UPDATE / Cătălin Dascăl, fostul administrator judiciar al lui Dinamo, a declarat pentru News.ro, că procurorii i-au cerut acte legate de procedura insolvenţei societăţii, pe care le-a pus la dispoziţia anchetatorilor. Dascăl a precizat că de planul de reorganizare a SC Dinamo 1948 SA şi de consultanţa acesteia s-au ocupat o societate de avocatură şi o firmă de insolvenţă angajate de debitoare, cea care a solicitat instanţei intrarea în insolvenţă.
Cătălin Dascăl a spus că procurorii i-au solicitat acte legate de procedura insolvenţei anterior percheziţiilor care au loc joi, la o societate de avocatură şi la o firmă de insolvenţă.
********************************************************************************************************
DINAMO. Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române efectuează percheziţii la societăţi de avocatură şi de insolvenţă, bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 18.000.000 de lei. Clubul lui Ionuţ Negoiţă este şi el implicat, casa de avocatură care s-a ocupat de ieşirea din insovenţă fiind în acest moment sub percheziţie. Andrei Cătălin Dascălu a fost administratorul judiciar în acest caz.
“În această dimineaţă, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, efectuează 3 percheziţii domiciliare, dintre care 2 în Bucureşti si una în judeţul Ilfov, la sediul unei societăţi de avocatură, al unei societăţi de insolvenţă şi la domiciliul reprezentantului unei firme de insolvenţă.
Percheziţiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de bancrută simplă şi bancrută frauduloasă, fapte prevăzute de art. 240 şi art. 241 din Codul Penal.
Din primele verificări a reieşit că, în perioada 2014 – 2016, cu ocazia deschiderii şi derulării procedurii de insolvenţă şi reorganizare judiciară a unei societăţi comerciale din domeniul sportului, ar fi fost omise (ascunse) active, în valoare totală de 18.498.402 de lei, care astfel nu au fost cuprinse în planul de reorganizare, fiind prejudiciaţi creditorii societăţii. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Din cercetări a reieşit că în cadrul procedurii al societăţii Dinamo 1948 SA, în momentul în care a fost întocmit planul de reorganizare, inventariere şi evaluare a activelor aflate în patrimoniu, a fost ascunsă o parte din activele societăţii aflate în insolvenţă, calculate la valoarea contabilă netă de peste 18.498.000 lei, în scopul de a frauda creditorii societăţii”, se arată în referatul oficialilor de la Poliţia Română.