etape / medii 2,00 – 1,26)

1970-1979: mai puțin de 1 gol primit pe meci în 1974, peste 2 goluri marcate pe meci în 1975 și 1976

  • 1970-1971          26-13 (15 etape / medii 1,73 – 0,86)
  • 1971-1972          23-19 (15 etape / medii 1,53 – 1,26)
  • 1972-1973          23-15 (15 etape / medii 1,53 – 1,00)
  • 1973-1974          24-21 (17 etape / medii 1,41 – 1,23)
  • 1974-1975          32-13 (17 etape / medii 1,88 – 0,76)
  • 1975-1976          38-19 (17 etape / medii 2,23 – 1,12)
  • 1976-1977          38-17 (17 etape / medii 2,23 – 1,00)
  • 1977-1978          26-22 (17 etape / medii 1,53 – 1,29)
  • 1978-1979          20-13 (17 etape / medii 1,18 – 0,76)
  • 1979-1980          29-17 (17 etape / medie 1,70 – 1,00)

1980-1989: Recordul absolut de goluri marcate într-un tur: 72, în 1988, cu o medie de 4,23 înscrise pe meci

  • 1980-1981          28-13 (17 etape / medii 1,65 – 0,76)
  • 1981-1982          35-17 (17 etape / medii 2,06 – 1,00)
  • 1982-1983          34-12 (17 etape / medii 2,00 – 0,70)
  • 1983-1984          33-15 (17 etape / medii 1,94 – 0,88)
  • 1984-1985          31-14 (17 etape / medii 1,82 – 0,82)
  • 1985-1986          26-13 (17 etape / medii 1,53 – 0,76)
  • 1986-1987          42-15 (17 etape / medii 2,65 – 0,88)
  • 1987-1988          39-12 (17 etape / medii 2,29 – 0,70)
  • 1988-1989          72-16 (17 etape / medii 4,23 – 0,94)
  • 1989-1990          57-8 (17 etape / medii 3,35 – 0,47)

1990-1999: Mai puțin de 1 gol primit pe meci în jumătate dintre sezoane

  • 1990-1991          28-11 (17 etape / medii 1,65 – 0,65)
  • 1991-1992          42-9 (17 etape / medii 2,47 – 0,53)
  • 1992-1993          44-9 (17 etape / medii 2,58 – 0,53)
  • 1993-1994          33-20 (17 etape / medii 1,94 – 1,18)
  • 1994-1995          27-23 (17 etape / medii 1,59 – 1,35)
  • 1995-1996          23-18 (17 etape / medii 1,35 – 1,06)
  • 1996-1997          25-17 (17 etape / medii 1,47 – 1,00)
  • 1997-1998          32-25 (17 etape / medii 1,88 – 1,47)
  • 1998-1999          58-15 (17 etape / medii 3,41 – 0,88)
  • 1999-2000          52-13 (17 etape / medii 3,06 – 0,76)

2000-2009: Medii de peste 2 goluri marcate și sub 1 primit pe meci

  • 2000-2001          31-27 (15 etape / medii 2,06 – 1,80)
  • 2001-2002          35-17 (15 etape / medii 2,33 – 1,13)
  • 2002-2003          29-16 (15 etape / medii 1,93 – 1,06)
  • 2003-2004          38-19 (15 etape / medii 2,53 – 1,26)
  • 2004-2005          29-20 (15 etape / medii 1,93 – 1,33)
  • 2005-2006          36-13 (15 etape / medii 2,40 – 0,86)
  • 2006-2007          37-10 (17 etape / medii 2,18 – 0,59)
  • 2007-2008          27-16 (17 etape / medii 1,59 – 0,94)
  • 2008-2009          25-13 (17 etape / medii 1,47 – 0,76)
  • 2009-2010          19-12 (17 etape / medii 1,12 – 0,70)

2010-2019: Maxima din 2015-2016, tot cu Mircea Rednic

  • 2010-2011          38-29 (17 etape / medii 2,23 – 1,70)
  • 2011-2012          31-11 (17 etape / medii 1,82 – 0,65)
  • 2012-2013          25-20 (17 etape / medii 1,47 – 1,18)
  • 2013-2014          23-15 (17 etape / medii 1,35 – 0,88)
  • 2014-2015          26-26 (17 etape / medii 1,53 – 1,53)
  • 2015-2016          15-9 (13 etape / medii 1,15 – 0,69)
  • 2016-2017          22-14 (13 etape / medii 1,57 – 1,08)
  • 2017-2018          18-15 (13 etape / medii 1,38 – 1,15)
  • 2018-2019          13-20 (13 etape / medii 1,00 – 1,54)
  • 2019-2020          18-21 (13 etape / medii 1,38 – 1,61)

2020-2021: Dinamo Minima

  • 2020-2021          18-18 (15 etape / medii 1,20 – 1,20)
  • 2021-2022          12-36 (15 etape / medii 0,80 – 2,40)

Cele mai slabe golaveraje ale lui Dinamo la încheierea turului

  • 1950                   -1      22-23 (11 etape / medii 2,00 – 2,09)
  • 1959-1960          -3      9-12 (11 etape / medii 0,81 – 1,09)
  • 1965-1966          -2      20-22 (13 etape / medii 1,54 – 1,69)
  • 1967-1968          -4      14-18 (13 etape / medii 1,08 – 1,38)
  • 2018-2019          -7      13-20 (13 etape / medii 1,00 – 1,54)
  • 2019-2020          -3      18-21 (13 etape / medii 1,38 – 1,61)
  • 2021-2022          -24    12-36 (15 etape / medii 0,80 – 2,40)

Cel mai bune golaveraje ale lui Dinamo la încheierea turului

  • 1988-1989          +56  72-16 (17 etape / medii 4,23 – 0,94)
  • 1989-1990          +49  57-8 (17 etape / medii 3,35 – 0,47)
  • 1991-1992          +33  42-9 (17 etape / medii 2,88 – 0,53)
  • 1998-1999          +43  58-15 (17 etape / medii 3,41 – 0,88)
  • 1999-2000          +39  52-13 (17 etape / medii 3,06 – 0,76)
  • 1986-1987          +27  42-15 (17 etape / medii 2,65 – 0,88)
  • 1987-1988          +27  39-12 (17 etape / medii 2,29 – 0,70)
ADVERTISEMENT