Fotbal intern

Dinamo nu s-a învățat minte: mai vine un spaniol! De ce a căzut transferul unui portar de clasă

28.01.2021 | 09:42
Dinamo nu sa invatat minte mai vine un spaniol De ce a cazut transferul unui portar de clasa
ADVERTISEMENT

Dinamo nu se satură de spanioli și este pe cale să aducă în staff un alt conațional de-al lui Pablo Cortacero. Este vorba de un nou preparator fizic, dar până la venirea acestuia, „câinii” au ratat transferul unui portar rus care a evoluat pentru Zenit. 

Mario Nicolae, noul manager sportiv al echipei din ”Ștefan cel Mare”, a tras concluziile după succesul lui Dinamo cu Gaz Metan, scor 2-1.

ADVERTISEMENT

„E foarte importantă această victorie, mai ales pentru moralul băieților. Urmează meciurile cu UTA, Craiova, FCSB. Vine un program infernal. Începem destul de slab partidele, dar uite că s-au motivat bine băieții și am reușit să întoarcem rezultatul”, a declarat Mario Nicolae la finalul partidei cu medieșenii.

Conducătorii lui Dinamo despre investitorii spanioli: „Nu mai crede nimeni în ei!”

„Tot ceea ce fac suporterii, DDB, este ceva senzațional. Au fost spre 100 de oameni care au deszăpezit terenul”, a spus Mario Nicolae.

ADVERTISEMENT

Mai apoi, noul șef de la Dinamo a trimis săgeți spre managementul spaniol și a spus că fotbaliștii au mai primit niște salarii restante, dar banii nu au ajuns la toți jucătorii, ceea ce a stârnit nemulțumire în vestiar.

„Băieții au primit azi o parte de bani, mulți dintre ei. Urmează și ceilalți. Ușor, ușor se îndreaptă lucrurile și la noi. Banii sunt de la DDB, de la sponsori, parteneri, nu de la spanioli. Probabil spaniolii au intrat în silenzio stampa. Chiar nu mai este nicio veste de la ei! O situație ciudată, urâtă! Încercăm legal ca Dinamo să fie luată din mâinile acestor oameni de rea-voință. Manana și tranquillo (n.r. mâine și răbdare – în spaniolă), așa au spus întotdeauna. Oamenii ăștia au mințit cum rar mi-a fost dat să văd. Nu mai crede nimeni în ei”, a spus Mario Nicolae.

ADVERTISEMENT

Un portar cu meciuri la naționala Rusiei a refuzat Dinamo. Mai vine un preparator fizic spaniol

Managerul sportiv a dezvăluit și că echipa din ”Ștefan cel Mare” a ratat în această perioadă de transferuri aducerea portarului Yuri Lodygin (30 de ani) despre care FANATIK a scris în exclusivitate că e în negocieri cu Dinamo. Rusul a ajuns până la urmă la Giannina în Grecia.

„Îmi este foarte greu să aduc jucători. Am avut un portar pe lista noastră, cu 160 de meciuri la Zenit, 11 selecții în naționala Rusiei. Ne-a refuzat. Agenții i-au zis să nu calce în România, deși poate el ar fi vrut. Azi a fost titular în Grecia, în AEK – Giannina 0-2, și am înțeles că a evoluat senzațional”, a adăugat Mario Nicolae.

ADVERTISEMENT

„Preparatorul fizic e deja pe drum, tot spaniol. E recomandat de preparatorul fizic de la Barcelona. Sunt oameni care înțeleg ce înseamnă un club ca Dinamo”, a zis Nicolae.

„Există ceva interes pentru jucătorii noștri. Nu luăm în serios. Lumea crede că Dinamo moare de foame și oferă sume derizorii. Ar fi frumos să jucăm pe Arena Națională cu FCSB, da”, a încheiat Mario Nicolae.

Dinamo se află pe locul 11 al clasamentului, cu 22 de puncte acumulate după 19 etape scurse din actualul sezon al Ligii 1. În runda următoare ”câinii” vor juca cu UTA Arad, în deplasare, pe 31 ianuarie.

Dinamo a rămas și fără Andrei Sin și Andreas Mihaiu care au fost declarați liberi de contract.

ADVERTISEMENT
Tags: