Sport

Dinamo – Porto, meci crucial pentru “dulăi” în EHF Champions League! Xavi Pascual revine pe bancă

Dinamo joacă un meci foarte important în EHF Champions League împotriva celor de la Porto. Confruntarea se va desfăşura în Sala Polivalentă.
29.09.2021 | 22:12
Dinamo  Porto meci crucial pentru dulai in EHF Champions League Xavi Pascual revine pe banca
ADVERTISEMENT

“Dulăii” au avut un start în forţă în grupele EHF Champions League reuşind să învingă Vive Kielce în prima etapă, scor 32-29. Elevii lui Xavi Pascual au suferit apoi un duş rece la Paris, împotriva starurilor de la PSG, 30-41, însă era greu de crezut că Dinamo va putea scoate ceva din acel meci.

Dinamo – Porto, meci crucial pentru “dulăi” în EHF Champions League!

Joi, de la ora 19:45, se va disputa confruntarea dintre Dinamo şi Porto din EHF Champions League. Un meci crucial pentru configuraţia finală a clasamentului între două echipe care ţintesc un loc calificant în play-off.

ADVERTISEMENT

Asta pentru că, realist vorbind, Dinamo nu se bate cu PSG, Barcelona sau Veszprem pentru calificare ci cu adversari precum Porto sau Motor. Şi aşa, victoria cu Vive Kielce, una dintre favoritele grupei, le conferă “dulăilor” un start excelent în această competiţie.

Xavi Pascual revine pe bancă! Shebib, Racoţea şi Humet, pe teren

Înaintea confruntării, vin mai multe veşti bune din tabăra “alb-roşiilor”. Xavi Pascual revine pe bancă după ce a lipsit împotriva lui PSG din cauza unui test COVID neconcludent.

ADVERTISEMENT

În aceeaşi situaţie au fost şi handbaliştii: Shebib Mamdouh, Dan Racoţea şi Javier Humet. Cei trei au fost lăsaţi acasă tot din cauza unor teste neconcludente, însă din fericire, ulterior au avut toţi negative şi sunt apţi de joc cu Porto.

Dinamo schimbă sala! Se joacă la Polivalentă

Dinamo schimbă sala. Dacă victoria cu Vive Kielce a venit în sala de “acasă”, Sala Dinamo, de această dată, meciul se va disputa la Polivalentă. “Dulăii” vor disputa majoritatea meciurilor în cea mai mare sală din Capitală, excepţie mai fiind meciul cu Flensburg, când Polivalenta e ocupată.

ADVERTISEMENT

“Dulăii” speră să aibă alături sprijinul galeriei, însă, cel mai probabil, la confruntarea cu Porto va fi permis accesul a maximum 30% din capacitatea sălii, faţă de 75% cât a fost la confruntarea din urmă cu două săptămâni împotriva lui Vive Kielce.

Porto vine după o victorie obţinută în ultima secundă

Porto vine după o victorie obţinută în ultima secundă împotriva nemţilor de la Flensburg. Portughezii caută victoria pe terenul lui Dinamo după ce în prima etapă au pierdut pe terenul ucrainienilor de la Motor.

ADVERTISEMENT

Cu un succes, Dinamo ar putea să confirme debutul foarte bun din EHF Champions League şi ar lua o opţiune serioasă la calificarea în play-off, deşi încă este devreme. “Dulăii” au câştigat în weekend cu Alexandria, la 8 goluri, în Liga Naţională, fiind o repetiţie foarte bună pentru confruntarea cu Porto.

Dinamo, favorită la casele de pariuri!

Elevii lui Xavi Pascual au maximum de puncte pe plan intern după cinci meciuri disputate. În grupa de Champions League, singura echipă fără punct este Flensburg, însă este de aşteptat ca nemţii să îşi revină după începutul greoi.

La casele de pariuri, Dinamo este favorită. Are cota 1,60 pentru un succes, în timp ce lusitanii au cota 3,00 pentru o victorie în deplasare, la Bucureşti.

  • 17 goluri a marcat Raul Nantes Campos, golgheterul la zi al EHF Champions League
  • 9 goluri a marcat Cedric Sorhaindo cu PSG, cel mai bun jucător al “dulăilor” la Paris

 

 

ADVERTISEMENT