DINAMO. “Amatorism total! Negoiţă n-are nici un plan”

Adrian Dumitru   
în Stiri sportive
08/12/2014, 12:28
DINAMO. “Amatorism total! Negoiţă n-are nici un plan” GALERIE FOTO

DINAMO. Mircea Rednic a dezvăluit, într-un dialog exclusiv cu FANATIK.RO, motivul ilar pentru care negocierile cu Dinamo au eşuat fără ca părţile implicate să avanseze. “Trebuia să mă întîlnesc cu domnul Negoiţă, dar nu am mai fost sunat. Ce pot să mai spun? Amatorism total”, a precizat cel care are cinci trofee cîştigate cu Rapid şi Dinamo.

DINAMO. Noua variantă pentru banca tehnică a lui Dinamo, oferită de FANATIK.RO, a alimentat dezamăgirea unuia dintre cei mai titraţi antrenori care s-au perindat în ultimii ani pe banca “haitei”. Aflat în negocieri pentru preluarea echipei dinamoviste, Mircea Rednic a dezvăluit cum au decurs tratativele dintre el şi conducerea lui Dinamo. “Negocierile au fost sistate cu mult înainte să ajungem la partea financiară. Nici nu s-a pus problema să fiu un antrenor scump, am şi spus că latura financiară nu contează cînd e vorba de Dinamo, dar probabil aşa e profesionist să se procedeze”, a dezvăluit, ironic, Rednic.

negoita-660x400

“Nu există nici un plan la Dinamo!”

DINAMO. Mircea Rednic s-a alăturat fostelor glorii dinamoviste care susţin că proiectul “New Dinamo”, iniţiat de Constantin Anghelache şi Ionuţ Negoiţă, este soldat eşecului din simplul fapt că nu este construit solid. Iar “Puriul” susţine că a simţit acest lucru în timpul negocierilor.  “Am discutat cu domnul Anghelache şi a rămas ca următoarea zi să mă întîlnesc cu dînsul şi cu domnul Negoiţă ca să discutăm în detaliu. Dar telefonul nu a mai sunat. Ce pot să mai spun? Amatorism total! Văd că toţi antrenorii din România au fost sunaţi! Niculescu, Alexe, Teja… asta este o dovadă că nu există nici un plan gîndit, bine pus la punct. Sînt sunaţi toţi antrenorii ca să vadă fanii că îşi dau interesul? Asta e doar de faţadă. Nu vorbesc că sînt dezamăgit, am pe masă contracte bune, dar nu este normal”, a încheiat Rednic pentru FANATIK.RO.

2 titluri de campion are Mircea Rednic în palmares ca antrenor, unul cu Rapid (2003) şi unul cu Dinamo (2007)

500 Ron BONUS, 5 runde gratuite + 15 dupa prima depunere doar la cazinoul Unibet!

Închide ×