Sport

Dinamo, parteneriat cu o forță din Serie A! Fostul internațional revine în Ștefan cel Mare: „Un model pentru toți jucătorii noștri”

Dinamo a anunțat un parteneriat cu o echipă din elita fotbalului italian. „Câinii” vor face schimb de experiență cu una dintre formațiile aflate în Seria A. Despre ce club este vorba.
09.12.2025 | 17:53
Dinamo parteneriat cu o forta din Serie A Fostul international revine in Stefan cel Mare Un model pentru toti jucatorii nostri
Dinamo, parteneriat de senzație cu o forță din Seria A. Sursă foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

După mai multe sezoane de suferință, Dinamo a revenit în fruntea fotbalului românesc. Cu Zeljko Kopic drept „Antrenorul Anului” în Super Gala FANATIK, „câinii” au anunțat un parteneriat de senzație cu o echipă din Serie A.

Dinamo, parteneriat cu o forță din Serie A

La doar o zi după ce a primit premiile în Super Gala FANATIK, Dinamo a anunțat un parteneriat strategic cu Academia Udinese din România. În urma acestei decizii, Marius Alexe, unul dintre cei mai de succes atacanți ai câinilor din ultimele decenii, se va alătura staff-ului tehnic al Academiei Dinamo.

ADVERTISEMENT

„Dinamo X Udinese Academy Romania. Suntem bucuroși să anunțăm un parteneriat important pentru viitorul copiilor și juniorilor dinamoviști!

Începând de astăzi, Udinese Academy Romania, coordonată de fostul nostru jucător Marius Alexe, devine partener strategic al Academiei Dinamo.

ADVERTISEMENT

Udinese Academy România activează de 4 ani în București, cu peste 250 de copii și un staff profesionist de 12 membri, formând grupe de la U10 la U17.

ADVERTISEMENT

Prin acest parteneriat, Marius Alexe se alătură staff-ului tehnic al Academiei Dinamo și va activa ca antrenor! Marius știe foarte bine cât de importantă este dezvoltarea juniorilor, el fiind însuși un produs al Academiei Dinamo, trecând prin toate etapele de formare fotbalistică.

Toate acestea au culminat cu 161 de meciuri jucate la nivelul primei echipe, pentru care a marcat nu mai puțin de 41 de goluri, și cu cucerirea Cupei României și a Supercupei României în sezonul 2012–2013”, s-a arătat în comunicatul oferit de Dinamo.

ADVERTISEMENT

Ce obiective țintește parteneriatul dintre Dinamo și Udinese

Parteneriatul dintre Academia Dinamo și Udinese Academy Romania își propune să obțină extinderea ariei de selecție a tinerelor talente, creșterea nivelului calitativ al Academiei Dinamo și crearea unui traseu real către marea performanță pentru jucătorii ambelor academii.

„Obiectivele parteneriatului:
– extinderea ariei de selecție a tinerelor talente
– ⁠creșterea nivelului calitativ al Academiei Dinamo
– ⁠crearea unui traseu real către marea performanță pentru jucătorii ambelor academii”, s-a reflectat în anunțul formației din Ștefan cel Mare.

Ce a declarat Marius Alexe despre acest parteneriat

În urma acestei vești, Marius Alexe a mărturisit că e încântat de faptul că se poate întoarce „acasă”. Fostul atacant a expus că își dorește ca juniorii Academiei Udinese să ajungă la formația din Ștefan cel Mare.

„Mă bucur să mă întorc acasă și să sprijin clubul care m-a format. Îmi doresc să văd cât mai mulți tineri din academie ajungând la prima echipă, așa cum am făcut-o și eu”, a declarat Marius Alexe.

Totodată, Marius Dulca, directorul Academiei Dinamo, a transmis că echipa își dorește o reconstrucție cu oameni competenți. Oficialul „câinilor” a amintit că Alexa este un produs 100% al fotbalului juvenil din „Groapă”.

„Dinamo se reconstruiește cu oameni și competență. Marius Alexe este un produs 100% Dinamo și un model pentru toți jucătorii noștri”, a spus Marius Dulca.

Ce jucători români au evoluat la Udinese

Nu mai puțin de patru fotbaliști români au fost legitimați de-a lungul timpului la Udinese, însă doar doi au prins minute pentru echipa mare, anume Răzvan Sava și Gabriel Torje, care a plecat de la Dinamo în Serie A. Ceilalți doi sunt Alin Bucuroiu și Alberto Cobrea.

Interesant este faptul că Răzvan Sava este în continuare legitimat la Udinese, iar în acest sezon a acumulat nu mai puțin de 9 partide, în toate competițiile, la formația din Serie A.