Sport

Dinamo nu a murit, dar e cu datorii uriaşe, nu are stadion, preşedinte, antrenor! Cum vor DDB şi Zăvăleanu să salveze clubul

Dinamo nu a murit, dar trece prin cea mai mare criză din istoria clubului. Cei care au rămas să ducă greul şi în liga secundă au vorbit pentru prima dată public despre planurile de a redresa echipa, în ciuda problemelor.
16.06.2022 | 21:15
Dinamo nu a murit dar e cu datorii uriase nu are stadion presedinte antrenor Cum vor DDB si Zavaleanu sa salveze clubul
Conferinţa de presă de la Dinamo la care au participat Dan Giuraniuc (stânga), Răzvan Zăvăleanu (centru) şi Cătălin Alexandru (dreapta). Sursa foto: Facebook Dinamo
ADVERTISEMENT

Dinamo a retrogradat în premieră în liga secundă după ce a pierdut barajul cu Universitatea Cluj cu 1-3 la general. Pentru “câini”, criza este una profundă, situaţia fiind critică atât la nivel tehnic, cât şi administrativ.

Dinamo nu a murit, dar se confruntă cu datorii uriaşe şi nu are stadion, preşedinte şi antrenor!

Pentru data de joi, 16 iunie, a fost anunţată o conferinţă de presă în care cei rămaşi la club au vorbit despre planurile pentru liga secundă. În ciuda problemelor, Răzvan Zăvăleanu şi reprezentanţii DDB au încercat să transmită un mesaj optimist, însă realitatea este că la Dinamo deocamdată nu mai este nimic: nici bani, nici stadion, nici preşedinte, nici antrenor şi doar câţiva jucători.

ADVERTISEMENT

Acţionarul majoritar Dorin Şerdean a rupt tăcerea şi a luat legătura cu Răzvan Zăvăleanu încercând să găsească o soluţie pentru Dinamo, însă omul care a preluat acţiunile de la Pablo Cortacero a spus că nu are bani pentru a investi la Dinamo.

DDB vrea să strângă 1 milion de euro în două luni: “Am pierdut o sumă importantă din drepturile TV”

Primul om care a luat cuvântul la conferinţa de presă a fost Cătălin Alexandru, un membru din echipa de comunicare a DDB, care a anunţat un obiectiv îndrăzneţ pentru următoarele două luni: strângerea sumei de 1 milion de euro.

ADVERTISEMENT

„E o zi importantă, e prima conferință după retrogradare. Salvarea clubului depinde de efortul nostru comun. Conferința certifică faptul că echipa nu va falimenta, chiar dacă unii își doresc asta. Vom lupta cu tot ce avem la îndemână pentru a merge mai departe.

Am pierdut o sumă importantă din drepturile TV și avem nevoie de o sumă mare de bani pentru a ne plăti datoriile. Ne gândim și la prezent, dar și la viitor. Vrem să ieșim din insolvență, dar trebuie să trecem peste aceste momente critice.”

ADVERTISEMENT

Fanii-acţionari, ofertă publică pentru Dorin Şerdean: 1 euro pentru pachetul majoritar de acţiuni!

DDB pregăteşte diverse strategii de strângere de fonduri. Pe lângă apelurile către fanii dinamovişti pentru a adera în proiect, reprezentantul DDB a anunţat că va fi organizată Cupa DDB, va fi lansat un nou produs premium şi a anunţat că unul dintre obiective este de a-i readuce pe membrii “pierduţi” în program:

“Sunt erori pe care le-am comis, dar avem nevoie de oameni pentru a salva clubul Dinamo. 1.000 de membri reveniți în proiect înseamnă 50.000 de euro. Ne-am propus să reajungem la 10.000 de membri activi. Reprezentanții zonali vor încerca să vorbească cu cei care au părăsit proiectul”, a spus reprezentantul DDB.

ADVERTISEMENT

Programul DDB i-a făcut o ofertă publică lui Dorin Şerdean pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni de la Dinamo, suma oferită fiind 1 euro. În plus, fanii acţionari şi-au luat asumat să plătească suma pe care Şerdean i-ar fi oferit-o lui Pablo Cortacero pentru pachet, dacă a existat vreun euro plătit în această tranzacţie.

“Vom avea alegeri în DDB pe 16 august. Va fi folosită o platformă de specialitate la alegeri. Vor putea vota doar membrii activi. Vor fi 3 piloni în proiect: președintele DDB, președintele PCH și un reprezentant al suporterilor. Toți vor avea drepturi depline în cadrul Peluzei Cătălin Hîldan”, Cătălin Alexandru, reprezentant DDB

Dinamo, şanse mari să joace pe stadionul din Colentina!

A venit apoi rândul lui Dan Giuraniuc să vorbească, reprezentantul lui Dinamo pe marketing. Discursul optimist al omului de marketing care vorbea despre prognoze şi sume încasate de la sponsori ca urmare a vizibilităţii bune în media a fost întrerupt abrupt de întrebarea: “Ok, dar pe ce stadion joacă Dinamo? Unde vor fi montate LED-urile cu sponsorii?”

Ca urmare a demolării stadionului Dinamo, “câinii” nu au un stadion pe care să evolueze. Oficialii echipei nu ar vrea să plece din Bucureşti, iar prima variantă este stadionul din Colentina, pe care juca Juventus.

“Câinii” trebuie să acopere urgent datorii de 800.000 de euro!

Conferinţa de la Dinamo a fost una maraton, iar Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar, asigură că echipa nu va falimenta, deşi cifrele sunt foarte îngrijorătoare. Dinamo are datorii urgente de 800.000 de euro de acoperit şi nevoia unui buget de 2.400.000 de euro pentru Liga 2:

„Dincolo de inițiativele incredibil de frumoase ale celor din DDB, noi ne dorim să transmitem un mesaj puternic dinamoviștilor cu bani. Dacă această retrogradare nu a însemnnat un mesaj puternic de conștientizare, atunci acțiunea noastră de astăzi asta își propune. Vrem să transmitem un mesaj. 

Sunt mulți dinamoviști care ar putera ajuta clubul să supraviețuiească fără niciun fel de probleme. Ba chiar să acceadă la performanță! Toată lumea trebuie să strângă rândurile. Suporterii sunt indispensabili acestei echipe!”, a spus Zăvăleanu.

Însă, nimeni nu se înghesuie să investească la Dinamo. În afară de DDB, sursele de finanţare ale clubului sunt limitate. După retrogradare s-au pierdut sponsori, s-au pierdut parteneriate şi peste 1 milion de euro, bani din drepturi tv.

CS Dinamo nu va deveni acţionar la echipa de fotbal: “Ne vom opri în acest punct pentru moment”

În căutarea unui sprijin financiar, Răzvan Zăvăleanu a avut inclusiv o întâlnire cu Ionuţ Popa, comandantul CS Dinamo. Însă, reprezentantul administratorului judiciar exclude o implicare a Clubului Sportiv în acţionariatul echipei de fotbal:

“Pentru a evita situații care s-au mai întâmplat în fotbalul de la noi, ar fi bine ca întreg palmaresul să ajungă sub tutela CS Dinamo pentru a exista o continuitate.

Momentan, sunt diferențe de opinie și trebuie să avem și cu cine discuta. În acest moment, nu văd o colaborare cu CS Dinamo, poate doar pe partea de juniori. Din păcate, ne vom opri în acest punct pentru moment”, a declarat Zăvăleanu.

În afara problemelor financiare grave cu care se confruntă clubul, la Dinamo există şi o criză la nivel de conducere. Echipa nu a numit încă un nou administrator special, Iuliu Mureşan având în continuare drept de semnătură, deşi a dispărut din viaţa echipei în ultimele luni.

Zăvăleanu: “Cred că preşedintele ar trebui să se ocupe de o mulţime de lucruri de care discutăm astăzi: lot, antrenor şi aşa mai departe. Este o problemă imediată”

Dinamo nu are un antrenor numit, Gheorghe Mihali fiind mandatat să înceapă pregătirea alături de echipă, până când se vor clarifica lucrurile. Iar lotul de jucători începe să se creioneze, dar perspectivele nu sunt fericite. “Greii” au părăsit sau sunt pe picior de plecare de la echipă, iar variantele de completare a lotului vin de la echipa a doua şi de la juniori:

“Dincolo de faptul că Dinamo are nevoie de bani, cred că ar trebui să avem un preşedinte pentru că ceea ce facem noi, ca administratori judiciari facem ca forţă a împrejurărilor. Cred că preşedintele ar trebui să se ocupe de o mulţime de lucruri de care discutăm astăzi: lot, antrenor şi aşa mai departe.

Asta o văd ca pe o problemă imediată şi sper ca DDB-ul şi Lotusul să se înţeleagă cât mai repede pe această temă. Domnul Mureşan are drept de semnătură până la numirea unui nou administrator special”, a spus Zăvăleanu.

Interdicţie la transferuri după procesul lui Gluhakovic: “Din fericire am avut banii pentru a plăti şi în câteva zile se va ridica”

De parcă toate aceste probleme nu erau de ajuns, Dinamo se confruntă cu o nouă interdicţie la transferuri, după procesul câştigat la FIFA de Petar Gluhakovic, jucător adus de Mircea Rednic şi dat afară la începutul acestui an. “Cânii” au achitat deja restanţele către jucătorul austriac pentru a ridica interdicţia:

“Încă tragem ponoasele după domnul Rednic. Am primit o nouă interdicţie la transferuri, a cincea cred, pentru Gluhakovic. Din fericire am avut banii pentru a plăti şi în câteva zile se va ridica această interdicţie”.

În acest climat foarte dificil, Dinamo va începe pregătirile pentru Liga 2, cu obiectivul de a reveni în prima ligă. Rămâne de văzut cum vor putea fi acoperite toate aceste probleme, pentru că dincolo de discursul optimist din conferinţele de presă, sceptrul falimentului este cât se poate de real în “Groapă”.

  • 8.000.000 de euro sunt datoriile totale ale clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare
  • 20 iunie este data la care lotul “câinilor” se va reuni la Săftica pentru a pregăti noul sezon
ADVERTISEMENT