Sport

Dinamo, Poli Iași și Oțelul rescriu istoria în SuperLiga. Campionat incendiar cu echipele de tradiție la start

Dinamo, Poli Iași și Oțelul, trei echipe de tradiție din fotbalul românesc, au revenit în acest an în primul eșalon.
14.07.2023 | 08:13
Dinamo Poli Iasi si Otelul rescriu istoria in SuperLiga Campionat incendiar cu echipele de traditie la start
Revenirea echipelor de tradiție Dinamo, Poli Iași și Oțelul în SuperLiga va crește spectaculozitatea campionatului. foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Ediția 2023-2024 a SuperLigii se anunță și mai spectaculoasă decât cea precedentă, în care s-a înregistrat cea mai mare medie de spectatori de la trecerea la sistemul cu play-off. N-a fost show doar în tribune, ci și pe teren, unde s-au înscris cele mai multe goluri în configurația cu 16 cluburi participante. Lupta la titlu va fi cu adevărat incendiară, dar vom avea parte de dramatism și la polul opus al clasamentului.

Echipele de tradiție revin în SuperLiga

Față de sezonul trecut, avem trei nume noi, care înlocuiesc retrogradatele CS Mioveni, Chindia și FC Argeș. Nou-promovatele sunt echipe de tradiție, cu mulți fani, gata să creeze o atmosferă de vis. Dinamo, Oțelul Galați și Poli Iași promit să aibă un aport important la continuarea ascensiunii SuperLigii.

ADVERTISEMENT

Toate cele trei formații au ambiții mari și, prin urmare, s-au întărit serios în pauza competițională pentru a-și putea îndeplini obiectivele îndrăznețe pe care și le-au propus. Chiar și Dinamo, mai ales după ce conducerea clubului a reușit să stingă litigiile financiare cu o parte dintre foștii și jucători și acum așteaptă ca FIFA să ridice interdicția la transferuri.

Iar onoarea de a „deschide balul” noii ediții a SuperLigii o are chiar una dintre cele trei echipe de tradiție. Oțelul Galați va primi vizita UTA-ei Arad, în debutul etapei 1, meci care se va juca vineri, de la ora 18:30.

ADVERTISEMENT

Faceți loc, vin „câinii roșii”!

Un singur an a durat coșmarul dinamoviștilor, dar sezonul petrecut în liga secundă a fost un veritabil „roller coaster” emoțional. Sub comanda lui Ovidiu Burcă, „alb-roșiii” au trecut de la agonie la extaz. După un campionat care a început slab, Dinamo și-a revenit pe parcurs, dar a tremurat până în ultimele secunde pentru locul în play-off.

Susținuți necondiționat de fani în cursa pentru revenirea în SuperLigă, „câinii” s-au calificat la barajul pentru menținere/promovare, unde plecau cu șansa a doua în „dubla” cu FC Argeș. A urmat însă un meci de poveste în turul confruntării cu piteștenii. Victoria cu 6-1 de pe Arena Națională a fost văzută ca un adevărat miracol, iar eșecul din retur, 2-4, n-a mai putut opri marșul triumfal spre SuperLigă.

ADVERTISEMENT

Al doilea cel mai titrat club din România, cu 18 trofee de campioană în palmares, Dinamo se întoarce unde îi este locul. Prin prezența „câinilor roșii” în noua ediție, SuperLiga nu câștigă doar un nume important, ci și derby-uri de tradiție. Trupa lui Burcă va avea un debut de sezon extrem de dificil, jucând împotriva Universității Craiova în runda inaugurală, urmând să o înfrunte pe FCSB chiar în etapa a doua. Meci care, în proporție de peste 90%, se va juca pe noul stadion din Ghencea.

Greul însă abia începe pentru „alb-roșii”, care au o vară agitată și plină de incertitudini din cauza planului de reorganizare. În aceste condiții, obiectivul pentru noul sezon este clasarea pe o poziție care să-i permită rămânerea în SuperLigă. La Superbet, Dinamo are cotă 30,00 pentru o calificare surpriză în play-off și 2,80 pentru o nouă retrogradare. De la trecerea la noul format competițional, „alb-roșiii” au ajuns doar de două ori în play-off, în sezoanele 2015/16 și 2016/17, când campionatul era format din 14 echipe.

ADVERTISEMENT
  • 30,00 este cota oferită de Superbet pentru pronosticul „Dinamo se califică în play-off”

Efectul Dorinel Munteanu

În această vară, o altă fostă campioană revine în elita fotbalului românesc. La opt ani de la retrogradarea din prima ligă și la șapte de la declararea falimentului și reînființarea clubului de către suporteri, Oțelul a pus capăt coșmarului și poate visa din nou frumos. La fel ca în 2011, când câștigau singurul titlu din istorie, artizanul performanței gălățenilor este Dorinel Munteanu. „Neamțul” a preluat echipa în 2021, în Liga 3, reușind două promovări succesive.

Oțelul a avut un parcurs fără multe sincope în ediția trecută a ligii secunde. Gălățenii au terminat sezonul regular pe locul 3, poziție pe care și-au păstrat-o până la finalul play-off-ului. Cum CSA Steaua nu a primit licența pentru SuperLigă, trupa lui Dorinel și-a asigurat promovarea directă chiar în ultima etapă, când a învins-o pe Unirea Dej.

Oțelul are obiective îndrăznețe pentru primul sezon în actualul format al SuperLigii. „Munti” nu a uitat de titlul din urmă cu 12 ani și vrea să ducă echipa în play-off, dând peste cap toate predicțiile. Cota Superbet pentru o prezență a gălățenilor în Top 6 este 100.00, în timp ce pentru retrogradare, „roș-alb-albaștrii” au primit cotă 1,50.

SuperLiga revine în Copou

Dacă Dinamo și Oțelul au avut emoții până la final pentru prezența în SuperLigă, Poli Iași a sărbătorit mult mai devreme. „Alb-albaștrii” au început campionatul sub comanda lui Claudiu Niculescu, înlocuit apoi cu Leo Grozavu. La finalul sezonului regular, ieșenii erau pe locul 2, la egalitate de puncte cu liderul CSA Steaua, dar au avut un parcurs fără eșec în play-off și și-au asigurat promovarea cu 4 etape înainte de final, după ce au învins-o pe Oțelul.

Campioană a ligii secunde, unde a terminat la 8 puncte distanță de următoarea clasată, Politehnica revine în SuperLigă după doi ani de absență și nu concepe să treacă din nou prin coșmarul retrogradării, pentru care are cotă 1,75.

Ieșenii sunt penultimii în topul cotelor Superbet pentru calificarea în play-off, cu 50,00. De la trecerea la actualul sistem competițional, moldovenii au ajuns o singură dată în primele 6, în sezonul 2017/18, când au terminat pe ultimul loc din play-off.

ADVERTISEMENT