Dinamo joacă miercuri derby-ul din campionat cu FCSB pe stadionul Ştefan cel Mare. Deşi se confruntă cu mari dificultăţi financiare şi salarii restante, FANATIK a aflat că jucătorii au primă de victorie în “Derby de România”.
Suporterii cotizanţi din programul DDB le pregătesc o surpriză jucătorilor. Ei speră să vândă 55.000 de bilete virtuale până la ora meciului, fiecare bilet având costul de 1 euro. Aşa s-a întâmplat şi în precedentele meciuri ale “câinilor” din acest an, cu Chindia Târgovişte şi Gaz Metan, când suporterii au făcut sold out.
FANATIK a aflat că cei 55.000 de euro care provin din vânzarea de bilete virtuale ar trebui să fie prima jucătorilor dinamovişti în cazul unei victorii în “Derby de România”. Unii dintre jucători sunt neplătiţi de luni de zile, astfel că o primă după derby-ul cu FCSB ar fi binevenită.
Cu acest gest, suporterii din programul DDB speră să îi motiveze suplimentar pe jucătorii dinamovişti pentru un astfel de meci. Iar planul suporterilor pare să funcţioneze. Până duminică seara s-au vândut 15.000 de bilete, iar până la ora meciului din campionat este posibil să se vândă toate tichetele.
Fanii pot cumpăra tichetele de pe platforma bilete.ro, acestea fiind pentru meciul de Cupa României, programat o săptămână mai târziu, pe 10 februarie. Totuşi, este posibil ca biletele virtuale să se vândă până la ora meciului din campionat, programat peste 3 zile.
Proiectul suporterilor din programul DDB cu vânzarea de bilete virtuale s-a dovedit un succes în acest an. Fanii s-au mobilizat şi au cumpărat toate cele 55.000 de bilete, atât împotriva Chindiei Târgovişte, cât şi împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş.
În ceea ce priveşte Programul DDB, proiectul socios a ajuns la 13.500 de abonaţi, cotizaţia lunară pentru fani fiind de 20 de lei. Cei cu posibilităţi financiare importante pot să aibă statutul de abonat “Elite”, pentru 1948 de euro pe an.
De altfel, în ultimele luni, suporterii au încercat şi reuşit să salveze clubul. Pablo Cortacero, patronul din acte al lui Dinamo, promite din august că virează milioane de euro în club, însă până acum nu a ajuns niciun euro.
Astfel, jucătorii au ajuns să fie neplătiţi de 5 luni, mulţi dintre ei depunându-şi memoriu pentru a deveni liberi de contract. Totuşi, o parte a fotbaliştilor au primit câteva salarii restante după ce o tranşă de 500.000 de euro din drepturile tv a intrat în club.