Dinamo este în aşteptarea noilor investitori care să vină cu un nou administrator special şi un nou antrenor. Însă, timpul trece şi a rămas mai puţin de o lună până la startul noii ediţii din liga secundă.
După plecarea lui Gică Mihali, Dinamo putea să rămână şi fără Iulian Mihăescu, actualul antrenor al “câinilor”. Tehnicianul a povestit pentru FANATIK că era tentat să plece, însă s-a răzgândit, el mai având un an de contract cu clubul:
“M-am gândit să plec, normal. Atunci când a plecat Mihali, mă gândeam să plec şi eu. Dar eu mai am un an de contract şi o să mi-l duc la bun sfârşit. E greu să nu ştii ce se întâmplă de pe o zi pe alta.
Nu ştiu când vine o nouă conducere, un nou antrenor, e această stare de incertitudine la noi. Am pierdut şi jucători. Neluţ Roşu şi Vali Lazăr se pregătesc cu noi, probabil vor rămâne, dar nu depinde de mine.
Altcineva, cine să mai vină? Au mai fost discuţii, dar cum nu putea nimeni să le promită nimic, au plecat. Condiţiile existente sunt ok, avem tot ce ne trebuie ca să ne pregătim, nu asta e problema.
Dar trebuie să vină un preşedinte, probabil va veni un antrenor. Nu ştiu dacă vor începe cu mine campionatul, poate că până atunci se vor lămuri lucrurile. Dar aşa cum ştiţi dumneavoastră, aşa ştiu şi eu”, a spus Mihăescu pentru FANATIK.
Iulian Mihăescu a lămurit şi problema maşinilor de spălat din cantonamentul de la Săftica, echipamentele fiind spălate acum în altă parte:
“Pentru moment nu există acces la maşinile de spălat din cantonament, dar nu e nicio problemă. Nu îşi spală jucătorii singuri echipamentele acasă. Ne ajută cineva din Snagov cu treaba asta.
V-am spus, se scriu foarte multe, dar adevărul este că la Săftica avem condiţii foarte bine, chiar şi fără accesul în clădirea renovată. Ne putem antrena bine, altele sunt problemele la club”, a spus Mihăescu.
Dinamo l-a transferat până acum pe Bogdan Gavrilă şi s-au alăturat lotului Vali Lazăr şi Neluţ Roşu, care se antrenează alături de “câini”. Rămâne de văzut dacă cei doi vor semna contracte cu echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare.