Dinamo a câştigat joi seara meciul cu Fuchse Berlin, scor 38-31. O nouă victorie mare pentru “dulăii” lui David Davis, care au trecut şi de finalista EHF European League şi vicecampioana Germaniei.
La jumătatea parcursului din faza grupelor, Dinamo este pe locul 3, cu 10 puncte, două mai puţin decât “giganţii” Veszprem şi PSG. Cele două formaţii fruntaşe sunt favorite la calificarea directă în sferturile de finală, dar nu au fost lipsite de slăbiciuni.
“Dulăii” au condus mult timp pe terenul lui PSG şi tabela s-a întors abia în finalul confruntării. De altfel, Dinamo a pierdut doar cu primele clasate, obţinând victorii împotriva celorlalte contracandidate.
Locurile 3-6 se califică într-un play-off, iar cu cele 10 puncte obţinute până acum, Dinamo şi-a asigurat prezenţa în play-off. Dar contează foarte mult să încheie cât mai sus, poate chiar să rămână pe locul 3, astfel încât să plece ca favorită în meciul eliminatoriu cu locul 6 din cealaltă grupă.
Dacă faza grupelor s-ar încheia acum, Dinamo ar juca în play-off cu Kolstad, echipa de pe locul 6 din grupa B. Dar, în ambele grupe clasamentul este foarte strâns şi cu siguranţă vor fi permutări până la final.
Pentru play-off, Dinamo nu are adversare facile. În acest moment, Pick Szeged, Aalborb, Kielce, Kolstad şi Magdeburg pot fi adversarele “dulăilor” în play-off, în funcţie de locurile ocupate la finalul grupelor.
În EHF Champions League urmează o pauză de trei săptămâni, apoi va începe “returul”. Iar programul lui Dinamo este unul complicat. Urmează două deplasări dificile, cu Fuchse Berlin şi Sporting. Iar dacă “dulăii” vor continua parcursul bun, pot chiar să forţeze o clasare pe primele două locuri, pentru sferturile de finală.
Dinamo va juca pe teren propriu cu granzii Veszprem şi PSG, iar apoi vor avea un program ceva mai lejer care să le permită să câştige mai multe puncte, cu Eurofarm, Wisla Plock şi Fredericia.
Conducerea lui Dinamo a gestionat perfect plecarea lui Xavi Pascual la Veszprem. Echipa s-a ales cu 200.000 de euro şi a ales succesorul perfect, David Davis, care a reuşit să ducă echipa la cel mai înalt nivel, în Champions League.